JURNALUL NATIONAL

Călin Ovidiu Cosma a dispărut la 10 iunie 1996 din comuna Mişca, judeţul Arad. Mai avea două luni până la majorat. De 13 ani, părinţii aşteaptă ca poliţiştii să le spună ce s-a ales de copilul lor. Şi, între timp, fac anchetă pe cont propriu.

Ana şi Ovidiu Cosma au locuit în Arad timp de 25 de ani. În 1995, au decis să se mute la Mişca, unde locuia mama femeii, pentru că aceasta se îmbolnăvise şi era singură. Au cumpărat o casă în comună şi şi-au deschis un mic atelier de tâmplărie - făceau mobilă pe comandă. “N-am vândut apartamentul din Arad. Ne-am gândit la copil. Poate el nu voia să rămână la Mişca şi atunci i-am fi găsit ceva de lucru în oraş şi ar fi avut unde să stea…”, explică mama.

În anul dispariţiei, Călin nu mergea la şcoală. La sfârşitul clasei a X-a fusese bătut de un băiat în Arad şi suferise o operaţie la cap. “Am decis să-l ţinem acasă, să se recupereze complet, şi apoi să-şi reia studiile”, spune Ana Cosma. Mutarea la Mişca n-a fost tocmai pe placul băiatului însă, spun părinţii, în timp şi-a făcut prieteni şi s-a acomodat.


UN COPIL DEZMIERDAT

“Călin era un copil dezmierdat…”, povesteşte mama cu lacrimi în ochi. “Cel puţin, din mine făcea ce voia el… La muncă nu prea l-am pus. Mai ajuta prin atelier, dar nu aşa de mult. El era cu muzica, cu casete, mai la un biliard, la cofetărie…”, îşi aminteşte ea. Tatăl băiatului fumează cu mâna tremurând. Ochii i se umezesc şi se ridică de pe scaun, îndreptându-se spre ieşirea din casă. “Nu mai suportă… Nu mai poate nici el. Nici să se uite la pozele lui Călin nu mai poate… A avut probleme cu inima şi a fost şi paralizat, în toţi anii ăştia de când îl tot căutăm”, spune în şoaptă Ana Cosma.  

“Înălţime 1,70 m, 60-69 kg, astenic, păr şaten tuns scurt, ochi căprui, faţă ovală, cicatrice pe sprânceana dreaptă. Cunoscut cu tulburări de comportament.”
E descrierea alăturată fotografiei lui Călin în anunţul dispariţiei de pe site-ul Poliţiei Române. “Mi l-au făcut în toate felurile în anii ăştia. Şi retardat, şi schizofrenic… Băiatul meu era un copil normal. Nu bea, nu fuma, nu a provocat el niciodată vreun scandal. Singura problemă, aşa ne-au spus medicii de când era mic, era o întârziere în dezvoltare. Acumula mai greu.

Era cu doi-trei ani în urma celor de vârsta lui. La 4 ani a căzut, s-a lovit la cap şi a făcut convulsii. Atunci am ajuns cu el la doctor la Timişoara şi i s-a pus diagnosticul ăsta. Intelectul era cam la 78%-80%, aşa a fost evaluat. În primele clase primare, mediile lui au fost 7,70 - 7,80. În clasa a IV-a, l-am dat la şcoala ajutătoare, la insistenţele noii învăţătoare care n-avea chef să se ocupe de el şi ne spunea că nu face faţă. Ne-am dus din nou la medicul din Timişoara, care mi-a zis «Măi, femeie, nu-l da, că copilul ăsta nu-i de şcoală ajutătoare, e de nota 7-8.»

Dar pentru că învăţătoarea ne tot spunea că acolo se ocupă mai mult de el, l-am dat. Nu ştiam noi ce înseamnă şcoală ajutătoare şi că, după, nu va mai putea să facă un liceu. Prea târziu ne-am dat seama. Când am văzut ce-i acolo, să ne luăm cu mâinile de cap, dar nu mai aveam ce face…”, spune mama. Călin a terminat clasa a VIII-a la şcoala specială, apoi s-a înscris la Şcoala de Meserii din Ineu. “A făcut tâmplărie, ca să fie în domeniul nostru…”, spune Ovidiu Cosma.

PRESIMŢIRI SUMBRE
Părinţii povestesc că fiul lor şi-a visat moartea. “Cu trei zile înainte de dispariţie, s-a trezit dintr-un coşmar.
Mi-a spus că a văzut cum îl omorau nişte oameni…”, îşi aminteşte mama. Luni, în ziua dispariţiei, Călin s-a dus la Teuz - pârâul care trece prin Mişca -, să facă baie.
Apoi a venit acasă şi a plecat din nou, în grabă. “I-am spus să stea să mănânce ceva, dar n-a vrut. Şi-a uns o felie de pâine cu untură şi a plecat la un prieten, cu nişte casete. A fost ultimul moment în care l-am văzut”, spune Ana Cosma.

În acea seară, părinţii lui Călin au primit un telefon de la Reşiţa. “Murise bunica soţului şi trebuia să ne pregătim de înmormântare. Am trimis după băiat în centru, să-l cheme acasă şi l-am aşteptat. Mama mea se tot învârtea pe aici şi ne tot spunea: «Măi, da’ mergeţi după copilul ăla, să vie şi el să-şi pregătească ce-i trebuie». Eu, la rândul meu, aveam o nelinişte în suflet.

Îmi tot venea în minte podul cel mare de peste Teuz…”, povesteşte mama. Ovidiu Cosma, tatăl lui Călin, a stat toată seara la televizor. Începuse campionatul european de fotbal şi urmărea meciul dintre România şi Franţa. “Eu n-am superstiţii. N-am crezut niciodată în vrăji, farmece, premoniţii şi alte d-astea. Dar în seara aia s-a întâmplat ceva…

Începuse repriza a doua la meci, era vreo 22:20 şi, la un moment dat, am sărit de pe scaun. Am zis «mă duc după băiat, că ceva nu-i bine». Şi am plecat”, spune el. A ajuns în centrul comunei unde, îşi aminteşte, “era lumină şi plin de tineret”. A intrat în barul de pe colţul străzii, dar nu l-a găsit. Un băiat i-a spus că jucaseră împreună biliard, iar apoi Călin spusese că pleacă să vadă meciul la cofetărie. “Am ajuns la cofetărie pe la 22:40. Am intrat şi vânzătoarea m-a văzut agitat şi mi-a zis «Stai, măi, liniştit că a fost aici acum vreo oră». Dacă am auzit aşa, m-am calmat şi m-am aşezat să văd sfârşitul meciului.

Pe la 23 fără 10 minute am ieşit din cofetărie şi m-am dus la restaurantul din spatele ei. Acolo era semi-întuneric. La o masă erau patru persoane. Mi s-au părut murdare şi ude. Altcineva nu mai era. Era linişte, fără muzică, fără televizor. Am întrebat - «Călin nu e aici?» Zice - «Nu». Mi-am luat un 50 de caisată şi l-am băut în picioare. Apoi am plecat acasă. Dar Călin tot nu venise”, rememorează tatăl.

PE URMELE PAŞILOR CU TRASEU NECUNOSCUT
În timp ce tatăl îl căuta prin sat, mama lui Călin s-a dus prin vecini. “Am fost la băiatul cu care făcuse ziua baie la Teuz. Şi mi-a zis: «Nu ştiu dacă să vă spun sau nu, dar el mi-a zis ziua că ar vrea să meargă la Arad fără să ştiţi voi…». Dar nu prea se potrivea, pentru că el nu şi-a luat bani când a plecat şi nici nu s-a îmbrăcat de mers la oraş… Băiatul ăla mi s-a părut speriat când l-am întrebat de Călin”, zice ea. Întorşi acasă, părinţii au observat că lipseşte una dintre cele trei chei pe care le aveau de la apartamentul din Arad. S-au gândit la ce le spusese tânărul despre planurile lui Călin şi s-au mai liniştit.

S-au culcat cu gândul că băiatul a plecat în oraş şi că vor merge a doua zi după el.
De dimineaţă, au plecat la Arad. Tatăl s-a îndreptat spre gară; trebuia să meargă la înmormântarea de la Reşiţa. Mama s-a dus direct la apartament. “Am plecat la gară, mi-am luat bilet, dar n-am putut să plec. Am sărit din tren după ce a pornit. Aveam o presimţire…”, spune Ovidiu Cosma. În apartamentul din oraş, familia Cosma nu l-a găsit pe Călin. A dat în schimb peste cheia care lipsea. O uitaseră acolo, pe frigider.

De la Arad, părinţii s-au întors la Mişca şi s-au oprit la postul de poliţie. “Ne-am dus să spunem că a dispărut băiatul. Şi le-am spus poliţiştilor cum vă spun şi dvs. acum - «domnule, am avut aşa o presimţire şi numai la podul ăla mare l-am văzut, că-l omora cineva acolo». Unul dintre poliţiştii care erau atunci aici în comună ne-a spus că în seara aceea a văzut tractorul consiliului acolo, pe pod. Tractorist este unul dintre ăia pe care soţul meu i-a văzut noaptea în restaurant. Altceva n-au mai zis poliţiştii. Decât că să mai stăm, să nu ne îngrijorăm, că poate e dus… Le-am spus că nu putea să plece fără bani, fără haine, fără acte. Dacă pleca, ar fi plecat la bloc. Nu ne-au ascultat. Au zis să aşteptăm”, povesteşte revoltată mama.

DE UNII SINGURI
A doua zi, cu presimţirea că băiatul lor păţise ceva rău, părinţii au organizat un adevărat comando sătesc pentru a-şi găsi copilul. “Am făcut echipe de oameni şi am început de la pod, cu plase mari, să căutăm din mal în mal în apă. Eu am fost de la început convinsă că a fost omorât. Am luat toate canalele de irigaţii, fântânile părăsite, am căutat nonstop. Cu plase, cu furci… Apa e mică, iar atunci, în perioada aia, era până la genunchi…

Au venit anchetatorii cu ideea că s-a înecat, dar Călin făcuse cursuri de înot la Arad la bazin şi avea 1,75m…”, spune mama. Oamenii s-au apucat de scotociri singuri, dar sperau să primească ajutor. Se aşteptau ca poliţiştii din comună să fi anunţat la IPJ Arad dispariţia fiului lor. “Aici a fost durerea. Că noi am crezut că vine cineva de la Arad să ne ajute cu câini dresaţi, câini de urmă sau… A trecut o săptămână şi nimic. Eu am crezut că ăştia de aici au anunţat. Da’ de unde? Eram doar noi, rudele venite de peste tot şi vecinii şi căutam împărţiţi: patru-cinci pe un canal, patru-cinci pe altul… Ca să cuprindem cât mai mult. Sunt kilometri întregi de canale. Şi am luat şi pădurile, în afară de una, care are 11 kilometri şi e foarte deasă. Acolo trebuie oameni specializaţi…”, spune cu deznădejde în glas Ana Cosma.

Au aşteptat în zadar ajutorul celor “de la judeţ”. La IPJ Arad, nimeni nu auzise de dispariţia lui Călin Cosma.
Au aflat abia la 19 iunie, când mama a cerut o audienţă la adjunctul comandantului. “Dacă am văzut că nu vine nimeni în sprijinul nostru, la 18 iunie 1996 am plecat cu cumnata mea la Arad. Voiam să dăm un anunţ la Adevărul. Seara, am ajuns la poarta Inspectoratului de Poliţie, dar ofiţerul de acolo mi-a spus că ei nu se ocupă decât de cazuri de scandal, nu de dispariţii. Mi-a zis să vin de dimineaţă. M-am dus, am stat la audienţă şi am scris o cerere să fiu ajutată să-mi găsesc copilul. A venit un căpitan de la judiciar, mi-a preluat cererea şi mi-a zis să stăm liniştiţi, că o fi pe undeva cu boschetarii”, povesteşte Ana Cosma.

Cu o nouă pistă de verificat, părinţii s-au infiltrat în mediul oamenilor străzii. Au luat la rând canalele, le-au dus haine şi mâncare boscheta­rilor, care i-au ajutat să-şi caute copilul. “Ne-am băgat în canalele din Arad până n-am mai putut să umblăm pe picioare. Şi nu l-am găsit. Atunci  am mers la poliţie din nou, să spunem că nu-i copilul în canale. A fost singura dată când s-au mobilizat. În seara aceea au mers cu noi prin Arad - pe sub poduri, prin canale… Dar să vină să ia o declaraţie la Mişca, nu”, spune mama.

ANCHETĂ CU ŢĂRĂITA
La câteva luni după dispariţia lui Călin, nimeni nu reuşise să afle nimic despre el. Abia în luna noiembrie 1996, o echipă de la IPJ Arad a ajuns acasă la ei. “Când au venit la noi acasă, au căutat prin curte, prin pod, prin grădină… La insistenţele mele, le-au luat declaraţii celor patru persoane pe care le bănuim că au avut de-a face cu dispariţia copilului nostru. Şi cel care era atunci la judiciar mi-a zis - «Vezi-ţi de treabă, doamnă, cine să-ţi omoare copilul, că doar eu i-am audiat. Îmi dădeam seama dacă ăştia-s criminali… Aşteaptă să vină primăvara, să iasă soarele, că atunci ies şi boschetarii din canale».

Când am auzit asta, m-am dus glonţ la Bucureşti, la şeful IGP-ului. Nu mai ştiu cine era atunci. Şi i-am spus toată problema, că nu ne ajută… Ofiţerul de presă de atunci a trimis pentru noi anunţul de dispariţie la ziare şi la televiziuni. Era atunci la Pro TV emisiunea aia cu urmărire generală. Şi tot el ne-a dus la şeful IGP-ului. În faţa mea dânsul a dat telefon la Arad, să se ocupe de caz. Şi de atunci tot aşa a fost. Când mai veneam cu o sesizare la Bucureşti, mai veneau şi ei şi mai audiau câte unul-doi. După aia iarăşi pauză”, explică Ana Cosma ritmul cercetărilor, aşa cum l-a simţit.

În primii trei ani, poliţiştii au audiat martori. Au încercat să refacă traseul lui Călin Cosma după plecarea de acasă. Au stabilit că a trecut în după-amiaza zilei de 10 iunie 1996 pe la aproape toţi prietenii din sat şi că în jurul orei 21:00 s-a dus cu un grup de amici să joace biliard la barul din comună. De acolo, a plecat la cofetărie, să vadă meciul. Iar o dată ieşit din acel local, parcă s-a evaporat.

Cei patru băieţi pe care părinţii îi bănuiesc de crimă au fost supuşi testului poligraf abia la cinci ani de la dispariţia lui Călin. Asta deşi există cel puţin două împrejurări care ar fi trebuit să-i pună pe anchetatori pe gânduri - un martor şi o întâmplare. Martorul este o femeie din comună. Ea povesteşte că, în noaptea dispariţiei băiatului familiei Cosma, i-a văzut pe cei patru tineri cu tractorul, într-o porţiune mai puţin luminată a drumului. “Am văzut un om îndoit în două la scara tractorului, dar acoperit cu ceva. La început am crezut că or fi luat cu ei vreo fată şi au ascuns-o dar apoi, după ce oamenii ăştia au anunţat că a dispărut Călin, am făcut legătura…”, poveseşte femeia. Le-a spus asta şi poliţiştilor, dar declaraţia ei n-a fost luată în seamă.

Întâmplarea care a lăsat urme adânci în memoria părinţilor, dar n-a reuşit să-i mobilizeze pe anchetatori s-a petrecut în 1999, la o nuntă din sat. În timpul petrecerii, doi tineri s-au luat la bătaie. “Unul dintre ei a strigat către celălalt că «Te omor cum l-am omorât pe Călin al Cătiţei (n.r. - aşa i se spune în sat Anei Cosma) şi te arunc de pe pod în apă!» Asta era la 7 septembrie 1999. Noi nu l-am auzit, că nu eram acolo, dar o femeie a venit şi i-a spus maică-mii.

Atunci a venit prima dată şeful de la judiciar de la Arad şi un procuror. Noi depuseserăm o plângere şi la procuratură, cu două luni înainte. Ei au luat declaraţii de la martori şi singura care a spus ce a auzit a fost femeia care îi povestise maică-mii. Altora le-a fost frică. Apoi i-au chemat pe cei patru la procuratură şi atunci doi dintre ei au venit la noi să ne spună că ei nu au bani de drum cu ce să se ducă la procuratură şi că ei nu ne-au omorât copilul. Şi că dacă mai aud că ţiganii ne spun că ei au omorât, merg şi dau foc la toate casele de ţigani din sat. Şi le-am zis că dacă sunt nevinovaţi n-are rost să se agite. Le-am oferit maşina noastră şi le-am plătit ziua de lucru şi s-au dus la procuratură”, povesteşte Ana Cosma.

Abia la cinci ani de la dispariţie, suspecţii au fost supuşi testului poligraf, la Timişoara. Nici unul dintre ei nu a fost depistat nesincer. Atenţia anchetatorilor s-a îndreptat atunci către părinţi. Ovidiu Cosma abia îşi stăpâneşte lacrimile când îşi aminteşte că unul dintre ofiţerii care anchetau la acea vreme dosarul de dispariţie al fiului său i-a strigat “Haide, dom’le, ce ne tot presezi, uite, eu zic de exemplu că dumneata l-ai omorât!”. “Vă spun că am plecat turbat de acolo, nici n-am mai ştiut unde am lăsat maşina. Atunci m-am îmbolnăvit. M-au dus şi pe mine la detectorul de minciuni. Cum să-mi omor eu copilul?”

CU JALBA ÎN BĂŢ
Nemulţumiţi de anchetă, părinţii lui Călin au făcut pe rând plângeri la IGPR, la MAI, la DNA şi la Comisia de abuzuri din Senat. Încercau să aducă anchetatori noi pentru dosarul fiului lor. După încă cinci ani, în aprilie 2006, cei patru suspecţi au trecut din nou prin testarea poligraf, de data asta la Cluj. Doi dintre ei au picat. “Ştii cine l-a omorât pe Călin?, La data de 10 iunie 1996 l-ai lovit cu tractorul pe Călin?, Dumneata l-ai omorât pe Călin?, Ai spus adevărul?”, sunt întrebările la care suspecţii au fost depistaţi nesinceri. Poligraful nu e probă. E doar un indiciu. Cei care se ocupau de dosarul Cosma nu l-au luat în seamă.

Comisarul Călin Micu, unul dintre poliţiştii care au preluat de curând dosarul de dispariţie, priveşte neputincios hârtiile adunate în 13 ani între coperţile de carton pe care scrie mare 754784/1996. Nici el nu crede că băiatul familiei Cosma mai e în viaţă: “Dacă nu a apărut de undeva până acum…”. Despre suspecţii care au picat poligraful, poliţistul spune că nu se poate baza pe acel rezultat. “Psihologul ne-a spus că s-ar putea să fie viciat, pentru că oamenii erau obosiţi şi stresaţi după atâta drum.” Nici măcar ameninţarea făcută de unul dintre ei la nunta din sat nu îi convinge pe anchetatori. “L-am audiat pe băiatul ăla. Era beat, doamnă. Nici el nu ştia ce zice. Se lăuda aiurea”, spune comisarul Micu.

Deşi nu crede că băiatul mai e în viaţă, comisarul Micu spune că nu au destule indicii pentru a începe urmărirea penală în rem pentru comiterea vreunei infracţiuni: “Dosarul Cosma e dosar de dispariţie. Am avut ajutorul unui procuror numai pentru o perioadă, pentru anumite acţiuni. Acum, domnia sa a ieşit la pensie”.

Ce se mai poate face acum pentru aflarea adevărului despre dispariţia lui Călin? “Dacă atunci când a dispărut nu s-a făcut ce trebuia, acum e greu să mai găseşti ceva. Reaudieri am făcut chiar săptămâna trecută. Dosarul a fost cerut de superiorii noştri de la Bucureşti pentru analiză şi ni s-au trasat nişte sarcini. Ne-au şi criticat pentru lipsa de reacţie iniţială…”, spune comisarul Micu.

Cu toate acestea, poliţistul declară că nu poate cere mobilizarea unor forţe, pentru că “nu există indicii clare că băiatul ar fi mort şi cadavrul lui s-ar afla la Mişca”. Posibilitatea scotocirilor cu forţe sporite şi câini de cadavru i se pare exagerată, iar cea a aducerii unor echipe de scafandri de la ISU pentru verificarea singurului canal de irigaţii în care părinţii nu au reuşit să caute pentru că e foarte mlăştinos, i se pare de-a dreptul imposibilă. “Câini de cadavru nu avem decât la Sibiu. Iar atâtea forţe mobilizate costă… Dacă am avea măcar un indiciu că băiatul ar fi acolo… Dar aşa…”

Trei dintre cei patru suspecţi nu mai sunt acum în România. Au plecat la muncă în străinătate. Al patrulea a încercat de câteva ori să-şi ia viaţa. Familia Cosma şi-a cheltuit toată agoniseala de-o viaţă pentru a reuşi să dea de urma lui Călin. Au angajat detectivi particulari, au umblat pe la preoţi, au picat şi în plasa escrocilor care şi-au bătut joc de drama lor, au făcut zeci de drumuri de la Arad la Bucureşti. Şi-au vândut apartamentul, firma şi toate animalele. Tot ce le-a mai rămas e speranţa. Că într-o bună zi cineva le va spune adevărul.

Aveţi informaţii?

Pentru a afla cum ar arăta Călin Cosma astăzi, dacă mai trăieşte, am cerut  ajutorul unui specialist: inspectorul Florin Lăzău de la Serviciul Criminalistic al IPJ Bihor, singurul poliţist român specializat în “îmbătrânirea imaginii”. În urma absolvirii unui curs în Statele Unite şi a susţinerii unui examen de certificare, inspectorul bihorean a devenit singurul poliţist din Europa atestat în Arta Criminalistică.

Portetul actual al lui Călin Cosma a fost realizat pe baza fotografiei mediatizate de poliţie, a fotografiilor mamei, şi tatălui băiatului. Călin are păr şaten, ochi căprui, şi un semn distinctiv - o cicatrice pe sprânceana dreaptă.
Cei care pot oferi informaţii în legătură cu dispariţia băiatului sunt rugaţi să sune la 112 sau la redacţia Jurnalului Naţional.