Psihologii cred că un copil are şanse mari să ajungă sportiv, dacă părinţii lui au făcut sport, iar geneticienii spun că nu există o genă a sportului, ci este vorba doar despre educaţia primită în familie.

Diana Marcu este, la 18 ani, o tânără şi talentată jucătoare de tenis din România, care îşi poate scrie pe cartea de vizită, cu mândrie, că este fiica lui Adrian Marcu. Unul dintre cei mai valoroşi jucători de tenis pe care i-a avut România în ultimele decenii, Adrian Marcu a fost, ani la rând, antrenor şi căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României pentru ca, în ultimul an, de când Andrei Pavel a preluat acest post, să se ocupe doar de antrenorat. Iar printre elevi se numără şi fiica sa, Diana.

Deşi la prima impresie s-ar putea crede că Adi Marcu a insistat să-şi vadă fata jucătoare de tenis lucrurile nu stau chiar aşa. Dimpotrivă.

“Opţiunea mea a fost ca cei doi copii ai mei să înveţe să joace tenis. Opţiunea ei a fost să continue, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Şi pe băiat l-am învăţat să joace tenis, dar el nu vrea să facă performanţă, nu vrea să se antreneze în fiecare zi, nu vrea să meargă la turnee”, spune Adrian Marcu, cel care crede că fiica sa Diana are avantaje pentru că el îi este antrenor, dar şi multe dezavantaje. “Eu nu o antrenez numai pe ea şi mi se întâmplă de multe ori ca ceilalţi copii să-mi spună că la ei nu strig aşa cum strig la fata mea. Iar pentru ea, ăsta nu este un avantaj, dar depinde şi de ce îţi doreşti. Eu cred că ea vrea să fie jucătoare de tenis, pentru că, dacă ai ajuns la 18 ani şi încă joci, înseamnă că asta îţi doreşti, şi este normal ca eu să am alte aşteptări de la ea. Pe de altă parte, faptul că tata este antrenor s-ar putea să nu o ajute prea mult. Una îţi permiţi cu tata, şi alta cu un străin. Dar eu ştiu un lucru: dacă îţi place şi vrei să faci sport, atunci reuşeşti, cu sau fără ajutorul părinţilor.”

Educaţia primită în familie, decisivă pentru carieră

Din punct de vedere genetic nu există nici o dovadă că sportivii de performanţă transmit copiilor lor talentul pe care ei îl au. Cel puţin aşa susţine Adriana Stan, director adjunct la Genetic Lab din Bucureşti. “Din câte ştiu eu nu s-a dovedit că ar exista o genă care să te asigure că o să fii un mare sportiv, la fel ca unul dintre părinţii tăi. Nici nu s-au făcut prea multe cercetări pe această temă, dar din cele cunoscute până acum aşa ceva nu există. Nu există gene care te avantajează şi te ajută să devii sportiv, dar sigur sunt gene care te dezavantajează. Din acestea există”.

Dar, dacă este să ofere o explicaţie, Adriana Stan crede că un părinte care a făcut sport poate influenţa viitorul copilului său, dar nu din punct de vedere genetic, ci doar prin educaţie: “Este vorba despre un stil de viaţă de zi cu zi. Dacă în familie se mănâncă sănătos, se face mult sport, se menţine un ritm cu antrenamente zilnice, aşa cum a făcut părintele pe vremea când era sportiv, atunci şi copilul are şanse mari să ajungă să facă sport de performanţă. Numai aşa. Pentru că o genă care să-l facă pe om să aibă aptitudini sportive nu există. Sau poate există, dar nu a fost încă descoperită”.

Psihologii sfătuiesc părinţii să nu-şi forţeze copiii

Dintr-un al punct de vedere, cel al psihologilor, copiii care au părinţi foşti sau actuali sportivi de performanţă au şanse să ajungă la rândul lor mari sportivi, dar nu este o garanţie. “Este posibil ca un copil să-şi dorească să-şi urmeze părintele în carieră, pentru că îl are ca model, dar sunt şi cazuri, mai triste, în care părinţii îşi forţează copilul să facă sport, mai mult sau mai puţin împotriva voinţei lui”, spune psihologul Armand Veleanovici, care este de părere că acest din urmă caz ar trebui evitat “pentru că cele mai bune rezultate le obţine copilul dacă îşi doreşte să facă sport şi, evident, dacă are aptitudini pentru aşa ceva”.

Psihologul Armand Veleanovici este convins că un fost sportiv este capabil să recunoască talentul în copilul lui, dar le recomandă acestora să ceară şi o a doua opinie: “Oricum, este clar că un părinte care a făcut sport de performaţă îşi poate da seama dacă copilul lui este pregătit să facă sport, dacă are talent, dar eu aş recomanda unui părinte care a făcut sport de performanţă să-şi ducă copilul şi la un alt antrenor, să-l vadă şi altcineva pentru că el, ca părinte, poate fi foarte subiectiv”.

În fine, din punct de vedere al educaţiei de care are parte un viitor sportiv lucrurile s-au schimbat mult în ultimii 20 de ani şi nu neapărat în bine: “Lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani, în ceea ce priveşte educaţia pe care au primit-o actualii sportivi de performanţă, şi cea pe care o primesc copiii lor. Acum este mult mai permisivă, copiii sunt lăsaţi să facă ce vor, regulile sunt mai puţin stricte ceea ce, din punct de vedere al copilului care face sport, ar putea fi mai rău. Copilul este tentat să nu mai muncească atât de mult pe cât muncea părintele lui, dar, în general, cred că este mai bine pentru că aşa vor face sport doar copiii care sunt talentaţi cu adevărat şi îşi doresc acest lucru”.