Catre,

AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA DREPTURILOR COPILULUI

In atentia,

Doamnei Presedinte ILEANA SAVU

Doamnei Vicepresedinte LUMINITA ANGHEL

 

 

Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. va solicita sa interveniti cu promptitudine si cu profesionalism pentru a proteja interesul superior al copilului David Puscas, fiul domnului Marcel Puscas, care este membru al T.A.T.A.

Minorul David Puscas, nascut la data de 1 septembrie 1996, este fiul adoptiv al lui Marcel Puscas si al Luminitei Anghel. Prin Sentinta civila nr. 2122/2003, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a desfacut din culpa comuna casatoria parintilor sai, dupa 5 ani de mariaj. Copilul a fost incredintat spre crestere si educare mamei, stabilindu-se cu acordul celor doi parinti in favoarea tatalui a urmatorului program de vizitare: doua finaluri de saptamana in fiecare luna, cate doua saptamani in vacanta de vara si in cea de iarna, cu luarea minorului la domiciliul tatalui.

Desi relatia tata-copil nu a avut de suferit dupa pronuntarea divortului parintilor sai, minorul petrecand timp cu taticul sau, iar acesta fiind prezent cantitativ si calitativ in viata sa, mama lui David a decis la un moment dat sa distruga legatura afectiva a baiatului cu parintele sau, deoarece fostul sot ii ceruse sa elibereze apartamentul aflat in proprietatea acestuia. Mama si-a implicat copilul in diferendul sau cu fostul sot, folosindu-l ca arma impotriva acestuia, in tentativa sa de a-l determina sa-i accepte conditiile impuse.

Tatal a facut toate demersurile legale pentru a-si proteja legaturile personale cu propriul baiat, pentru a-si determina fosta sotie sa actioneze responsabil si sa respecte atat cadrul legal si hotararile judecatoresti cat si drepturile copilului sau. S-a ajuns pana la executare silita, taticul Marcel Puscas facand apel la un executor judecatoresc pentru a beneficia de programul de vizitare stabilit de Justitie.

Demersurile abuzive si reprobabile ale doamnei Luminita Anghel au culminat cu promovarea unei actiuni civile pe rolul Judecatoriei Sectorului 1, prin care solicita in Dosarul nr. 8394/299/2008, decaderea partiala din drepturi a tatalui micului David. Mama minorului solicita instantei sa desfiinteze programul de vizitare a minorului, fiind de acord ca relatia tata-copil sa se manifeste doar prin corespondenta, furnizarea de fotografii si de informatii cu privire la starea de sanatate si la situatia scolara a lui David Puscas (art.15 lit. d-f din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului).

Urmare a audierii minorului, instanta a constatat ca minorul, in varsta de 12 ani, nu doreste sa se intalneasca cu tatal sau, considerand ca acestuia ii apartine vinovatia in destramarea relatiilor de familie, apreciind ca nu are nevoie sa dezvolte o relatie cu tatal sau.

Ca reactie la demersul fostei sale sotii, domnul Puscas a afirmat in cadrul procesului ca: “Privita din aceasta perspectiva, situatia se contureaza ca fiind o vendetta personala a doamnei Anghel impotriva subsemnatului si careia aceasta nu ezita sa-i subordoneze “interesul superior al minorului”. Intre altele, aceasta refuza sa-mi comunice adresa actuala la care locuieste minorul, refuza sa ridice pensia alimentara, care imi este restituita prin posta si afirma in media ca nu are nevoie de ea, pentru ca ulterior sa sustina ca nu-mi indeplinesc obligatiile fata de fiul nostru.”

Cazul PUSCAS nu este singular din pacate, fiind parte a unui fenomen care afecteaza intreaga societate romaneasca. Alianta T.A.T.A. face demersuri sustinute pentru a solutiona cat mai multe drame ale unor copii care sunt indoctrinati negativ de parinti iresponsabili sau le este interzis de o maniera ilegala sa relationeze de regula cu taticii lor. Acesti copii sunt supusi unor abuzuri psiho-emotionale deosebit de grave, dar autoritatile nu intervin la timp sau deloc, deoarece subestimeaza efectul nociv pe care asemenea abuzuri il au in procesul de crestere si educare al copilului.

Misiunea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) este de a monitoriza respectarea drepturilor tuturor copiilor şi de a lua toate măsurile pentru a contribui la crearea unei societăţi demne pentru copii, implicând în acest proces autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, societatea civilă, părinţii şi copiii.

Alianta T.A.T.A. solicita celor doi demnitari care conduc ANPDC sa solutioneze Dosarul PUSCAS, salvand astfel un copil aflat in dificultate. Este nevoie de o solutie concreta si nu de clasica fuga de raspundere a ANPDC, care trimite taticii pe calea Justitiei romane.

Legea nr. 272/2004 stabileste ca “orice separare a copilului de parintii sai si orice limitare a exercitiului drepturilor parintesti trebuie sa fie precedate de acordarea sistematica a serviciilor si prestatiilor prevazute de lege, cu accent deosebit pe informarea corespunzatoare a parintilor, consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate in baza unui plan de servicii”.

Va interveni ANPDC pentru a rezolva acest caz dramatic, chiar daca mama in cauza este chiar Vicepresedintele ANPDC? Va solicita ANPDC oare Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Sector 1 sa se implice in acest caz si sa ia masurile care se impun? Este David Puscas victima unui abuz emotional pus in opera de propria mama, doamna Luminita Anghel, demnitarul de la ANPDC? Este firesc ca mama copilului sa piarda custodia lui David sau chiar sa fie decazuta din drepturile parentale? Sunt actiunile mamei Luminita Anghel o dovada de iresponsabilitate parentala?

Alianta T.A.T.A. invita conducerea ANPDC sa fie prezenta in sala de judecata la proxima sedinta a Tribunalului Bucuresti in Dosarul 8394/299/2008, programata MARTI, 14 IULIE 2009, pentru a se lamuri ca acest caz halucinant este cat se poate de real si ca un tata lupta pentru a ramane prezent in viata fiului sau adoptat, pentru a se implica in cresterea si educarea acestuia, chiar daca i se opune chiar mama copilului.

 

Richard Alan Gardner (1931 - 2003) a fost profesor de psihiatrie în Secţia de Psihiatrie a Copilului din cadrul Universităţii Columbia – USA, publicand peste 40 de cărţi şi 250 de articole. Principalul său domeniu de interes a fost modul în care sunt afectaţi copiii de divorţul părinţilor. În 1985, prof. Gardner a introdus conceptul de Parental Alienation Syndrome (PAS) - sindromul alienării parentale (sindromul alienării copilului faţă de un părinte). El descrie în detaliu etapele procesului de alienare a copilului faţă de părinte şi identifică trei tipuri de părinţi-alienatori: naiv, activ şi obsedat.

Gardner defineşte PAS ca fiind o tulburare ce apare în principal în contextul disputei părinţilor asupra stabilirii custodiei unui copilul şi se manifestă ca o campanie nejustificată de denigrare, în faţa copilului, a unui părinte de către celălalt. Cu alte cuvinte, unul dintre părinţi, realizează o „spălare a creierului” copilului, o îndoctrinare, „vorbeşte de rău” celălalt părinte în faţa copilului, efectul fiind un adevărat abuz emoţional asupra acestuia.

PAS este considerat o formă de abuz emoţional deoarece rezultatul său este privarea copilului de o relaţie afectuoasă cu unul dintre părinţi. PAS este abuz emoţional deoarece:

·         părintele condiţionează copilul, îi oferă îngrijire în funcţie de comportamentul pe care îl pretinde;

·         părintele retrage afecţiunea datorată copilului atunci când acesta nu participă la campania de denigrare;

·         părintele are aşteptări nerealiste de la copil; nu este firesc să se pretindă unui copil să coopereze la campania de denigrare contra unui părinte. Riscul este ca acesta să devină confuz, tensionat, frustrat;

·         parintele provoaca responsabilizarea prematură a copilului; acestuia i se pretinde să memoreze o mare varietate de neajunsuri suferite din partea părintelui, să aducă acestuia false acuzaţii de abuz;

·         parintele determina supra-protecţia copilului; acesta e făcut să creadă că orice contact cu părintele este periculos. Creează anxietate copilului şi accentuează dependenţa acestuia de părintele alienator.

Simptomele PAS sunt urmatoarele;

·         părintele alienator oferă posibilitatea copilului de a decide asupra vizitei la celălalt părinte, atunci când instanţa a decis deja asupra unui program de vizită; creează tensiuni între copil şi părintele care nu locuieşte cu copilul.

·         părintele alienator spune copilului totul despre relaţia de cuplu şi motivele de divorţ. Un argument al acestuia este dorinţa de a fi onest cu copilul, dar o astfel de practică este dureroasă pentru copil. Scopul real este ca copilul să se gândească mai puţin la celălalt părinte.
refuzul unui părinte de a permite copilului să-şi ia obiectele personale la locuinţa celuilalt părinte.

·         evitarea sau refuzul de a permite celuilalt părinte accesul la şcoală, la activităţile extraşcolare, la fişa medicală etc.

·         blamarea unui părinte pentru problemele financiare, despărţire, schimbări ale stilului de viaţă, intrarea într-o nouă relaţie.

·         un părinte poate programa copilului o multitudine de activităţi, astfel ca celalalt părinte să nu-l poată vizita. Refuzul de a fi flexibil cu programul de vizitare poate fi motivat ca astfel se răspunde la nevoile copilului, iar la protestele celuilalt părinte se poate răspunde că e egoist şi ne-interesat de copil.

·         presupunerea că, dacă un părinte a avut un comportament violent faţă de celălalt, va fi în mod necesar violent şi cu copilul.

·         solicitarea adresată unui copil de a alege unul din părinţi cauzează acestuia distres.

Copiii victime ale PAS trec, de obicei, prin trei etape până la agravarea simptomelor (usoara, moderata, severa). În unele cazuri, un părinte poate observa simptomele de alienare şi poate lua măsuri de reducere a acesteia. Cunoaşterea factorilor de risc poate ajuta un părinte să evite sau să prevină alienarea.

În cele din urmă, părintele alienator ajunge la o adevărată „spălare a creierului” copilului. Acesta este îndepărtat sistematic de părintele cu care înainte a avut o relaţie satisfăcătoare. Aceşti copii vor afirma frecvent că nu doresc să îl vadă sau să vorbească cu celălalt părinte.  Un judecător canadian afirma: „ura nu este o emoţie ce apare natural la copil. Ea trebuie să fie învăţată. Un părinte care îşi învaţă copilul să-l urască pe celălalt părinte reprezintă un grav pericol pentru sănătatea mentală a acestui copil”.

În această etapă, ura copilului faţă de celălalt părinte are un aspect fanatic, obsesiv. Din acest motiv părintele alienator nu mai e evoie să-l împiedice pe copil să aibă o relaţie cu celălalt părinte. Copilul preia dorinţele, sentimentele, ura părintelui alienator şi o afirmă ca fiindu-i proprie. El vede pe celălalt părinte şi familia acestuia întru totul negativi şi îi este imposibil să îşi amintească orice sentiment pozitiv faţă de aceştia.

Copilul poate refuza întâlnirea cu celălalt părinte, poate face declaraţii false de abuz, ameninţă cu fuga, cu sinuciderea sau chiar cu crima dacă este forţat să aibă o relaţie cu celălalt părinte. Ura părintelui alienator şi a copilului se bazează pe o ideaţie paranoidă, putând ajunge până la nivelul unei folie a deux.

Un copil aflat în această etapă a PAS poate fi recunocut după următoarele semne:

·         are o ură puternică faţă de celălalt părinte;

·         refuză să viziteze sau să petreacă timp cu celălalt părinte;

·         multe din părerile copilului sunt îngemănate cu cele ale părintelui alienator;

·         credinţele sunt frecvent iraţionale;

·         nu se simt intimidaţi de către instanţa de judecată;

·         deseori, motivaţiile sale nu sunt bazate pe experienţele pe care le-a avut cu părintele alienator, ci cu ceea ce acesta i-a spus despre celălalt părinte. Ei au dificultatea de a diferenţia între acestea;

·         nu prezintă nici o ambivalenţă emoţională, ci doar ură, fără capacitatea de a vedea ceva bun;

·         nu se simte vinovat pentru ceea ce simte faţă de celălalt părinte;

·         sunt alături de părintele alienator în campania de denigrare a celuilalt părinte,
această ură obsesivă ajunge să se extindă şi asupra familiei celuilalt părinte, fără nici un sentiment de vinovăţie sau mustrare de conştiinţă;

·         poate păstra o aparenţă de normalitate, până ajung să fie întrebaţi de celălalt părinte.

 

            Copiii aflaţi în această etapă a PAS manifestă cu fanatism ura lor. Ei ajung, împreună cu părintele alienator, la o adevărată folie a deux, cu ideaţie paranoidă faţă de celălalt părinte. Majoritatea simptomelor PAS sunt prezente într-un grad înalt. Copiii din această categorie pot fi cuprinşi de panică la gândul că urmează să-l viziteze pe celălalt părinte, manifestările emoţionale putând să facă vizita imposibilă. Dacă se află la domiciliul celuilalt părinte, ei pot fugi, pot ajunge ca şi paralizaţi de teamă, pot deveni provocativi sau pot avea manifestări violente, astfel că este necesar să fie returnaţi la domiciliul părintelui alienator. Spre deosebire de copii aflaţi în celelalte categorii, panica şi ostilitatea acestora nu scad în intensitate, nici chiar când sunt separaţi de părintele alienator pentru o perioadă mai lungă de timp.

            Dacă în primele două etape motivaţia copilului este de a menţine o legătură mai puternică cu părintele alienator, cu care locuiesc, în această etapă relaţia cu părintele alienator este patologică, iar simptomele nu fac decât să o consolideze.

            Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. va continua sa promoveze drepturile tatilor si ale copiilor acestora, chiar daca va trebui sa forteze autoritatile sa-si indeplineasca misiunea si sa vegheze la respectarea cadrului legal existent si la protejarea interesului superior al copilului.

Informatii suplimentare se pot obtine  la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, tel./fax 021.345.0123, asociatiatata@gmail.com, http://www.t-a-t-a.ro/.

 

PRESEDINTE,

Bogdan Draghici