Venirea pe lume a unui nou-născut poate să fie întâmpinată diferit de părinţi, în funcţie de cât de mult şi-au dorit acel copil şi dacă şi l-au vrut cu adevărat amândoi. „Situaţiile cele mai frecvente sunt când femeia îşi doreşte foarte mult un copil, iar bărbatul, adesea, pune foarte multe probleme – el se gândeşte la noile responsabilităţi care vor apărea, la schimbările care i-ar putea afecta cariera, pentru că unui copil trebuie să îi dedici foarte mult timp”, explică lector univ. Mihaela Sahlean, drd. în psihologie, psihoterapeut la o clinică privată din Bucureşti.

Dacă femeia îşi doreşte foarte mult copilul încă de la început, „bărbatul simte şi înţelege ce înseamnă acest copil după ce-l vede şi mai puţin în perioada intrauterină, atunci când nu are o reprezentarea clară, corectă a lui. Aşadar, tatăl se va ataşa mai mult de copil în momentul în care îl va vedea, îl va percepe ca fiind exterior mamei şi îl va ţine în braţe”, adaugă psihologul.

Deşi impresionaţi de bebeluş, taţii devin adesea „stângaci” şi le lasă pe soţii să se ocupe mai mult de cel mic. Bărbaţii nu prea ştiu de la început cum să-l ţină în braţe pe copil, cum să se poarte şi cum să comunice cu el, dar totul se poate învăţa. În schimb, mama - prin contactul zilnic cu nou-născutul - dobândeşte foarte repede experienţă. Aparent, acesta este şi momentul în care se produce o anumită distanţare faţă de tată. Dar „tatăl nu se retrage, ci el îi dă întâietate mamei copilului”, subliniază psihologul Mihaela Sahlean.

Specialiştii spun că mama înţelege şi „traduce” mai uşor gesturile şi atitudinile celui mic, pentru că ea este cea care veghează permanent asupra copilului şi, astfel, învaţă să devină mult mai receptivă. „Acest lucru se întâmplă în general, dar sunt şi excepţii când acest rol îl preia mai mult tatăl decât mama sau, varianta cea mai bună, când cei doi îşi împart rolurile într-o manieră echilibrată. Se cunosc din ce în ce mai multe cazuri de taţi care îşi repartizează sarcinile privind copilul împreună cu partenera de viaţă şi devin şi ei mai implicaţi”, afirmă Sahlean.

Naşterea copilului înlătură egoismul adultului

Apariţia unui copil este o situaţie delicată. Mulţi taţi susţin că se simt neglijaţi şi abandonaţi în favoarea nou-născutului şi că vor ajunge „pe locul doi”. Adesea imaturi, bărbaţii devin egoişti, chiar geloşi pe propriul copil. „Problema este la tată dacă se simte exclus. Şi aici intervin mai multe aspecte: unul important ar fi cel al disponibilităţii emoţionale – apariţia unui copil, în primul rând, estompează egoismul adultului, pentru că acesta nu mai poate fi egocentrist, atenţia lui trebuie să fie în primul rând centrată pe copil. Micuţul are nevoie de iubire, de grijă, de îndrumare”, spune psihologul.

Imaturitatea sau egoismul bărbaţilor nu ţine întotdeauna de vârstă. Dacă vorbim de momentul în care un bărbat este pregătit să devină părinte, specialiştii spun că, „din punct de vedere psihologic, un bărbat poate deveni tată dacă îşi iubeşte partenera, dacă o respectă, dacă are un orizont de aşteptare împreună cu aceasta, dacă au planuri în comun, dacă se vede pe o perioadă de timp făcând şi construind lucruri alături de aceasta.

Atât timp cât un bărbat nu este sigur pe partenera sa ori pe el, probabilitatea să fie un tată bun este sub semnul întrebării. A fi tată, biologic vorbind, este simplu, a fi un tată într-adevăr bun, implicat în educaţia propriului copil, este mai dificil”, atenţionează specialistul. Sahlean spune că nu problema tatălui biologic este dificilă, ci acomodarea bărbatului şi investirea într-o relaţie calitativ bună cu propriul copil. Trebuie ca un tată să fie pas de pas lângă copilul lui şi nu este nevoie numai de o prezenţă fizică, ci să ştie să-l îndrume corect.

„Am putea vorbi chiar despre o tranziţie a bărbatului la rolul de tată; şi acest lucru nu se întâmplă peste noapte, depinde foarte mult de investiţia lui în partenera de cuplu, dacă este implicat afectiv, dacă îşi respectă partenera, dacă în bagajul lui există responsabilitate. Atunci când bărbatul denotă o doză foarte mare de superficialitate, el poate deveni tată secvenţial, să aibă 4-5 partenere şi mai mulţi copii, dar să nu fie implicat în creşterea nici unuia dintre ei, iar un copil are nevoie de existenţa şi implicarea ambilor părinţi”, sfătuieşte psihoterapeutul.

Mamele, mai ataşate de băieţi, taţii, de fete

Psihologul Mihaela Sahlean mai demonstrează un mit. În ceea ce priveşte sexul copilului, s-a spus, de foarte multe ori, că bărbaţii îşi doresc băieţi. „Eu am cunoscut foarte multe situaţii în care taţii şi-au dorit fetiţe. Există chiar studii serioase care confirmă faptul că taţii sunt mai ataşaţi de fete decât de băieţi, iar mamele, mai mult de băieţi decât de fete”, conchide Sahlean.

Referindu-se la categoriile de taţi, psihologul spune că un tip aparte îl reprezintă bărbaţii care consideră că banii rezolvă totul. Evident că şi nevoile materiale reprezintă un aspect important, dar nevoile afective sunt un alt plan. „Niciodată latura afectivă nu va fi compensată de cea materială. Este o percepţie falsă”, avertizează psihologul. Pentru rezolvarea acestei probleme, specialiştii sunt de părere că, în primul rând, cuplurile ar trebui să fie cât mai deschise, să aibă o disponibilitate de comunicare reală, şi nu doar discuţii cu caracter „administrativ” (facturi, carduri, achiziţii materiale). Există şi o categorie de taţii temători, semnificativă din punct de vedere numeric.

Sunt bărbaţi cărora le este teamă să-l ia în braţe pe nou-născut, să se joace cu el „fără asistenţă” sau să-i facă băiţă fără ajutor. Ei nu sunt dezinteresaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, nu sunt nişte taţi „detaşaţi” sau neimplicaţi, sunt doar temători. Ei percep copilul ca fiind foarte fragil şi le e teamă să nu-i facă micuţului vreun rău. Aceşti taţi încep să devină participativi dacă şi partenera de viaţă îi obişnuieşte, treptat, cu propriul copil. „Dacă femeia devine mai uşor mamă, dar şi ea are foarte multe de învăţat, pentru bărbat procesul de învăţare, de asumare a rolului de tată implică mai mult timp”, afirmă psihologul.

„Asemenea maternităţii, paternitatea întregeşte viaţa unui bărbat, îl «împinge» către o dimensiune mai amplă, complexă a propriei vieţi, îi stârneşte o interogativitate profundă, la care, poate, altfel n-ar fi avut acces. Este un motiv serios, pentru care nici un bărbat n-ar trebui să-şi refuze paternitatea”.  -  Mihaela Sahlean (psiholog)

Taţii temători

Deşi adulţi, ei se consideră mult prea neajutoraţi în a-i acorda sprijin nou-născutului, mai cu seamă îi „predau” aceste sarcini partenerei, pentru că, în percepţia acestor bărbaţi, o femeie ştie, instinctual, cum să se comporte cu un copil

Rolul tatălui în viaţa unui copil

1.    micuţul creşte mult mai armonios

2.    se dezvoltă mai echilibrat

3.    este mai puţin predispus unor tulburări de comportament

4.    beneficiază de „iubirea paternă”, formă complementară „iubirii materne”

Tipologia taţilor

1.    taţi cu un comportament matur, firesc - ei îşi completează rolul de adult cu cel de părinte şi îşi ajută partenera de viaţă

2.    taţi imaturi (egoişti) - prin venirea pe lume a unui copil, ei îşi văd libertatea ameninţată şi se simt „concuraţi” afectiv de propriul copil

3.    taţi cu un comportament compensator, care recurg la a fi generoşi financiar, „tapetându-şi” soţia cu un număr impresionant de carduri, dorind ca, astfel, ea să rezolve toate problemele referitoare la copil

4.    supraprotectori - ei consultă 2-3 medici pentru aceeaşi problemă a micuţului, cer cât mai multe opinii de la profesionişti, se documentează continuu, dorind să se asigure că optează pentru varianta cea mai corectă (sunt, adesea, „lenţi” în decizii, hiperatenţi în analize)

5.    taţi temători – neimplicarea lor vine din teama de a nu greşi