AGERPRES

16:10 Alianţa Antidiscriminare a Tăticilor sesizează CNCD

Bucureşti, 25 sep /Agerpres/ - Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) a anunţat, joi, că sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la o serie de cazuri ale unor taţi divorţaţi care doresc să îşi vadă copii, dar întâmpină dificultăţi în acest sens în relaţia cu managerii şcolilor şi grădiniţelor.

Totodată, Alianţa a cerut premierului Călin Popescu-Tăriceanu să o demită din funcţie pe şefa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Mariela Neagu, deoarece ‘asistă pasiv la gravele crize cu care se confruntă sistemul de protecţie a copilului în România’, se arată într-un comunicat remis de TATA.

Potrivit sursei citate, ANPDC a creat şi promovat o campanie mass-media intitulată ‘Şi tu poţi fi un părinte mai bun!’, care ‘prezintă tatăl drept agresorul familiei sale, drept iresponsabilul care-şi ignoră copilul, drept viciosul care-i pune în pericol permanent pe cei din jur’. Asociaţia sesizează CNCD şi cu privire la acest caz.

‘Tăticii care se afla în procese de divorţ şi de încredinţare a minorului sau care au dreptul doar să-şi viziteze copiii sunt trataţi de regulă de către personalul instituţiilor de învăţământ ca nişte veritabili infractori, deosebit de periculoşi în momentul în care doresc să-şi vadă copiii, să se intereseze de situaţia lor şcolară şi de condiţiile oferite acestora de şcoli şi de grădiniţe sau chiar să-i ia acasă, atunci când legea şi sentinţele judecătoreşti le permit să facă acest demers’, se precizează în comunicatul respectiv.

Reprezentanţii Alianţei susţin că ‘cele mai grave abuzuri în acest sens sunt comise la nivelul grădiniţelor din România, managerii acestora refuzând de regulă categoric’ să comunice taţilor informatii despre situaţia şcolară a copiilor, organizarea şi funcţionarea instituţiei, autorizaţia de funcţionare sau acreditarea grădiniţei, programul săptămânal şi condiţiile oferite preşcolarilor.

‘Vizitarea propriului copil sau luarea acasă a acestuia este interzisă în marea majoritate a cazurilor, la solicitarea expresă a mamei copilului, care se răzbună pe tatăl acestuia prin sabotarea relaţiei tată-copil’, mai precizează TATA, adăugând că legislaţia în vigoare garantează dreptul copilului ‘de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament’.

Reprezentaţii Alianţei au menţionat că în astfel de cazuri taţii afectaţi direct, dar şi Asociaţia TATA vor sesiza autorităţile competente (Poliţia, Inspectoratul Şcolar, Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, Autoritatea Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia Generală pentru Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului), deschizând totodată procese civile şi penale. AGERPRES/(AS)

Redactori: /ims/kar | ID: 808104 | Data: 2008-09-25 16:10:34 | Slug: Social-TATA-CNCD

ATAC

26 septembrie 2008

Soţia lui Prigoană e în război cu asociaţia tăticilor din România - Adriana Bahmuţeanu: „Eu cred că e vorba de o răzbunare politică”

Un nou scandal răsună în lumea mondenă! Adriana Bahmuţeanu este pusă la zid de asociaţia tăticilor din România. La Grădiniţa „Casa Fericirii”, patronată de soţia lui Silviu Prigoană şi psihologul Mirela Zivari a ieşit mare tărăboi. Un domn aflat în divorţ cu soţia sa le acuză pe cele două vedete că nu îi permit să îşi viziteze cei doi copii la grădiniţă. Tăticul înfuriat a cerut ajutorul Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.).

Şeful T.A.T.A., revoltat pe Bahmuţeanu şi Zivari

Contactat telefonic, domnul Bogdan Drăghici, preşedintele asociaţiei ne-a declarat că îl susţine întru totul pe tatăl celor doi prichindei înscrişi la grădiniţa Adrianei Bahmuteanu. „Părinţii micuţilor sunt în proces de divorţ, iar mama încearcă să-l substitue pe tată cu un alt partener. Prichindeii au fost aduşi la această grădiniţă, în urmă cu ceva săptămâni, fără ştirea tatălui, tocmai pentru ca acesta să nu îi mai poată vedea. Adriana şi Mirela, la cererea mamei, i-au interzis acestui domn să îşi viziteze micuţii. Dezamăgirea mea e provocată de Mirela Zivari, care a dă dovadă de incompetenţă ori reavoinţă. În calitate de patron şi psiholog, trebuia să facă toate eforturile necesare pentru a se asigura că cei doi copii sunt bine. O întâlnire cu ambii părinţi şi găsirea unei soluţii ar fi fost cea mai bună mişcare. Doamnele patroane l-au etichetat pe acest om un tată nedemn pentru fiii lui şi bun de înlocuit. Nu pot să închid ochii la aşa ceva. Atât doamna psiholog, cât şi Adriana Bahmuţeanu au greşit! Dacă soţia domnului Prigoană vrea să facă legea pe propria moşie, nu am cum să fiu în relaţii cordiale cu dânsa. Adriana are un exemplu de tată responsabil acasă. Silviu Prigoană şi-a crescut singur doi băieţi, de ce acest tată a celor doi micuţi înscrişi la Grădiniţa „Casa Fericirii” trebuie pus la zid şi considerat iresponsabil în condiţiile în care cele două doamne nici nu au dorit să îl cunoască?”, a declarat domnul Bogdan Drăghici, preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.).

Bahmu crede că Bogdan Drăghici vrea să îşi facă imagine pe spinarea ei

„Nu punem la zid pe nimeni, însă mama copiilor are o hotărâre judecătorească prin care i se încredinţează spre creştere cei doi minori. Şi cred că judecătorul a ştiut ce face când a luat această decizie. Copiii au fost aduşi la grădiniţă de doamna Tudorache, o mamă disperată şi plânsă, care ne-a spus că tatăl micuţilor, fostul ei soţ, vrea să-i ia copiii. Cu ea avem un contract făcut. Nu înţeleg de ce este nemulţumit domnul Drăghici, preşedintele asociaţiei T.A.T.A., o persoană de o calitate morală îndoielnică, în opinia mea. Din câte ştiu eu, acest domn a fost dat afară din mai multe instituţii publice, unde a lucrat: Primărie, SNSPA etc. Am impresia că este o răzbunare politică pentru că acest domn a fost dat afară din primărie pe vremea când Băsescu era primar general, iar acum, Prigoană candidează pe lista PDL. Eu cred că domnul Bogdan Drăghici se foloseşte de numele meu pentru a-şi face imagine şi nu e corect. Să-mi zică un lucru bun pe care l-a făcut în viaţa lui! Mai mult, din câte ştiu eu, este divorţat şi îşi şicanează fosta nevastă şi acum în privinţa copilului! În legătură cu ceea ce spune dânsul despre soţul meu, pot spune că situaţia lui Prigoană nu se compară cu cea a domnului Tudorache. Lui Silviu i-a murit soţia şi a fost nevoit să fie şi mamă şi tată pentru fiii lui, pe când aici, mama acestor prichindei doreşte să îşi apere copiii de tată şi numai ea ştie ea de ce”, a declarat Adriana Bahmuţeanu. (S.S.)

http://www.urbaniulian.ro/2008/09/26/adriana-bahmuteanu-a-innebunit-de-cand-a-ajuns-patroana-de-gradinita-si-refuza-unui-tata-dreptul-sa-isi-viziteze-copilul/

Adriana Bahmuteanu a innebunit de cand a ajuns patroana de gradinita , si refuza unui tata dreptul sa isi viziteze copilul

26 Sep, 2008

Adriana Bahmuteanu, proaspata mamica dar si matroana de gradinita, isi testeaza vointa, nu incercand sa slabeasca dupa nastere, ci incalcand legea si drepturile unui tatic care , aflat in proces de divort cu sotia, nu poate sa isi viziteze copilul care frecventeaza gradinita lui madam Prigoana, ca nu vrea aceasta. Ca sa o scutesc eu de consultatii juridice , taman pe doamna care a divortat si s-a maritat pana acum de vreo 20 de ori, o informez ca, pana la pronuntarea definitiva a unei sentinte de divort, nu poti sa interzici unui parinte sa isi viziteze copilul, adica sa faci tu ordine in viata unor soti care inca constituie o familie. Asta nu de alta insa tare ma tem ca o sa vad in cativa ani, acest scenariu cu madam Bahmu si Prigoana , paruindu-se si luptand pentru custodia copilului lor.
Haideti sa-i lasam pe oameni sa isi rezolve problemele fara sa ne bagam noi in viata lor doar pentru ca asa simte feminista Bahmuteanu.
Atac On-line scrie pe larg despre acest scandal.

Pentru comentarii sau sugestii pe tema acestui material , ori daca ati trecut prin situatii similare si credeti ca ele trebuie cunoscute si reclamate autoritatilor si Justitiei, va invit sa imi scrieti la adresa iulian.urban@gmail.com