fumatori-cu-copii
În prezent, 36% dintre femeile active sexual fumează în mod curent sau ocazional, iar 20% nu renunţă la ţigară în timpul sarcinii, avertizează profesorul Michel Delcroix.


După un an de la votul legii antitabac, Michel Delcroix, profesor de obstetrică (Lille), responsabil al campaniei “Maternitate fără tabac”, estimează că fătul nu este protejat contra tabagismului mamei. Semnaul de alarmă al reputatului profesor francez face obiectul unui  interviu apărut recent în Le Figaro.
Profesorul Michel Delcroix susţine că fătul nu este deloc protejat contra tabagismului pasiv la care-l obligă proprii părinţi. “Când mama sau tatăl fumează, fătul este expus consecinţelor tabagismului, monoxidului de carbon din fumul de ţigară. Chiar dacă fătul nu este o persoană juridică, primul lui drept este cel de a fi nefumător, adică de a beneficia de o oxigenare normală”, spune profesorul Michel Delcroix.

Conferinţa “Sarcina şi ţigara” din octombrie 2004 şi campania Carta “Maternitate fără tabac”, derulată în 340 de maternităţi din Franţa, promovată de ministrul francez al Sănătăţii, sunt doar două dintre acţiunile menite a trage un puternic semnal privind urmările nefaste ale fumatului asupra evoluţiei fătului. Cu toate aceste acţiuni, în momentul de faţă, un copil din cinci vine pe lume după ce, în perioada intrauterină, a fost expus continuu viciului tabagismului al mamei sau al tatălui.

CARE SUNT RISCURILE ASUPRA FĂTULUI
Riscurile asupra fătului sunt direct proporţionale cu cantitatea de fum inhalat şi durata expunerii la acest viciu. Expunerea chiar pasivă la fumul de ţigară, în perioada sarcinii, măreşte riscul de întârziere a dezvoltării intrauterine şi de asfixiere a bebeluşului în timpul naşterii.
Deficitul de oxigen, provocat de inhalarea de monoxid de carbon din fumul de ţigară sau de canabis, este principala cauză de tip toxic responsabilă de leziuni la nivelul celulelor sistemului nervos aflat în formare, ceea ce poate genera, în unele cazuri, infirmitate motrice de origine cerebrală şi, într-o proporţie mult mai mare, întârzieri în evoluţia intrauterină, creşterea numărului bebeluşilor născuţi sub greutatea normală.

AER OTRĂVIT
36% dintre femeile apte de procreare fumează zilnic sau ocazional se arată în articolul din “Le Figaro”. 20% fumează inclusiv în timpul sarcinii. În schimb, fătul este privat de dreptul elementar la aer curat. Concluzia este tristă: în Franţa nu sunt aplicate măsurile de protejare a bebeluşilor care urmează să se nască de fumul de ţigară. Mai mult, printre fumătoare este şi un procent de femei însărcinate consumatoare constante sau de ocazie de alcool sau de canabis. Iar numărul acestor viitoare mame este în creştere. Or, fătul se află în situaţia dramatică şi nedreaptă de a suporta consecinţele tabagismului sau ale alcoolismului fără nici o putinţă de a se apăra de aceste vicii.

Potrivit profesorului Michel Delcroix, personalul medical nu face mai nimic pentru prevenirea acestui comportament ostil fătului. Specialistul critică precauţiile exagerate privitoare la ipotetice riscuri induse de unele produse cosmetice destinate nou-născuţilor, deşi sunt folosite de mult timp, dar sunt ignoraţi trei factori extrem de răspândiţi şi de periculoşi pentru făt: tabagismul, alcoolul, canabisul.  Iar aceşti trei factori sunt responsabili de complicaţii severe, chiar dacă ei pot fi evitaţi relativ uşor. Pentru stoparea acestui fenomen, profesorul Michel Delcroix propune un pachet de măsuri. În mod deosebit, ar fi necesară depistarea în perioada de sarcină a consumatoarelor la risc (canabis, alcool, ţigară). Nu se pune problema stigmatizării femeilor însărcinate care fumează sau fac exces de alcool, spune profesorul Delcroix. Dimpotrivă, ele trebuie ajutate să renunţe la viciu. Ceea ce este posibil prin pregătirea personalului pentru depistarea gravidelor aflate în această situaţie, dar şi prin măsurarea cantităţii de monoxid de carbon expirat.

UN SFERT DINTRE GRAVIDE
Anul trecut, medicul Mihaela Nanu, din cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (IOMC), a prezentat rezultatele studiului “Fumatul la femeile gravide”, realizat de IOMC şi International Research Center Canada. Studiul arată că 22% dintre femeile care au născut au fumat în timpul sarcinii. În studiu au fost incluse 414 gravide din maternităţi bucureştene, reprezentând în medie 3% dintre gravidele înregistrate anual în Bucureşti.

FĂRĂ DIFERENŢE
Prevalenţa fumatului la femeile rome (11% dintre cele participante la studiu) este aceeaşi ca la românce, adică 22%. “Însă 58% dintre mamele rome, cu copii sub 9 luni, fumează, un procent semnificativ mai mare decât în cazul româncelor, care fumează (27%-30%)”, precizează sociologul Ecaterina Stativ.

RISCURI
Medicul Mihaela Nanu, din cadrul Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului, spune că o mamă însărcinată fumătoare este în pericol de avort, de naştere prematură, de dezlipire a placentei. De asemenea, fumatul provoacă infertilitate. Dar, atenţie, aceloraşi riscuri este expusă şi gravida fumătoare pasivă.

jurnalul1