Românii muncesc de dimineaţă până seara pentru copiii lor, dar sunt total străini faţă de nevoile reale ale acestora. Din dorinţa de a le asigura copiilor tot ce lor le-a lipsit, părinţii îi condamnă la o viaţă înconjurată de lucruri scumpe şi strălucitoare, dar fără adevărate valori.

„Când m-am întors de la maternitate cu primul meu copil m-am uitat disperată către mama. «Şi-acum ce fac?», am întrebat-o eu, neştiind cum să-l spăl, cum îmi dau seama când îi e foame sau când îl doare ceva. Acum, că au mai trecut trei ani, mă gândesc cu groază că greul abia de-aici începe.

Cum să fac să-i dau o educaţie bună, să-i ofer tot ceea ce eu nu am avut, dar în acelaşi timp să nu-l răsfăţ peste măsură ca să nu ajungă un egoist şi un isteric?”, se frământă Ana-Maria Lazăr ( 33 de ani).

Sute de alţi părinţi se întreabă ce anume trebuie să facă pentru a reuşi să rămână mame şi taţi buni, chiar dacă sunt nevoiţi să muncească până seara târziu, pentru a le asigura copiilor cele necesare. Un lucru e cert pentru specialişti: românii fac copii la vârste tot mai înaintate şi, din cauză că-şi refuză dreptul de a deveni părinţi pentru a avansa în carieră, practică răsfăţul necondiţionat.

Greşeli majore

„Copiii de astăzi, după cei şapte ani de acasă, sunt tot mai bogaţi material şi mult mai săraci decât părinţii lor la aceeaşi vârstă în valori şi în convingeri sănătoase de viaţă. Cei mici învaţă să-şi stabilească priorităţi în achiziţionarea de bunuri materiale şi apoi se miră că sunt nefericiţi, neîmpliniţi când le-au obţinut”, explică psihologul Aniela Minu.

7ani

Specialistul în comportament uman observă că printre cele mai mari greşeli pe care le fac părinţii se numără şi lipsa timpului acordat celor mici şi substituirea lui cu „atenţii” materiale. De aici derivă îndepărtarea emoţională a copilului, lipsa înţelegerii celui mic: părinţii nu-l cunosc cu adevărat.

„Copiii introvertiţi nu au nevoie de multe jucării, ei au resurse personale de a-şi petrece timpul. Copilul trebuie învăţat, treptat, că el este propriul lui partener în petrecerea timpului liber. Altfel, va fi mult prea dependent de grup şi nu va fi în stare să stea şi singur”, explică psihologul Aurora Liiceanu.
Specialistul observă că „părinţii, chiar cei foarte ocupaţi, nu au răbdare să stea cu copiii şi preferă să socializeze cu adulţii atunci când sunt liberi.

Ei par să nu înţeleagă că, în educaţia unui copil, contează timpul, şi nu banii”. Astfel, „democratizarea relaţiilor de astăzi, dar şi dezinhibiţia copiilor îi transformă pe cei mici în «regii familiei», nereuşind să înţeleagă principiul «take and give» (să iei şi să oferi, n.r.). De aceea, părintele trebuie să fie autoritar, dar nu terorist”, explică Liiceanu.

Criza ajută familia

Criza e un prilej în care familiile să se unească, să comunice mai bine. „Copiii trebuie să cunoască realitatea, să li se ceară cooperarea, să înţeleagă dificultăţile pentru că doar o astfel de explicare a situaţiei îi va ajuta să înveţe toleranţa la frustrare.

Criza e o ocazie pentru ca întreaga familie să-şi restructureze sistemul de valori, pentru ca părinţii să le arate copiilor că există lucruri mai importante în viaţă decât cele materiale”, spune psihologul Aniela Minu.

Efectele sărăciei

Copiii crescuţi într-un mediu sărac prezintă un risc mai mare de îmbolnăvire atunci când devin adulţi, reacţionând la stres într-un mod exagerat, arată un studiu recent realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea California din SUA. „Sărăcia are potenţialul de a afecta copiii, atât fizic, cât şi psihic”, a explicat Greg Duncan, autorul studiului bazat pe testele hormonale şi neurologice realizate pe 1.589 de adulţi născuţi între 1968 şi 1975, informează Mediafax.

În contextul crizei economice, metoda SODAS (Situaţie, Opţiuni, Dezavantaje, Avantaje şi Soluţie), propusă de parenting.org, poate rezolva conflictele dintre copiii care nu înţeleg de ce părinţii nu le cumpără tot ceea ce vor.

Dezvoltarea sexuală, esenţială între 1 şi 6 ani

„Pare bizar să vorbim despre dezvoltarea sexualităţii la sugari şi la copii, dar aceasta are urmări în viaţa adultă. Sunt trei etape în dezvoltarea sexualităţii: etapa orală (nou născut - un an şi jumătate), cea anală (un an şi jumătate- trei ani) şi cea falică ( trei ani - cinci şi şase ani). Dacă părinţii vor trata corespunzător aceste stadii de creştere ale copilului, atunci acesta va deveni un adult normal din punct de vedere emoţional şi sexual”, explică Gabriel Cicu, medic psihiatru şi psihoterapeut la clinica PsyMotion.

Potrivit specialistului, rolul mamei este primordial în primul stadiu. Asta pentru că acum primează contactul fizic între bebeluş şi sânul mamei. Dacă micuţul va fi alăptat, va dobândi sentimentul de siguranţă, de iubire. În caz contrar, în viaţa adultă este posibil să dezvolte tulburări de ataşament faţă de partenerul de viaţă. Va fi practic dependent de el.

La polul opus, „grija exagerată a mamei de a-l alăpta pe bebeluş ori de câte ori plânge poate avea consecinţe nefaste asupra copilului, care, devenit adult, va considera că totul i se cuvine, nu va tolera ca partenerul intim să aibă dreptul la opinii”.

Jocul de-a puterea

A doua etapă este cea în care micuţul învaţă să preia controlul. De aceea este necesar să i se impună anumite limite de comportament, deoarece acum copilul va crede că i se cuvine orice ar cere, în cantităţi nelimitate.

„Părinţii nu trebuie să-şi laude prea mult copilul atunci când, de exemplu, a învăţat să folosească oliţa, pentru că pot cădea în capcana de a-i da tot ce le va cere. Este o etapă a unui joc de putere, de dominare. Iar dacă nu se vor impune limite în primii trei ani de viaţă, copilul va deveni o persoană cu reale probleme de control, un obsesiv-compulsiv care se va întoarce de zece ori în casă pentru a verifica dacă a stins aragazul”, afirmă tânărul psihiatru.

La patru ani, copilul începe să se identifice cu acelaşi sex. Acum, în cea de-a treia etapă, fetiţele se vor îmbrăca asemenea mamei, iar băieţeii ca tata. Este perioada în care se naşte şi se dezvoltă gelozia faţă de părintele de acelaşi sex. De aceea, băieţeii care nu se bucură de o figură paternă în această etapă nu vor şti cum să se poarte ca bărbaţi, să-şi definească limitele şi, posibil, vor atribui partenerelor roluri masculine, precum cel de a aduce cei mai mulţi bani în casă.

Vrem copii buni la toate sau pasionaţi de ceea ce fac?

Părinţii care vor ca puştii să dezvolte o pasiune din cântatul la un anumit instrument sau din practicatul unui anumit sport trebuie să urmărească un singur plan: să nu-i împingă niciodată de la spate! Este concluzia unor profesorii de psihologie de la Universitatea din Montreal (Canada) care au condus trei studii distincte pentru a afla ce anume îi determină pe tineri să dezvolte un hobby, informează livescience.com.

Nu-i împingeţi de la spate!

Astfel, prima cercetare s-a concentrat asupra a 196 de elevi de gimnaziu care cântau la un instrument muzical. A doua i-a vizat pe tineri recunoscuţi la nivel naţional pentru talentul lor muzical, iar a treia pe tineri sportivi. Concluzia comună: cei cu adevărat pasionaţi îşi alegeau singuri orele la care se antrenau. În schimb, copiii care lucrau la aşa-zisele lor activităţi preferate după un program stabilit de părinţi erau mult mai predispuşi riscului de a deveni obsedaţi de acel hobby.

„Programul impus de părinţi nu numai că-i determină pe copii să piardă interesul pentru o anumită activitate, ci le poate afecta chiar şi încrederea de sine”, susţine Geneviève Mageau, coordonatoarea cercetării. Teoria cercetătorilor canadieni este confirmată şi de psihologul Aurora Liiceanu.

„Copilul nu trebuie fugărit ca să facă ceea ce are părintele în cap. Unii îşi proiectează frustrările lor din copilărie în sarcini pentru copiii lor. Greşit. Copilul trebuie ocupat cu activităţi, dar ele trebuie făcute relaxat, fără ideea de competiţie cu alţii sau de imitaţie, ci ca dezvoltare a unor abilităţi. Pot să dai fetiţa la balet nu ca să devină neapărat balerină - dacă nu demonstrează talent -, ci ca să se mişte estetic, să aibă o postură agreabilă, să meargă cum trebuie”, explică Liiceanu.

Părinte calificat

Factorii care influenţează evoluţia unui copil sunt: genetica, mediul în care trăieşte şi educaţia. Psihologii susţin că „meseria de părinte” nu trebuie învăţată după ureche. Numeroase cursuri de „calificare” pot fi urmate la Step by Step sau la parentime.ro.

ADEVARUL, 25 februarie 2010