mare_290781_1foto

Aparatul dotat cu senzori extrem de sensibili se numeşte “Blaby” şi monitorizează viaţa bebeluşului în uter, oferindu-i, în funcţie de stare, muzica ideală. Conform specialiştilor, rezultatul este fabulos. Nou-născuţii au o inteligenţă superioară şi un simţ artistic ieşit din comun.
“Blaby” este de fapt o centură elastică dotată cu senzori şi trei boxe minuscule, care vibrează. “Butoanele digitale şi intrarea de tip USB sunt singurele indicii care lasă să se vadă că este vorba de un iPod pentru bebeluşi”, a declarat pentru Daily Mail, Geof Ramsay, inventatorul acestui aparat.

Pe lângă toate acestea “Blaby” are un sistem de vibraţii, montat în zona spatelui care relaxează muşchii mamei şi un microfon care redă prin boxele orientate către pântece vocile părinţilor.

“Părinţii pot încărca singuri muzica pe care vor să o audă copilul lor. Toate sunetele se transmit armonios în interiorul burţii, numai bebeluşul fiind capabil să reacţioneze. Cercetătorii au descoperit deja “efectul Mozart” asupra copiilor încă nenăscuţi. Conform studiilor, micuţii vin pe lume mult mai inteligenţi, cu un simţ artistic deosebit de dezvoltat şi un sistem imunitar bine pus la punct”, a mai adăugat Ramsay. Muzica recomandată de specialişti pentru copiii din pântec este Mozart, Led Zeppelin, Beatles.

Efectul Mozart asupra copiilor

Specialiştii au descoperit că micuţii care ascultă muzică pe timpul vieţii intrauterine au o mai mare înclinaţie pentru partea artistică. Asta pentru că îşi încep activitatea cerebrală într-un mediu amniotic propice, iar dezvoltarea neuropsihică este una armonioasă. În plus, cercetătorii canadieni au descoperit că inclusiv sistemul imunitar al bebeluşilor care au beneficiat de “concerte intrauterine” este mult mai solid.

 

Un mic microfon instalat în partea din faţă le permite părinţilor să înregistreze în memoria aparatului cântece de adormit. Tot aici se află şi conexiunea prin USB prin care părinţii pot încărca sute de melodii care să ruleze fără a fi auzite de nimeni altcineva decât de bebeluş.

Trei mici mecanisme care vibrează asigură o bună relaxare a muşchilor mamei în timpul sarcinii. Acestea reacţionează numei în momentul în care senzorii din centură detectează oboseala în zona lombară.

Butoanele digitale de comandă a aparatului sunt de uultimă tehnologie şi permit redarea prin intermitenţe luminoase a bătăilor inimii bebeluşului. Sub aceste butoane sunt montaţi senzori care verifică starea micuţului în timpul vieţii lui intrauterine.

click1