În trecut, naşterea copilului în prezenţa tatălui era de neînchipuit. În societatea modernă însă, a ajuns un drept de necontestat al bărbaţilor.

În urmă cu câteva zile, la Maternitatea „Regina Maria”, din Bucureşti, moaşa Vania Limban participa la naşterea în apă a unui bebeluş. Alături de cadrele medicale ce ajutau mama, era prezent, emoţionat, şi tatăl.

„Pe lângă emoţia de rigoare, era şi foarte surprins. Mai ales când doctorul l-a invitat să taie cordonul ombilical”, rememorează Vania Limban. Ea aduce copii pe lume din 1988, iar de opt ani organizează cursuri prenatale şi postnatale atât pentru mame, cât şi pentru taţi.
„Lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultimii ani. La primele cursuri, bărbaţii veneau în număr foarte mic şi aveau sentimentul că locul lor nu e acolo. Pur şi simplu, nu înţelegeau sensul prezenţei la lecţii despre naşterea şi îngrijirea copilului. Astăzi, 90% dintre înscrişi sunt cupluri”, mărturiseşte moaşa Vania Limban.

Unii învaţă cum să îngrijească bebeluşii, alţii se pregătesc şi pentru a asista şi chiar a ajuta la naştere.

Vor bărbaţii să fie prezenţi la naştere?

În spitalele de stat din România, taţii sunt încă privaţi de primele clipe de viaţă ale copiilor lor, iar cei care reuşesc să participe o fac la mica înţelegere cu personalul medical.

tata_in_sala_nastere

Motivele invocate de medicii români, dar contestate de cei din străinătate şi de studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ţin de riscul transmiterii de microbi. Pe de altă parte, nici spaţiile nu sunt adecvate, în aceeaşi încăpere putându-se afla simultan mai multe femei în travaliu.

Ar fi greşit să spunem că dorinţa taţilor de a fi prezenţi este unanimă. În timp ce unii nu ar rata pentru nimic în lume clipa naşterii, alţii şi-ar dori să fie cât mai departe în momentele în care partenerele lor sunt desfigurate de efort şi de durere.

„Ţipetele erau peste nivelul meu de acceptare”

În urmă cu cinci ani, când lui Emil M. i se năştea primul copil, el fuma ţigară de la ţigară în curtea maternităţii. Soţia lui năştea la Spitalul Municipal din Capitală, iar medicul l-a întrebat dacă vrea să asiste. Iniţial a zis „da”, apoi a fugit mâncând pământul.

„Ţipetele pe care le-am auzit pe holuri erau mult peste nivelul meu de acceptare. Era, pur şi simplu, ceva inuman sau poate mult prea uman. Nu aş vrea să spun ceva greşit, însă nu cred că un bărbat poate îndura să-şi vadă soţia într-o asemenea suferinţă, chiar dacă ştie că este pentru cea mai nobilă cauză cu putinţă”, explică el.

Emil s-a implicat în viaţa micuţului încă de la început, i-a făcut baie, a schimbat scutece, l-a plimbat ore în şir când avea colici. „Nu cred că lipsa mea din sala de naştere mă face mai puţin tată”, este convingerea lui.

Moaşa Vania Limban îşi aminteşte de taţi care au dat bir cu fugiţii, şi de alţii ce au leşinat ca în comediile americane. Iar replica pe care moaşa o aude de cele mai multe ori la n aşterile în prezenţa taţilor este: „Veniţi repede să-i daţi un calmant soţiei, că o doare rău!”.

Explicaţia moaşei este una simplă: „Bărbaţilor le e greu să înţeleagă această durere şi să accepte faptul că face parte din travaliu”. Sprijinul lor, mai ales dacă sunt informaţi şi ştiu cum să-şi ajute partenera, poate fi foarte eficient.

„E benefic pentru gravidă dacă în timpul travaliului e însoţită de cineva care să-i facă masaj, să o ajute să schimbe poziţiile, dar şi să respire. Spre exemplu, s-a dovedit că masajul în timpul travaliului are ca efect secreţia de endorfină (n.r. - hormon cu proprietăţi analgezice)”.

Dincolo de sprijinul fizic, naşterea e un moment de mare trăire pentru părinţi, aşa că „e inuman să nu permiţi tatălui să fie prezent la primul strigăt al copilului său”, adaugă moaşa.

EVENIMENTUL ZILEI, 30 martie 2010

Gravide care îşi petrec travaliul pe messenger sau făcând prăjituri

La cursurile Lamaze pentru femei însărcinate vin nu numai gravidele, ci şi tăticii. Se pregătesc şi ei, cot la cot cu ele, respirând câte un “Hii - Hii - Suflă”. Printre altele, învaţă împreună tehnica de a cronometra contracţiile la secundă. Cursul făcut de Lamaze România costă 580 de lei şi durează două luni.

Cum a intrat în travaliu, s-a băgat fuga pe messenger. Scria şi, în vremea asta, respira cum învăţase ea la cursul Lamaze cu doctoriţa Oana Melinte Moraru. Mai trimitea doctoriţei o întrebare, îşi mai schimba poziţia, să ajute dilataţia. Mai făcea un duş sau o “respiraţie de curăţare”, mai ţipa niţel, la câte o contracţie. La început şi le cronometrase singură, la secundă, cu pixul şi hârtia. Când a ajuns la “regula celor 5 -1 -1″, şi-a dat seama că, gata, naşte! Adică: la fiecare cinci minute avea contracţii, fiecare dura cam câte un minut, iar toate i se întâmplau de o oră. Învăţase bine tema asta, la lecţii. Avea bagajele gata făcute pentru spital, dar tot nu s-a dus decât în ultimele câteva ore. Tot de la curs a ştiut să procedeze aşa. “Gravida care stă acasă marea parte a travaliului e mai relaxată decât dacă ar sta la spital cât durează tot travaliul. Deci are şanse mai mici să transmită şi bebeluşului hormonii ei de stres”, i se tot spunea. Apoi, la final de tot, la spital, a pus mâna pe telefon: “Oana, am sunat să-ţi spun că suntem sănătoşi amândoi”.

Travaliu sănătos, cu “vocalize, gemete, incantaţii, mantre şi cântece”

Mai toate mămicile de la curs au preferat să rabde acasă travaliul, cu o cărticică-ghid lângă ele, decât să fugă la spital. Unele şi-au chemat prietenii în vizită (aşa scrie în ghidul Lamaze) ori s-au apucat să facă prăjituri, suflând câte un “Hii - Hii” între o vanilie şi o scorţişoară. Altele au ieşit în parc la o plimbare, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar cele mai viteze au reuşit să tragă şi un pui de somn între două contracţii. Ba au epuizat şi poziţiile desenate în ghid, ca să ajute dilataţia. Adică, culcate pe spate, cu perne sub genunchi; îngenuncheate în patru labe; aşezate pe canapea cu un picior ridicat; legănându-se pe mingea de travaliu sau dans cu tăticul în timp ce le susţine burta… şi mai sunt multe altele. După aia, când travaliu devine “activ” (chiar aşa se cheamă), ghidul le sfătuieşte să facă “vocalize cu gemete, incantaţii, mantre şi cântece” ori să scoată gemete “cu originea în burtă”. Ori să-şi scufunde burtica într-o cadă cu apă. Ideea nu e să controlezi durerea, ci să te laşi în voia ei. Dar chiar se poate una ca asta? “Păi de ce să-şi controleze durerile? Îţi vine să ţipi, ţipă!”, zice Oana Melinte.

Ea a adus Lamaze în România, este trainer acreditat internaţional şi educator prenatal certificat Lamaze. Ţine cursurile pentru mămici într-un apartament micuţ din Bucureşti. În 2005, primul an, a avut numai zece mămici. Anul trecut au venit 70 de cupluri - gravide cu tătici alături. Primeşte numai mămici pe ultima sută de metri, din săptămâna a 27-a sau a 28-a de sarcină; un curs întreg costă 580 de lei, iar tăticii pot să vină gratis. Majoritatea gravidelor sosesc croite să înveţe cum să nască bine natural. “De fapt, eu nu le învăţ să nască, ştiu ele mai bine. Eu le dau informaţii despre deciziile pe care trebuie să le ia singure, numai. Lamaze nu le garantează o naştere fără dureri, ci una sănătoasă, în care să facă faţă durerii”, ne explică educatorul Oana. Le spune mămicilor “graviduţele mele”. Câteodată se mai trezeşte noaptea că o sună vreo graviduţă: “Mi s-a rupt apa!”. “Eşti sigură?”. Da. “Sună-l pe doctor”. După ce-l sună pe doctor, înapoi la Oana. “L-am sunat, e ok”.

Ce notiţe îşi iau taţii: “A se verifica manichiura moaşei”

Dar ce să caute nişte bărbaţi la cursuri? În primul rând, citesc ghidul Lamaze din scoarţă în scoarţă, să ştie exact cum îşi pot relaxa soţiile când le pocneşte durerea. Apoi, lecţiile odată învăţate, fac şi ei exerciţii de respiraţie. Învaţă să nu spună niciodată gravidei: “pari cam extenuată, dragă”, ci “te descurci de minune”, chiar dacă asta ar fi o minciună. Pentru variantele “respiraţiei Hii - Hii - Suflă” sunt perfecţi: “tatăl poate ţine ridicate trei degete, mama face trei respiraţii Hii, apoi el închide pumnul pentru a-i indica mamei să sufle. După care ţine din nou ridicate două degete, pentru alte două respiraţii Hii”. La ore mai învaţă în rând cu nevestele ce e aia o “contracţie falsă”, de pildă. Sau cu câţi centimetri se măreşte diametrul pelvisului atunci când, în travaliu fiind, mămica se aşază pe vine. Trăgând linie, într-un fel, trebuie să “nască” şi ei. Doar face parte din filosofia Lamaze să participe.

La cursul Oanei, tăticii primesc foi să-şi noteze diverse. Iată ce a scris un soţ că s-a întâmplat acasă în ultimele două luni de sarcină: “1) Sforăie, 2) N-am mai mers aşa des la cârciumă, 3) N-am mai mers nici la sală, 4) M-am apropiat prea mult de socri”. În timp ce le povestea tuturor cum o să vină moaşa să verifice dilataţia, alt tătic îşi nota sârguincios: “A se verifica manichiura moaşei”. Toată lumea a pufnit în râs, dar el era foarte serios: “Păi da, dacă moaşa are unghiile foarte lungi, cum să umble cu ele aşa pe scalpul copilului meu?”.

Tăticii nu fac sex cu gravidele ca nu cumva să facă rău copilului

Mai sunt multe altele de învăţat la curs. De pildă, ce pui în bagaj când mergi să naşti. Sunt o grămadă de amănunte de care o mămică neinstruită habar n-are: mp3 player, de pildă, să nu le mai auzi pe celelalte gravide urlând, bomboane acre pentru greţuri, scutece tăiate în dreptul buricului sau chiar şi încărcătorul de telefon, că toată lumea îl uită. Sunt mămici care nu pleacă fără oglindă şi trusă de machiaj.

Şi mai vorbesc la curs şi despre sex. Gravidele se cam codesc, dar Oana deschide ea discuţia. Aşa au aflat ele că nu e nici o problemă dacă fac amor şi în timpul sarcinii. “E voie, dacă totul e în regulă şi doctorul nu le interzice. A venit odată la mine o gravidă care mi-a spus că ea ar vrea, dar nu vrea el. Până la urmă ne-am lămurit că tăticului îi era teamă să nu cumva să-i facă rău copilului sau să-l lovească în cap. În final s-a rezolvat cu bine”, ne povesteşte educatorul. Sau povestea cu poftele: “Le-am explicat că astea sunt numai un alint şi că pot trăi şi fără căpşunele alea din decembrie”. Căci mămicile credeau că e grav dacă nu mănâncă musai ce poftesc. Şi mai este cura de slăbire - nici una nu ştia că, dacă ţii aşa ceva în timpul sarcinii, rişti să intoxici copilul.

Ideal ar fi ca bebele să se nască acasă, dacă părinţii stau la zece minute de cel mai apropiat spital. Asta, în condiţii de trafic foarte aglomerat. În Bucureşti clar nu merge, sunt numai riscuri, nici Oana nu recomandă. “Născut acasă, totuşi, copilul primeşte maximum posibil de la mamă. Ea este mai liniştită decât ar fi în spital, stă în poziţii alese de ea, nu impuse, şi astfel se simte mai în siguranţă. Altfel, născut prin cezariană, copilul resimte şi el mult din spaima mamei. Oricum, astfel se naşte mult mai chinuit. Mereu le spun graviduţelor mele că modul în care bebeluşul lor vine pe lume îi poate afecta viaţa, mai târziu”, mai zice doctoriţa.

GANDUL, 30 martie 2010