Psihologii vă sfătuiesc să nu vă jigniţi fostul partener în faţa copilului, să nu îi interziceţi să se vadă cu acesta şi să îl asiguraţi pe cel mic că nu el poartă vina despărţirii. După divorţul părinţilor, cel mai mult suferă copiii. Îi puteţi ajuta să treacă mai uşor peste o astfel de traumă dacă îi asiguraţi că sunt iubiţi şi că în nici un caz nu vor fi abandonaţi.
Maria (35 de ani) a trecut prin experienţa divorţului părinţilor când abia împlinise 10 ani, iar fratele ei 8. Atunci nu a înţeles prea multe din cearta părinţilor: fiecare încercase să o atragă de partea lui şi să îl pună pe celălalt în postura de „vinovat”. Acum îşi dă seama că erau „doar frânturi de adevăr şi minciună” şi că ar fi fost mai uşor dacă lucrurile i s-ar fi explicat aşa cum erau. „Când am mai crescut, n-am mai vrut să ascult şi am acceptat situaţia”, povesteşte Maria.
Vizitele la celălalt nu trebuie interzise
Mai mult decât cearta părinţilor a durut-o că i s-a interzis să îşi vadă fratele, care a preferat să rămână alături de tatăl său. „Când ne-am revăzut după un an şi jumătate, am plâns. Acum, legătura dintre noi e foarte puternică”, spune Maria.
Ironia sorţii a făcut ca tânăra să treacă printr-un alt divorţ, în urmă cu doi ani. De data asta chiar al ei. După cinci ani de căsnicie, din care au rezultat doi copii, Maria s-a văzut în postura de adult, care nu vrea să repete greşelile părinţilor faţă de copii.
A încercat să adopte o altă atitudine faţă de cei doi băieţi ai săi. „După ce am trecut şi eu printr-o despărţire, mi-am dat seama că nu e bine să le vorbeşti urât copiilor despre fostul tău partener de viaţă, că nu este bine să le interzici să se vadă cu celălalat părinte, că nu este în regulă să le alimentezi suferinţa. Copiii trebuie să simtă doar atât: că sunt iubiţi de ambii părinţi, că nu sunt abandonaţi şi că totul va fi în regulă cu ei”, se destăinuie Maria.
„Sper că ne vor înţelege”
Tânăra mămică se teme însă că situaţia s-ar putea schimba când cei mici vor mai creşte. „Acum, unul dintre ei are 6 ani, celălalt 4. Nu înţeleg foarte multe, mai ales că nici unul nu merge la grădiniţă şi nu ştie cum e în alte familii. Nu ştiu cum o să le expun problema când vor mai creşte, dar sper că ne vor înţelege”, spune Maria.
Deşi au divorţat, Maria şi fostul ei soţ încearcă să menţină o relaţie amiabilă, din care să nu aibă de suferit copiii. „Fiecare dintre noi s-a recăsătorit, îşi vede de viaţă, iar copiii primesc afecţiune din partea amândurora. Unul a rămas la mine, celălalt la el, pentru că aşa ne este mai uşor să îi creştem, dar în nici un caz nu o să le interzic vreodată să se vadă sau să aibă o relaţie normală cu fiecare dintre noi”, se destăinuie Maria.
Momentul rupturii, suplinit cu afecţiune
Psihologii au observat că, oricât s-ar strădui părinţii, copiii nu trec uşor peste divorţul lor. „Însă, decât să crească într-o atmosferă plină de tensiune, este de preferat ca partenerii să se despartă. Mai târziu, copiii vor accepta situaţia”, spune psihologul Bogdan Lucaciu, de la Federaţia Română de Psihoterapie. Specialistul spune că „adevărul” despre ce s-a întâmplat între părinţi este de preferat „minciunilor”. „La maturitate, copilul descoperă că totul a fost «mitologie» şi că fiecare dintre părinţi l-a minţit”, avertizează psihologul Bogdan Lucaciu. Acesta îndeamnă către toleranţă faţă de celălalt şi către menţinerea unei relaţii civilizate cu partenerul. „Seducerea copilului de către un părinte şi interzicerea vizitelor între fraţi sau cu celălalt părinte nu este deloc în avantajul copiilor. Este bine să existe libertatea de acces către ambii părinţi, iar momentul rupturii să fie suplinit cu foarte multă alinare”, recomandă el.
Nu transmiteţi fostului mesaje prin copil
» Rămâneţi implicat în viaţa copilului, telefonaţi-i, vorbiţi cu el pe internet, puneţi-i întrebări despre cum se simte, ce face, ce îşi doreşte;
» Nu vă certaţi cu partenerul în ceea ce priveşte responsabilităţile faţă de copil. Dacă totuşi o faceţi, aveţi grijă să nu se petreacă în faţa micuţului. Acesta va avea impresia că el este de vină pentru ce se întâmplă;
» Nu comunicaţi cu fostul partener prin intermediul copilului;
» Când vorbiţi despre celălalt părinte, spuneţi-i lucruri frumoase, altfel copilul se va simţi obligat să vă ţină partea;
» Implicaţi-vă în creşterea şi educaţia copilului.






12 December 2010, 8:37 pm
Salutare tuturor parintilor…ca si tatic despartit,zilnic copilul nostru trece prin multe suferinte si neintelesuri,odata cu el si eu…rog toti parintii sa nu cedeze,pe cat posibil in a tine legatura cu propriul copil…stiu este foarte greu,astfel pt mine a devenit o lupta continua…pana cand…Dumnezeu stie! Asadar baiatul nostru a suferit si sufera enorm…pt ca unele mame considera un copil ca pe o proprietate iar tu ,barbate…esti un simplu chirias ce nu ai decat indatoriri. Am incercat toate variantele posibile,din pacate majoritatea au fost sortite esecului…nu ne-am inteles decat temporar…si doar cand beneficiul era doar de partea ei. Sincer dragi parinti si stimate domnule Bogdan Draghici…ar trebui sa se infiinteze o lege pt astfel de mamici…care sa le traga la raspundere pt comportamentul distructiv din viata propriului copil,netinand cont ca antreneaza un mod vicios de educatie care ii va afecta viitorul,nu neaparat perceptia despre mine(celalalt parinte). Culmea..il rasfata ca sa-l castige..imi vb urat de fata cu el…daca nu-mi plac unele activitati ale copilului(tv,dinozauri cu dinti si gheare,faptul ca-si alege doar personaje negative…mc donald’s exagerat…toate unei varste de 3 ani)ii spune ca : Lui tati nu-i place ca tie-ti plac…etc. Si cum spuneam ca este culmea..cand are probleme cu el ma cauta,mi se plange de modul de reactie al copilului…iar de ma implic…ce stii tu,daca-i place,oooo,lasa-l e copil…si etc. Aflandu-ma la granita dintre du-te-ncolo*vino-ncoace…fiul nostru nu mai intelege nimic…odata cu el..nici eu.Si ma intreb…precum spune si statistica…copiii ce trec prin astfel de momente ale parintilor despartiti aportul pentru viata le este limitat,deviat si nu le aduce decat declinari de personalitate,iar viitorul le este compromis. Protectia copilului ar trebui sa-si faca mai bine treaba…si ar incepe prin a decima miile de femei angajate ducand acest proiect pana la o balanta considerabila fata de discriminarea barbatului,judecata la fel…iar perceptia cuvantului “parinte” sa nu mai fie vazuta cu o anume apartenenta sexuala..adica mame.Asadar m-as bucura,daca din punct de vedere ar exista o lege,care real ar putea fi pusa in practica,ce ar trage la raspundere parintii care in mod vadit…distrug o viitoare generatie prin lipsa de responsabilitate. Va multumesc pentru rabdare..si SARBATORI FERICITE TUTUROR !!!
4 January 2011, 3:10 pm
Salutari tuturor taticilor ce se lupta pentru aceasta cauza!
Am o fetita ce v-a implini 2 ani. In urma despartiri si corelat cu alte probleme am decis sa schimb ritmul de viata. Am schimbat serviciul cu unul mai bun si ca atare am fost mult timp plecat. In toata aceasta perioada am dat telefoane ( 2-3 ori pe saptamina ), am trimis bani ( bineinteles cu chitanta ), am trimis cadouri iar cind am fost acasa am incercat sa stau cit mai mult cu fica mea.
Fosta partenera, incearca din rasputeri sa diminueza vizitele mele, dorinta mea de a ma implica, m aprovoaca la discutii care ar putea degenera in alte moduri de comportament nespecifice mie, astfel incit sa ma poata inlatura de fica mea. In alta ordine de idei, nu este transparenta vis a vis de cresterea copilului si alte sicane, etc.
Ea inca alapteaza.
Eu doresc sa ma implic in cresterea copilyului si incepind de anul acesta as dori sa-mi iau fica in vacanta astlef incit sa pot stabili cu ea o relatie normala de tata-copil. Am toate conditiile necesare pentru aceasta.
Intrebarea mea: ce as putea sa fac legal, deoarece toate caile de comunicare civilizata se pare ca nu functioneaza ?