Membrii Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) propun introducerea custodiei comune în legislaţia românească.
Taţii ar putea împărţi cu mamele timpul petrecut împreună cu copilul în urma divorţului. Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) a iniţiat un proiect de lege pe care îl va propune peste trei săptămâni în Parlament şi care cere modificarea Codului familiei şi a Codului de procedură civilă, introducând reglementarea în premieră a custodiei comune. Aceasta prevede ca ambii părinţi să aibă dreptul la luarea
de decizii fundamentale în viaţa copiilor lor, cum ar fi intervenţiile chirurgicale, înscrierea la şcoală sau deplasările în străinătate. Programul de vizită ar urma să fie departajat de instanţă, cu condiţia ca părinţii să-şi vadă copiii în mod egal. În cazul în care prevederile nu vor fi respectate de către mama copilului, membrii Alianţei propun ca ea să decadă din drepturi şi să i se retragă custodia comună, urmând ca tatăl să rămână cu custodia unică.
Potrivit preşedintelui TATA, Bogdan Drăghici, “în peste 95% din cazurile de divorţ, taţii pierd custodia copiilor, o treime dintre aceştia nu îi pot vedea sau sunt defavorizaţi şi reduşi la stadiul de plătitori de pensie alimentară”. Totodată, “în prezent, în România sunt aproximativ 200.000 de taţi care se află în această situaţie, în special din cauză că nu se fac anchete sociale şi evaluări psihologice amănunţite”, mai adaugă Drăghici.Astazi Ora 18:18 - Oana Avram
Astfel, TATA a lansat o campanie naţională de promovare a relaţiei tată-copil, care îşi propune să lupte împotriva discriminării grave a taţilor şi a sabotării relaţiei dintre tată şi copil, considerând că, în cazurile legate de minori sau de familie, cei mai mulţi dintre judecători sunt femei, “care de multe ori sunt subiective şi nu ţin cont de drepturile tatălui”.
Ieri, alături de preşedintele TATA, la conferinţă au fost prezenţi şi doi taţi: Marcel Puşcaş (fostul soţ al cântăreţei Luminiţa Anghel) şi Felix Moga, membri ai Alianţei. Ei şi-au prezentat cazurile şi modul în care au fost discriminaţi de justiţie, precum şi felul în care au decurs procesele purtate pentru custodia copiilor lor.
LINKURI DE PRESA :
http://www.cotidianul.ro/tatii_divortati_vor_custodia_comuna_a_copiilor-58149.html






10 December 2008, 8:06 pm
cum pot deveni membru in alianta?
10 February 2009, 2:54 pm
Salutari!
Este foarte buna initiativa, si eu sunt un tatic in aceeasi situatie, ma simt discriminat nu numai de judecatori, ci de lege in principiu. As dori sa-mi trimiteti o notificare daca trebuie sa faca si alte demersuri pentru a sustine T.A.T.A
25 May 2010, 6:17 pm
Foarte buna initiativa,sunt un tatic in aceeasi situatie si ma simt discriminat de justitie si legi,fosta mea sotie a castigat custodia copilului(cu toate ca nu avea posibilitatea sa intretina copilul),iar la o luna dupa, mi-a lasat copilul si a plecat in strainatate nemaiinteresandu-se de copil.As dori sa stiu ce pot face in acest caz si cum pot deveni membru in alianta
26 October 2011, 8:15 am
eu zica toti tati vrem custodie comuna,si eu introduc in instanta pt.custodia comuna,dar oare se pote reusi ,cand majoritatea judecatori au conceptia invechita ca un tata trebuie sa aiba program de vizitare si sa plateasca pensie,custodia comuna cred cai doar un vis inca ,am sa mai revin sa va spun ce sa intamplat dupa ce am sa ajung in instanta ,cu toate ca mise pare o prostie sa decida judecatori in locul nostru,a parintilor ,ar trebui ambi parinti sa lase orgoliile deoparte si sa se inteleaga in privinta unui program comun si sa redea zambetul celor mici ,