Zeci de copii ai căror părinţi muncesc peste hotare şi-au scris durerea pe hârtie, în poezie şi proză, în cadrul unui concurs organizat la Vaslui. „Cu tine adorm în gând/Mă trezesc, mă uit şi plâng/Unde eşti? Vino acasă!/Cu toţi, viaţa-i mai frumoasă!”

Aceasta este doar o strofă din poezia pe care Sergiu Beligan, elev în clasa a II-a C la Şcoala de Arte şi Meserii (SAM) din localitatea vasluiană Văleni, a scris-o cu gândul la mama sa, aflată la 1.736 de kilometri distanţă. Sergiu e unul dintre cei 350.000 de copii (cifră neoficială) ai căror părinţi au plecat să facă bani peste hotare. La 8 ani, băieţelul face parte, fără să vrea, din Generaţia „Singur acasă”.

Pe cât de simple sunt cele 12 versuri ale poeziei sale, intitulată „Banii”, pe atât de complicată e povestea copiilor rămaşi în ţară, în grija rudelor sau a cunoştinţelor. O poveste al cărei final fericit nu depinde de mărimea teancului de euro aduşi acasă şi care nu se rezolvă din vorbe.

Sinceritate de clasă primară

Sergiu este şi unul dintre zecile de elevi care au scris şi au desenat cu gândul la părinţii plecaţi, în cadrul concursului „Singur acasă”, organizat de SAM Văleni la începutul lunii iunie. Mistuiţi de dorul de mamă şi de tată - dor care nu se stinge cu hăinuţe scumpe sau cu jocuri felurite - micuţii au compus versuri şi proză, iar munca

lor a fost adunată între coperţile cărţii „Singur acasă”.

„Nu există sinceritate mai mare decât cea cuprinsă în aceste creaţii! Şi oamenilor mari le e greu să inventeze când e vorba de exprimare prin artă, cu atât mai mult celor mici. Să compună, să deseneze îi ajută, fără îndoială, fie numai şi pentru simplul fapt că-şi recunosc astfel dorul. Dar cel mai mult bine le-ar face prezenţa mamei, a tatălui sau măcar a unuia dintre ei”, crede psihoterapeutul Cătălina Hetel.

Mesaj cu suspine pentru Peninsulă

„Zilnic când vin de la şcoală/Casa-mi pare goală-goală/Totumi pare-aşa străin/Îmi curg lacrimi şi suspin/Şi mătuşa mă mângâie/Şi zice:/- Ia să-mi spui mie,/Oare o duci rău cu mine?/ Nu fac tot să-ţi fie bine?/- Orice-aţi face pentru mine/Fără mama, nu e bine!/Greul dor de ea m-apasă/Şi mă simt singură-n casă!”, spune, în versuri, Andreea Rebeca Blăjan, elevă în clasa a II-a la Şcoala Generală nr. 7 din Petroşani.

Anamaria Larisa Stângu. Liceului Pedagogic „C.D. Loga” din Caransebeş. Clasa a II-a. Suferă de dorul mamei. Şi poezia ei, „Dor de tine”, a fost inclusă în cartea „Singur acasă”. Declaraţia Larisei trebuie să ajungă în Peninsulă: „Prima poveste cui citesc?/Cu cine seara povestesc?/Nu-i cine să mă-nveselească,/Nu-i cine să mă învelească / Şi să-mi zică «somn uşor»? Mămico, tare-mi este dor…”.

Numele ţării cu cei mai mulţi imigranţi români stă cuminte în titlul poeziei Anei Maria Gavriluţă, „boboacă” la Şcoala nr. 7 din Petroşani: „În Italia ai plecat/Ca s-avem un trai bogat/Şi m-ai rugat la plecare/Să ascult, că-s fată mare,/De bunicii ce încearcă/Mamă, să te-nlocuiască!”.

Despre acelaşi dor teribil, care ar părea o vorbă-n vânt pentru minorii răsfăţaţi, Mihaela Cheran, o fetiţă de 8 ani, vorbeşte trist. După fiecare rimă parcă i se face loc unei lacrimi: „Ei s-au dus în altă ţară/În această primăvară./De ce Doamne tocmai eu/Nu îl am pe tatăl meu?/Nu o am pe mama mea/Chip curat ca lacrima?/Tot mai sper că într-o zi/Acasă ei vor sosi,/Dar a mea copilărie/E distrusă, e pustie”.

Poezia Generaţiei „Singur acasă” e dovada clară a suferinţei minorilor cu părinţi peste hotare şi cântăreşte de zece ori mai mult decât zeci de mii de statistici seci.

Îşi pierd încrederea în ei

„Problema părinţilor plecaţi în străinătate trebuie privită nuanţat: sunt copii puţin afectaţi de lipsa părinţilor, dar sunt şi alţii pentru care despărţirea aceasta lasă urme puternice şi nedorite”, apreciază Lidia Nicoleta Simin, profesor de engleză la SAM Văleni, coordonatoarea proiectului „Fenomenul migrator - Singur acasă”.

Dacă ar fi să identifice, din observaţiile personale, efectele plecării adulţilor asupra celor mici, Simin ar trece repede pe listă următoarele probleme: scăderea randamentului şcolar şi a interesului pentru activităţi cu specific cognitiv, autoizolare, predispoziţie către stări melancolice, dorinţa nefirească de a capta, sub orice formă, atenţia cadrelor didactice, ca substitut al atenţiei părinţilor.

„Copiii «singuri acasă» sunt copleşiţi de griji, temători, îşi pierd încrederea în ei, tind să se devalorizeze. Mai mult, îşi modifică ierarhia valorilor: pentru ei totul poate fi cumpărat, valoarea familiei e mult depreciată”, spune profesoara din Vaslui.

„După ce vedem aceste creaţii - din care reiese un profund sentiment de tristeţe - noi, adulţii, putem concepe activităţi prin care să-i ajutăm moral să depăşească suferinţa”, explică coordonatoarea concursului care a inclus şi simpozionul „Fenomenul migrator - Singur acasă”, parte a proiectului european „A new reality” („O nouă realitate” - n.r.).

GÂNDURI PE HÂRTIE

„Seara puneam telefonul pe pernă, sperând că va suna şi astfel voi fi primul care va vorbi cu ea.”

„Este vară. Şi vacanţa
Este iar pe drum.
Iar părinţii mei îmi spun:
«Vom veni acum!»

Sunt plecaţi de mai mulţi ani
Şi mi-e dor de ei.
Vara asta se întorc şi-mi spun:
«Mergem unde vrei!»

Dar atunci când toamna vine
Şi părinţi-mi pleacă,
Rămân singur cu speranţa
Că o să se-ntoarcă.”
(Andreea Paula)

„De câte ori ajungeam acasă de la şcoală speram într-o minune… speram că pe masă voi găsi o chifteluţă, o ciorbiţă de burtă care îmi plăcea atât de mult… o prăjiturică… în schimb, eternii cartofi prăjiţi cu friptură, pe care altădată îi adoram, unicii pe care tata ştia a-i prepara foarte bine. Mi se părea că aud glasul blând al mamei zicându-mi să-i aduc o găleată cu apă… să-mi fac temele… să mă spăl pe dinţi. Parcă nici pe tata nu-l mai recunoşteam… ne îngrijea cu multă dragoste şi atenţie, dar devenise mai trist, chiar mai nervos. Am încercat să-mi impun că sunt mare… că totul e ca înainte sau că, oricum, nu-mi e greu. Seara, însă, strângeam cu putere telefonul în mâini, îl puneam lângă cap, lângă pernă, tot sperând că mama va suna şi astfel eu voi fi primul care va vorbi cu ea… ma ma suna rar şi, atunci când o făcea, era foarte grăbită şi închidea repede. Ne spunea că trebuie să facem economii ca s-avem o viaţă mai bună când se va întoarce şi, deşi înţelegeam, mi-era foarte greu să accept că nu pot dispune de mama mea, că nu îi pot povesti ce mi s-a-ntâmplat la şcoală, să mă plâng că Alexandru m-a lovit deşi eu nu-i făcusem nimic…”
(Cristian)

„Banii… oare au valoare?
Inima în piept mă doare
Nu mai vreau singurătate
M-am cam săturat de toate…
Vreau la piept ca să te strâng
Să râd de fericit… să plâng”
(Sergiu)

„Mi-e dor de tine, mamă,
Că nu m-aştepţi în prag,
Mi-e dor… când deschid ochii
Şi nu-ţi văd chipul drag!”
(Marian)


STUDIU ŞCOLAR

„Vă iubesc, mami”

Cristian Vedinaş, elev în clasa a VII-a la Şcoala „Corneliu Coposu” din Zalău, a participat la concursul „Singur acasă” cu un studiu despre fenomenul migraţiei, realizat de el în propria şcoală. Cifrele i-au arătat că 138 de colegi sunt afectaţi de plecarea părinţilor, cei mai mulţi fiind lăsaţi în grija rudelor.

Băiatul a adunat opiniile câtorva persoane implicate în fenomen. Un diriginte i-a vorbit despre „aceşti copii care manevrează mai mulţi bani decât ceilalţi şi folosesc des cuvintele euro, bani, mobil”, iar o bunică despre faptul că „părinţii pierd mai mult decât câştigă: pierd afecţiune”.

În lucrarea sa, despre un subiect aflat în atenţia „oamenilor mari”, Cristian a inserat şi un fragment dintr-o scrisoare trimisă de o mamă plecată: „Dragii şi scumpii mei copilaşi, îmi este foarte dor de voi, îmi lipsiţi atât de mult! Mă doare sufletul că nu pot să fiu lângă voi acum când aveţi mai mare nevoie. Plâng şi plâng că nu pot să vă strâng în braţe. Ce mult îmi lipsiţi! Vă iubesc, mami.”

ROMÂNIA, „REPETENTĂ LA SUPORT SOCIAL”

„Majoritatea părinţilor nu ştiu ce preţ mare plătesc”

„Aveţi grijă de copiii din Generaţia «Singur acasă»!”, este mesajul pe care l-a transmis, duminica trecută, României, Comitetul pentru drepturile copilului al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Mai exact, „Comitetul recomandă demararea de campanii naţionale de informare a potenţialilor migranţi în legătură cu măsurile de protecţie a copilului disponibile, îmbunătăţirea măsurilor de identificare şi de sprijinire a copiilor lăsaţi în urmă de părinţii migranţi”, potrivit unui document oficial transmis ţării noastre.
Recomandările însă vin şi trec, iar lucrurile se mişcă destul de greu pe plaiuri mioritice. Nu ştim prea bine nici măcar câţi minori numără generaţia „Singur acasă”.

O estimare sociologică realizată, în 2007, de UNICEF şi Asociaţia Alternative Sociale, arată că România are mai mult de 350.000 de astfel de copii. Oficial, însă, numărătoarea se face mai greu. „De frică să nu le luăm copiii, părinţii nu declară că pleacă la muncă peste hotare, astfel că minorii pe care-i lasă acasă, uneori fără niciun sprijin, nu ajung în evidenţele noastre”, explică Ileana Savu, secretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

La nivel naţional, există prea puţine proiecte menite să-i ajute pe micuţi - nu neapărat financiar , pentru că nu de bani duc ei lipsă. În ianuarie 2008, Fundaţia Soros România a lansat studiul „Efectele migraţiei: copii rămaşi acasă” şi, odată cu acesta, proiectul-pilot „Şcoală şi comunitate”.

Terapie la Prejer, Glimboca şi Marginea

„Am selectat şcoli din trei comunităţi cu incidenţă mare de migraţie - Braşov, comuna Prejer, Caraş-Severin, comuna Glimboca, şi Suceava, comuna Marginea. Ce am încercat noi, alături de serviciile

 

sociale şi de dascăli? Să creăm o legătură mai puternică între copiii «singuri acasă» şi comunitate, prin activităţi de timp liber - concursuri de dans, pictură, olărit etc.”, spune Denisa Ionescu, coordonator de programe la Soros România, fundaţia care vrea să extindă proiectul la nivelul mai multor localităţi de pe harta generaţiei „Singur acasă”. Dar pentru asta au nevoie de ajutorul autorităţilor.

La rândul lor, autorităţile sunt conştiente, cel puţin la nivel declarativ, de „rănile” pe care le lasă plecarea părinţilor în străinătate. Cu proiectele este ceva mai greu, mai ales pe timp de criză.

„În perioada următoare, vom promova, pe cât putem, proiectul de lege legat de serviciile de tip familial, prin care rudele care rămân cu minorii acasă să fie ajutate financiar, ca micuţii să nu intre în centrele de plasament”, spune Ileana Savu. „În plus, îi rugăm pe cei plecaţi să declare acest lucru, astfel încât copiii lor să beneficieze de activităţi recreative şi de socializare, consiliere psihologică, orientare profesională şi şcolară. Toate serviciile gratuite sunt oferite de direcţiile de asistenţă socială şi protecţia copilului”, adaugă secretarul de stat, care recunoaşte că mai avem „mult de lucrat” la vindecarea sau măcar ameliorarea stării de dor a ge-neraţiei „Singur acasă”.

Nu există implicare

Psihologii spun că sentimentele generate de ruperea de familie „nu se repară” într-un an, doi.

„România e în urmă cu tot ce înseamnă suport social. Comunitatea, Biserica, noi, ca vecini, cu toţii ne implicăm foarte puţin în această problemă. Dar şi mai grav este că majoritatea pă rin ţilor români încă nu con şti en tizează ce preţ ma re plătesc pentru acel «trai mai bun de peste hotare», crede psihoterapeurul Cătălina Hetel.
MATERIAL VIDEO

evzilei