Către,

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

 

DOMNULE PREŞEDINTE,

 

Prin prezenta, subsemnatul Bogdan Draghici, domiciliat în Bucuresti, sector 3, tel. 0723568280, 0744148965, tel/fax 021.3450123, e-mail asociatiatata@gmail.com, http://www.T-A-T-A.ro/, in calitate de Presedinte al Aliantei Antidiscriminare a Tuturor Taticilor (T.A.T.A.), formulez:

PLÂNGERE

 

Împotriva domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului Romaniei, si impotriva domnului Mihai Seitan, Ministrul Muncii, cu sediul în Bucuresti, Piata Victoriei nr. 1, sector 1, telefon: 021-314 34 00.

 

MOTIVELE PLÂNGERII

În fapt, Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T..A.T.A. a luat act cu stupefactie de declaratiile oficiale ale celor doi membri ai Cabinetului Boc, conform carora doresc sa reduca varsta de pensionare a mamelor, desi solicitarea este profund discriminatorie si transforma tatal intr-un parinte de rang inferior. Este regretabil ca ideea a apartinut unor reprezentanti ai societatii civile si ca a fost imbratisata de Cabinetul Boc, desi este profund nelegala si neconstitutionala, netinand cont de faptul ca mama si tatal au drepturi si obligatii egale.

Desi Alianta T.A.T.A. a cerut in mod public autoritatilor sa nu mai discrimineze tatii, am descoperit ca tocmai cei doi reprezentanti de marca ai Guvernului Romaniei ignora in continuare apelul organizatiei noastre, incalcand flagrant legislatia in vigoare. Este socant ca, desi marea majoritate a liderilor sindicali, ministrul muncii si premierul Boc sunt tatici, acestia considera ca tatal nu are un rol important in cresterea si educarea copilului sau, fiind asadar tributari unei mentalitati specifice mai degraba anilor ’60 – ’70 din secolul trecut. Alianta T.A.T.A. a asteptat 10 zile ca cei doi demnitari sa revina asupra declaratiilor discriminatorii la adresa tatalui, dar acestia nu au dat curs solicitarii formulate de organizatie.

Premierul Emil Boc a anunţat, după discuţiile cu sindicatele, că Guvernul poate accepta ca vârsta de pensionare să fie redusă pentru femei cu un an, în cazul femeilor cu doi copii, şi cu doi ani, pentru cele cu mai mult de doi copii. “În cadrul întâlnirii de astăzi am abordat trei teme majore: legea pensiilor, salariul minim pe economie şi legea salarizării unitare. Colateral, am abordat şi alte subiecte în legătură cu care voi face unele precizări.(…) Şi aici eu cred că am făcut un pas înainte, în sensul că putem discuta ca în cazul femeilor să se reducă vârsta de pensionare pentru cele care au copii - cu un an pentru femeile care au doi copii, cu doi ani pentru femeile care au mai mult de doi copii. Deci, să se reducă vârsta de pensionare. Acesta având în vedere nivelul anului 2030. Şi cred că putem avea o asemenea abordare. Obiectivul nostru este să putem asigura susţinerea sistemului de pensii. Este un pas înainte pe care l-am făcut.”(19 martie 2010 - Declaraţii susţinute de primul-ministru Emil Boc la finalul întâlnirii cu reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale - http://www.gov.ro/declaratii-sustinute-de-primul-ministru-emil-boc-la-finalul-intalnirii-cu-reprezentanti-ai-confederatiilor-sindicalel1a108427.html ).

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat vineri, 19 martie anul curent, după discuţiile cu premierul Emil Boc şi cu sindicatele, că dreptul de reducere a vârstei de pensionare pentru femeile care au născut cel puţin doi copii se va acorda doar mamelor care îngrijesc copiii cel puţin până la împlinirea vârstei de 10 ani. Ministrul Muncii a precizat că reducerea vârstei de pensionare nu se acordă automat tuturor femeilor care nasc cel puţin doi copii. Pentru a beneficia de acest drept, mamele trebuie să şi îngrijească copiii pe care îi nasc, cel puţin până la vârsta de zece ani, a subliniat Mihai Şeitan. (http://www.mediafax.ro/social/femeile-care-au-copii-beneficiaza-de-reducerea-varstei-de-pensionare-daca-nu-ii-abandoneaza-5759612)

Asociatia T.A.T.A. sesizeaza CNCD cu privire la acest caz de discriminare grava a tatalui chiar de catre Guvernul Romaniei, autoritatea care ar trebui sa respecte cadrul legal existent, inclusiv Constitutia Romaniei, si are obligatia sa sustina familia prin promovarea egalitatii in drepturi si a complementaritatii celor doi parinti. 

În drept, fapta constituie o încălcare a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sanţionarea tuturor formelor de discriminare cu toate modificările şi completările ulterioare.

Premierul Boc si ministrul Seitan ignora faptul ca in prezent peste 30 000 de tati se afla in concediul pentru cresterea si ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani, ca majoritatea tatilor din Romania impart cu mamele propriilor copii toate drepturile si obligatiile parentale, fiind parinti suficient de buni pentru fii si fiicele lor si nemeritand tratamentul discriminatoriu si jignitor pregatit de Guvernul Romaniei.

Asociatia T.A.T.A. solicita membrilor Colegiului Director al CNCD sa solutioneze cu promptitudine aceasta plangere, pentru a determina Cabinetul Emil Boc sa renunte la masurile discriminatorii adoptate impotriva tatilor. Parintii trebuie stimulati sa se implice in cresterea si educarea propriilor copii, iar discriminarea tatalui in societatea romaneasca trebuie sa devina un fenomen combatut permanent de statul roman. Cei doi parinti sunt la fel de importanti pentru copilul lor, iar complementaritatea lor in viata de familie trebuie promovata permanent.

Mijloace de probă: dovada plângerii o fac cu materialele postate pe internet la adresele indicate mai sus.

 

8 aprilie 2010             

 

DOMNULUI PREŞEDINTE AL

CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII