Copiii cer ca şi alocaţiile lor să fie majorate de guvern

Toţi bugetarii îşi freacă mâinile de bucurie că vin alegerile. La fel şi bătrânii. Ei primesc pensii, respectiv salarii mai mari, în această perioadă. Nu la fel de norocoşi sunt, însă, copiii. Ei se pare că au fost uitaţi de guvernanţi la împărţirea “mălaiului”. Doar 40 de lei este alocaţia lunară a unui copil trecut de trei ani şi 200 de lei cea a unui bebeluş. Sumele sunt infime, iar micuţii speră şi ei să profite acum de pomenile electorale.

Să creşti un copil în România este foarte greu. Aceasta este părerea femeilor care s-au încumetat să devină mămici. Cele care au bebeluşi trebuie să se descurce din alocaţia de stat de 200 de lei, pe care micuţii o primesc, lună de lună, până la împlinirea vârstei de doi ani.

“Îmi e greu să mă descurc cu banii pe care îi dau guvernanţii. Nu mai pe un pachet de pamperşi şi unul de şerveţele, cheltuiesc 100 de lei. Nu mai pun la socoteală laptele, fructele şi hăinuţele. Ce să faci cu 200 de lei?”, se întreabă mama lui Andrei. De aceeaşi părere e şi Mariana, bona lui David, de zece luni, care ne-a spus că părinţii prichindelului se descurcă greu.

“Uneori îmi pare rău că le cer bani, dar nici eu nu am cu ce să trăiesc”, spune femeia îngândurată. Dacă sugarii primesc, totuşi, 200 de lei de la stat, cei care au trecut deja la grădiniţă trebuie să se mulţumescă cu doar 40 de lei, pe lună. La fel şi elevii, până în 18 ani.

“Este o mare bătaie de joc. Banii ăştia ne ajung pentru cel mult două zile. Nu înţeleg de ce politicienii nu ne dau şi nouă ceva în plus la alocaţie. Probabil că se gândesc că de la noi nu primesc votul”, este de părere Liliana, în vârstă de 15 ani. Pentru a avea un ban în buzunar părinţii îi dau zilnic câte 10 lei.

“Îmi cumpăr abonament şi covrigi din alocaţie”

Roxana are 15 ani şi este elevă în clasa a IX-a la Şcoală Centrală din Bucureşti. Adolescenta ne mărturiseşte că toată alocaţia ei, de 40 de lei, se duce pe abonamentul RATB şi pe covrigi. “Altceva nu-mi pot cumpăra de ei. Pe abonamentul pe o linie dau 15 lei, iar restul îi păstrez pentru covrigi. Dacă părinţii nu mi-ar da, nu aş avea nici un ban în buzunar”, se plânge Roxana, care spune că niciodată nu a reuşit să-şi cumpere ceva de îmbrăcat din banii de alocaţie. Pentru a le ajunge banii de la o lună la alta, copiii le cer guvernanţilor să le majoreze şi lor alocaţia la 100 de lei.

Fetele îşi cumpără farduri

Alocaţia primită de şcolarii arădeni de la stat se transformă, de regulă, în “bonus” de Crăciun. Majoritatea elevilor mici, din Arad, ne-au declarat că părinţii nu scot banii de pe carnetul de cecuri până la sfârşitul anului. “Nu ar avea ce face mama cu 40 de lei pe lună. Ai mei preferă să îi scot pe toţi odată, în luna decembrie”, ne-a declarat Sergiu Jurj, elev în clasa a II-a. Fetele cheltuiesc alocaţia pe farduri, iar băieţii pe CD-uri şi jocuri.

Traiul pe o lună, din banii copiilor

Un număr de 40% din familiile din satele judeţului Botoşani încearcă să trăiască din alocaţiile copiilor. Cei 40 de lei, pe care elevii îi primesc de la stat, care ar trebui să fie banii de buzunar ai unui copii, asigură venitul lunar al unei familii întregi. “Banii îi scoate mama de la poştă. Cu alocaţia mea şi a celor patru fraţi ai mei părinţii ne cumpără mâncare pentru toată luna. Doar la vreo sărbătoare mare ne mai cumpără dulciuri sau câteva jucării pe care orice copil şi le doreşte”, a declarat Marieta Schiba, o elevă de clasa a VI- a, din Burleşti.

Într-o săptămână s-a dus alocaţia

Ştefan Pârvu spune că părinţii îl întreţin. “Cheltuiesc 40 de lei într-o săptămână, restul banilor îi primesc de la părinţi”, spune adolescentul de 16 ani. “Abia îmi ajung pentru zece caiete studenţeşti”, a spus Graţiela Teodora Vlad, elevă la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari, din Râmnicu Vâlcea. Maria Barbu, elevă la Colegiul Forestier, zice că ea cheltuieşte săptămânal câte 200 de lei.