Comunicat de presa

Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. saluta promulgarea de catre Presedintele Romaniei a Legii privind instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui. Marti, 13 octombrie, Presedintele Traian Basescu a semnat Decretul de promulgare a Legii T.A.T.A., actul normativ fiind trimis spre publicare la Monitorul Oficial al Romaniei. Legea a fost elaborata de Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. si sustinuta in Camera Deputatilor si in Senat de un grup de parlamentari pro-familie (deputatii Mircia Giurgiu, Liana Dumitrescu, Victor Ponta, Laszlo Borbely, Ludovic Orban, Aledin Amet, Petru Movila, senatorul Emilian Francu).

Astfel, ZIUA TATALUI se va sarbatori anual in a doua duminica a lunii mai, iar ZIUA MAMEI va fi serbata in prima duminica a lunii mai. Romania ramasese singurul stat din Uniunea Europeana (U.E.) care nu-i onora pe cei doi parinti in cadrul unor sarbatori destinate acestora. Sarbatorirea oficiala a ZILELOR PARINTILOR devine o realitate incepand cu 2010, cand ZIUA MAMEI va fi marcata pe 2 mai, iar ZIUA TATALUI este programata pe 9 mai.

presedintele-romaniei-semneaza-decretul

Dintre cele 27 de state ale U.E., doar Romania nu sarbatorea ZIUA TATALUI, in timp ce ZIUA MAMEI fusese asimilata neoficial Zilei Femeii, in lipsa unei sarbatori distincte, fiind marcata pe 8 martie. ZIUA MAMEI era deja sarbatorita de 21 de state europene in luna mai, asa cum propunea si proiectul de lege adoptat de Parlamentul Romaniei.

O serie de personalitati au fost suporteri ai demersului legislativ, considerand fireasca instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui, printre acestia numarandu-se doamnele si domnii, mamicile si taticii, fii si fiicele Nadia Comaneci, Ilie Nastase, Mircea Lucescu, Elisabeta Lipa, Leonard Doroftei, Iolanda Balas, Octavian Bellu, Gabriela Szabo, Mihai Covaliu, Catalina Ponor, Marius Urzica, Ivan Patzaichin, Marius Lacatus, Emerich Ienei s.a. Campania de promovare a proiectului de lege pentru instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui a avut si logo-uri muzicale, reprezentate de slagarele “Multumesc, iubita mama” si “Tata”, interpretate de Mirabela Dauer si Dan Iliescu (trupa TIMPURI NOI). Autorii celor doua piese muzicale (Dan Iliescu, Marian Nistor si C.V. Tudor) au cedat gratuit drepturile de autor pentru sustinerea campaniei de promovare a initiativei legislative.

Legea privind instituirea Zilei Tatalui si a Zilei Mamei are drept obiectiv asigurarea unui echilibru social si evidentierea importantei ambilor parinti in viata de familie si in societatea romaneasca. Sarbatorirea anuala atat a mamei cat si a tatalui confirma asadar perfecta egalitate in drepturi a celor doi parinti, onorandu-le deopotriva importanta in universul copilului. Initiatorii incearca astfel sa promoveze familia si valorile fundamentale ale acesteia, aducand in prim-plan problematica complexa cu care se confrunta parintii in societatea romaneasca. ZILELE PARINTILOR vor fi dedicate mamelor si tatilor responsabili, implicati in cresterea si educarea propriilor copiii, fiind un prilej perfect pentru ca modelele pozitive sa fie promovate in societatea romaneasca.

Sarbatorirea ambilor parinti va avea un efect pozitiv asupra societatii romanesti, subliniind astfel ca mama si tatal sunt la fel de importanti in viata de familie si in universul copilului. Intr-o societate in care familiile monoparentale sunt tot mai numeroase, stabilirea unor date diferite pentru ZIUA TATALUI si pentru ZIUA MAMEI este binevenita pentru a intari principiul egalitatii de tratament si pentru a da posibilitatea copiilor sa le petreaca impreuna cu fiecare parinte. Pe plan international, cei doi parinti sunt sarbatoriti distinct, la date calendaristice diferite.

Sarbatorirea distincta a celor doi parinti va oferi prilejul evidentierii importantei si rolului fundamental al mamei si al tatalui in cresterea si educarea propriilor copii, demonstrand ca cei doi parinti sunt complementari. Instituirea Zilei Mamei si a Zilei Tatalui reprezinta asadar un demers firesc, un gest de normalitate in societatea romaneasca, fiind rodul colaborarii dintre Asociatia T.A.T.A. si parlamentari romani preocupati de sustinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului si de intarirea rolului fiecarui parinte in cresterea si educarea propriului copil.

Informatii suplimentare se pot obtine  la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, tel./fax 021.345.0123, asociatiatata@gmail.com, http://www.T-A-T-A.ro/ . Pe pagina web a T.A.T.A. sunt postate si imagini de la evenimentul adoptarii legii in Parlament. ( http://www.t-a-t-a.ro/2009/09/30/legea-privind-ziua-mamei-si-ziua-tatalui-adoptata-de-parlamentul-romaniei/ )

 

PRESEDINTE,

Bogdan Draghici