Părinţii din Bolintin Vale sunt chemaţi să aibă grijă de copiii lor şi când aceştia sunt la ore

Rudele bodyguarzi – însărcinate să-i ţină pe ceilalţi părinţi la distanţă

Copiii sunt o binecuvântare, dar când trebuie să ai grijă de ai altora, parcă îţi vine să le suceşti gâtul. Este sentimentul pe care părinţii din Bolintin Vale îl au de ceva vreme, de când, într-o şedinţă cu părinţii, au fost de acord, cu jumătate de gură, să îşi rupă din timp şi să facă pe bodyguarzii în şcoală, la clasele 1-8. Şcoala beneficiază, desigur, şi de bodyguarzi mai mult sau mai puţin profesionişti, şi ei plătiţi din fondul special al şcolii (20 RON pe cap de elev), dar direcţiunea a simţit că nimeni nu are interesul mai mare de a-şi potoli odraslele decât părinţii înşişi. Aşa că i-a pus la muncă în folosul comunităţii. „Fraieri am fost noi, că am venit la şedinţa cu părinţii când s-a luat decizia asta. Alţii, care nu dau niciodată pe la şcoală, s-au spălat pe mâini. Am acceptat să venim să facem de pază, de ruşine faţă de doamna directoare. Ce era să mai zicem?”, povesteşte unul dintre părinţii care îşi aşteaptă ziua de gardă la şcoală.

Părinţii care dau afară alţi părinţi

Şcoala normală din Bolintin Vale sclipeşte de curăţenie şi se remarcă prin disciplina de fier care domneşte în interior. „Principalul rol al părintelui este să ţină alţi părinţi afară din şcoală”, ne explică unul dintre bodyguarzii profesionişti ai instituţiei în timp ce ne introduce pe coridoarele aseptice. Evident, lăsasem buletinele la intrare şi primiserăm un ecuson special de vizitatori, ca să ştie fiecare ce rol avem. „În special cu părinţii spoitori trebuie să fim grijulii”, ne mai spune omul.

Aveam să aflăm, mai târziu, că rromii ursari şi rromii spoitori reprezintă o parte importantă a comunităţii din Bolintin Vale. Cu ceva vreme în urmă, un Romeo spoitor din clasa a opta făcuse avansuri cam fără perdea unei Juliete ursare, din aceeaşi clasă. Onoarea fetei fusese spălată de un elev român care se pălmuise cu pretendentul. În aceeaşi zi, în şcoala normală din Bolintin Vale, clanurile rivale de spoitori şi ursari continuaseră pălmuiala matinală a odraslelor cu una mai serioasă. Astfel că, pentru a preveni ca aceste lucruri să se mai întâmple, direcţiunea a considerat că nimeni nu poate tăia elanul din cale afară de romantic al puştilor de clasa a opta decât prezenţa tatălui sau a mamei pe coridor. Pentru a preveni şi pălmuielile dintre părinţi, însă, numai părintele de gardă are dreptul de a sta în şcoală.

Chinul părintelui, suferinţa copilului

Pe coridor, sprijinit de un colţ, un elev de clasa întâi se uită răbdător pe pereţi. „Ce-ai păţit, mă, te-a dat afară?”, îl întreabă duios bodyguardul. „M-au trimis la puşcărie”, râde copilul. Părintele de serviciu, o femeie care se uită absent pe fereastră, nu pare la fel de binedispusă. Iese o doamnă învăţătoare pe care o abordează instantaneu. „Doamnă, eu nu am ce să le mai fac. Chiar dacă le zic, îmi răspund obraznic”. Mare lucru nici nu ar avea ce să le facă, pentru că în momentul în care au fost convinşi să accepte să facă pe paznicii la şcoală, li s-a făcut şi instructajul. Nu au voie să ridice tonul la copii şi în nici un caz să îi atingă în vreun fel. Le pot ţine morală şi vorbi de disciplină, ceea ce este chiar recomandat, dar cu grijă să nu jignească.

„Alţii iau treaba asta în serios şi îi fugăresc prin toată şcoala. «Fă aia, nu face aia, nu te duce acolo». Mie mi-ar fi şi frică să deschid gura”, povesteşte unul dintre părinţii căruia ideea de a face de pază nu i-a picat deloc bine. „La clasele mici mai merge cum mai merge, dar cei de clasa a opta se uită la noi de parcă am fi de aceeaşi vârstă. Stau şi mă întreb, dacă îmi dă unul o palmă, eu ce pot să le fac?”.

Mai aproape de copii, mai aproape de bârfe

Bineînţeles, stând mai mult timp în şcoală, părinţii au început să fie la curent şi cu micile intrigi dintre profesori. Doamna cutare o urăşte pe directoare şi dacă elevul simte la fel, are câteva puncte în plus la notă. Domnul cutare, în loc să-i înveţe pe copii materia, îi învaţă istoria echipei Steaua Bucureşti şi îi copleşteşte pe elevi cu suferinţele sau bucuriile lui de suporter, în loc să-i copleşească cu teme pentru acasă. Mai rău este însă când părintele vede cu ochii lui şi aude cu urechile sale cum este mediul în care învaţă copiii săi. „Nu zic doar de spoitori, cum se comportă şi înjură, că unii dintre ei sunt chiar elevi silitori. Dar m-a şocat felul în care se comportă elevii mai mari. Sincer, prefer să nu ştiu unele lucruri”, spune unul dintre părinţii de gardă.

„În plus, am probleme cu serviciul, pentru că trebuie să mă învoiesc ca să stau şase ore la şcoală. Cine are mai mulţi copii trebuie să facă de serviciu de mai multe ori. S-a ridicat şi problema asta, dar ni s-a zis că dacă nu putem noi să venim, trebuie să trimite în locul nostru o rudă, un prieten”… Nici copiii nu sunt prea încântaţi să se ciocnească de mama sau de tata când ies în recreaţie. „Când e mama de serviciu stau mai mult în clasă”, spune un elev de clasa a şaptea. Mai rău e însă când te păzeşte vecinul de peste gard, în faţa căruia elevul se cenzurează mai puţin, iar seara îl vezi că te vizitează acasă şi te pârăşte. Libertatea copiilor va suferi, în curând, o nouă lovitură.

Şcoala normală din Bolintin Vale îşi face site, iar pe site se vor face publice toate notele elevilor. Peste drum, elevii liceului Dimitrie Bolintineanu, din Bolintin Vale, se bucură încă de libertate. Părculeţul de lângă biserica din apropiere este înţesat de liceeni care fumează nesupravegheaţi şi sparg seminţe. Încă nu ştiu că şi directoarea lor plănuieşte acelaşi lucru. „La noi este mai greu, pentru că vin elevi din 70 de comune să înveţe aici, deci nu ai ce părinţi să chemi. Dar ideea este foarte bună şi ar fi foarte folositoare, pentru că avem multe probleme de disciplină”. Cert este că, cu toată nemulţumirea părinţilor şi a elevilor, în şcoala generală din Bolintin Vale incidentele mari au dispărut. Au grijă de asta mama şi cu tata. 

 dan.radu@gandul.info

gandul