Parca s-ar fi nascut blestemat. La nastere avea buza de iepure si ii lipsea cerul gurii. La sapte luni a suferit prima interventie chirurgicala. La doi ani, mama l-a parasit. A ramas in grija tatalui si a bunicii. La trei ani, dupa sase ore de la cea de-a treia interventie chirurgicala, care a fost o reusita, Valentin Silvian Florin Cotea a murit pe patul spitalului „Marie Curie“. Tatal micutului sustine cu tarie ca vina pentru drama care o traieste este a medicului de garda de la Reanimare si a asistentei care a executat dispozitiile acestuia.

«Este singurul meu copil si numai eu cu mama stim cat am tras si ne-am chinuit cu el, dar si cate suferinte a fost el nevoit sa indure, desi era atat de mic», isi incepe Valentin Cotea, abrupt, povestea. Are 27 de ani si, pentru ca era primul sau urmas, si-a botezat fiul Valentin. Silvian si Florin au fost alegerile mamei si ale nasilor. Si uite asa s-a ales copilul cu trei nume. “Dar pentru toata lumea a fost intotdeauna Valitu, continua tatal. Si poate tocmai pentru ca a venit cu probleme, parca ne era si mai drag. Numai mama lui a fost altfel. Acum nici nu mai vreau sa-mi amintesc cum o cheama. Ea era romanca, dar nu m-a deranjat… Dupa ce a nascut copilul si a vazut ca are probleme, a fost din ce in ce mai rau. Oricum, s-a purtat tot timpul de parca nu era al ei. Acum un an, intr-o zi, pur si simplu si-a luat telefonul si a plecat. De-atunci nu mai stiu si nici nu vreau sa stiu despre ea. Ieri am sunat-o sa-i spun ca a murit copilul si nici n-a interesat-o. A zis ca ea nu vine la spital si s-a tinut de cuvant… ~sta mic s-a nascut cu buza de iepure si nu avea nici cerul gurii. Prima data l-am operat la sapte luni. Doamna doctor Trancioveanu Mora l-a luat, i-a facut toate analizele, radiografiile si tot ce trebuia, apoi l-a operat pentru prima data. Anul trecut, in septembrie, am venit din nou, pentru prima retusare. Asta e o operatie care trebuia facuta in patru etape, cate una pe an, pentru ca era copilul atat de mic. Niciodata nu au fost probleme…».

«Atunci a inghetat copilul meu»
Valentin Cotea continua sa povesteasca despre calvarul ultimelor ore. ”Anul asta l-am adus pentru operatia de bolta palatina. Luni am venit tot la doamna doctor Trancioveanu. Iar i-a facut toate analizele, a asteptat rezultatele si ieri, la ora 9.00, l-a bagat in sala de operatie. Pe la unu si jumatate, dupa-amiaza, operatia era gata. L-a adus la etajul III, la Reanimare, si i-a dat lu’ mama o seringa cu apa ca sa-i mai ude buzele. Cum a plecat doamna Trancioveanu de pe sectie, doctorita Diaconescu a inceput sa faca scandal. Zicea ca ce se baga  doamna Trancioveanu, asta-i sectia ei si ea hotaraste ce se intampla acolo. Cu ea era de serviciu o asistenta care atunci era la prima tura. Stiu asta pentru ca, atunci cand l-au adus pe copilul meu in salon, mai era fata unui politist, care a fost operata de apendicita, si au pus-o pe asistenta sa-i faca o injectie. Pentru ca nu a stiut, doctorita si anestezista care fusesera cu ea la operatie au intrebat-o cum de nu stie si le-a spus ca e prima ei zi de munca. …Nu stiu de ce, dar doctorita Diaconescu tinea neaparat sa-l vada pe copilul meu ca vomita. A pus-o pe asistenta sa-i umple gura cu apa, cu seringa. Daca a vazut ca nu vomita de la apa plata, a incercat cu ceai. Tot nu a mers. Atunci a pus-o sa-i scoata perfuzia si i-a facut doua fiole de nu stiu ce cu seringa. I le-a facut in mai putin de un minut. Atunci, in timp ce ii facea injectia, a inghetat copilul meu. S-a facut beton pe loc. Copilul meu, care era puternic si sanatos. Doctorita Trancioveanu chiar mi-a spus ca, daca ar fi avut o simpla raceala macar, nu ar fi putut sa-l bage in operatie. Ma uitam la ea, ca a venit imediat la Reanimare, si plangea de mila copilului meu”.

Degetul acuzator arata spre dr. Diaconescu
De aici, Valentin Cotea incepe sa acuze: ”Cand au vazut ca a murit copilul, 20 de doctori si asistente au venit la salon. Au incercat sa-l resusciteze, dar degeaba. Au dat-o pe mama afara din salon si ea a venit, era sase ceasul, sa-mi spuna ca a murit copilul. Tot atunci, in nebunia aia, doctorita a pus femeile de serviciu sa curete tot salonul, sa nu se vada ca au folosit injectii. Nici nu stiu ce injectii au facut, pentru ca nu i-au spus mamei nimic (personalul medical era obligat sa comunice familiei fiecare operatiune efectuata - n.a.). Cand m-au vazut, au fugit toti. Pana noaptea la 12.00 nu mai gaseai unul pe-acolo, sa tragi cu pusca. Am stat eu acolo, cu copilul meu pe pat, si i-am facut masaj la maini si la picioare, si ii scoteam sangele din gura cu aspiratorul, dar nu s-a mai trezit… Acum (in jurul orei 13.00), copilul inca este in frigiderul de la morga spitalului, ca aseara nu au gasit procurorul de serviciu ca sa vina sa constate decesul. Si exact atat s-a consemnat in foaie, cand l-am dus sa-l bag in frigider. Ora 12.00 si ceva, cand l-am dus acolo. Nici ora decesului… nimic. Astept si rezultatele de la IML, apoi ii dau in judecata. Trag tot spitalul dupa mine. Numai pe asistenta care i-a facut injectiile, nu. Pe ea o stiu, chiar daca nu vor ei sa-mi spuna cum o cheama. Si daca dau ochii cu ea, ii rup manile, i le scot din coate, ca sa nu mai puna mana niciodata pe copii”.

Spitalul se scuza cum poate
Doctorul Radu Tabacaru, directorul medical al spitalului „Marie Curie“, singurul abilitat sa discute cu presa despre acest caz, sustine ca in cazul lui Valentin Silvian Florin Cotea, copilul de trei ani care a murit la sase ore dupa o operatie chirurgicala de refacere a boltei palatine, s-au respectat toate procedurile-standard, iar cauza mortii se va stabili de catre medicii legisti dupa efectuarea autopsiei. «Pana atunci ne ferim de comentarii si speculatii, dar va rog sa nu precizati numele doctorului. Ajunge sa spuneti medicul de garda. In privinta procurorului de serviciu, nu stiu ce program au dansii, ca nu e treaba mea sa-i verific, dar aseara am stat personal mai bine de o ora la telefon si nu am reusit sa-l gasesc, ca sa anunt decesul”. Aseara, dupa ora 18.00, Institutul de Medicina Legala a trimis o masina la spital pentru ridicarea celui care a fost Valitu.

Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului National al Medicilor: “Deocamdata nu poate fi numit caz de malpraxis. Am demarat o ancheta in urma careia se va demonstra daca este o eroare medicala sau o evolutie postoperatorie nereusita. In functie de rezultatele finale ale anchetei, vom decide daca medicul in cauza va raspunde disciplinar“.