Consiliul a demarat o campanie pentru interzicerea pedepselor aplicate copiilor în toate statele membre UE.
Cel de-al treilea summit al şefilor de stat şi de guvern al Consiliului Europei a decis să se lanseze un program de acţiuni care să elimine toate formele de violenţă împotriva copiilor. „Pedeapsa corporală este cea mai răspândită formă de violenţă împotriva copiilor. Astfel, Consiliul Europei solicită abolirea ei din toate locurile: din şcoli, sisteme penale, structuri de îngrijire alternative şi, în particular, din familie. Această iniţiativă este o urmare concretă a recomandărilor secretarului general al Naţiunilor Unite, care a stabilit 2009 anul în care să se realizeze interzicerea universală a pedepsei corporale aplicate copiilor“, anunţă Biroul de Informare al Consiliului Europei de la Bucureşti.
Programul „Construirea unei Europe cu şi pentru copii“ vizează în primul rând reforma legislativă pentru a eradica toate formele de violenţă asupra copiilor.
„În multe ţări europene, societatea tolerează şi chiar aprobă anumite forme curente de violenţă asupra copiilor, mai ales cele din familie. Totuşi, nici o tradiţie, religie, situaţie economică sau metodă «pedagogică» nu poate, niciodată, justifica lovirea, mutilarea, violarea, umilirea unui copil sau a oricărei alte forme care aduce atingere demnităţii lui“, explică reprezentanţii CE din România. Ţările membre UE vor fi nevoite să aibă o politică de parenting pozitiv, care se referă la comportamentul părinţilor în interesul copiilor.
În România peste 7.000 de cazuri de violenţă asupra copilului au fost în 2007, declara Mariela Neagu, secretar de stat la Protecţia Copilului. „Sunt cazuri care pleacă de la neglijare până la abuz fizic, emoţional sau la obligaţia de a cerşi. Dintre aceştia, 1.000 de copii au fost luaţi din familie şi plasaţi în regim de urgenţă, iar în cazul a 140 de părinţi
s-a dispus începerea urmăririi penale“, a explicat Neagu. Însă părinţii şi copiii recunosc cu greu violenţa, iar abuzul fizic este perceput ca o metodă „normală de educare“, acceptată şi asimilată în egală măsură de părinţi şi de copii, potrivit Salvaţi Copiii.
România stă bine doar cu legea
Atât Codul penal, cât şi Legea pentru protecţia drepturilor copilului interzic pedepsele fizice „sub orice formă“ aplicate de părinţi copiilor. Nu sunt permise „sub nici un motiv pedepsele fizice ori cele care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului“, potrivit legii drepturilor copiilor, care mai prevede că părinţii riscă să fie decăzuţi total sau parţial din drepturile părinteşti. În plus, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la un an sau cu zile amendă pentru membrii familiei care lovesc copiii.





