Riscul de a rupe căsnicia creşte cu aproape 75% dacă un bun coleg de birou a făcut deja acest pas
Cercetătorii americani consideră că divorţul se răspândeşte aidoma unui virus la nivelul membrilor familiei, al colegilor de serviciu sau al grupului de prieteni.
Efectul de domino apare când un amic sau un coleg apropiat divorţează, riscul ca mariajul unei persoane din anturajul acestora să se rupă crescând cu aproximativ 75%, susţine un articol apărut recent în Daily Mail.
Chiar şi divorţul unui prieten al prietenului dumneavoastră poate spori cu 33% riscul despărţirii de partenerul de cuplu. Dacă aveţi un frate sau o soră care a făcut acest pas, există un risc de aproximativ 22% să puneţi punct căsniciei. Influenţa unui divorţ este minimă în cazul în care divorţul apare la rude îndepărtate, începând de gradul al doilea.
Cercetătorii americani sunt de părere că depăşirea unui asemenea moment demonstrează soliditatea unei căsnicii.
Studiul derulat pe un lot de aproximativ 12.000 de americani a fost coordonat de doctorul Rose McDermott de la Universitatea Brown, Rhode Island. În literatura de specialitate, acest fenomen poartă numele de “divorţ aglomerat”.
Psihologii au şi o explicaţie pentru acest fenomen. Mecanismul este simplu: un divorţ este un act extrem, care poate însemna o invitaţie în cazul unei persoane să dea răspunsuri sincere unor întrebări ce vizează în mod direct propria relaţie de cuplu. De asemenea, prin faptul că divorţul este făcut public, i se reduce din stigmatizare şi este frecvent asociat cu formulări de genul: dacă lor li s-a întâmplat, eu de ce nu mi-aş permite acest pas!
Studiul arată, de asemenea, că atunci când o persoană divorţată se confesează unei alte persoane căsătorite şi îi prezintă acesteia avantajele şi dezavantajele despărţirii, persoana căsătorită reţine mai degrabă avantajele.
Este motivul pe care se bazează autorii studiului atunci când susţin că persoanele divorţate din anturaj pot reprezenta o ameninţare pentru mariajul celor din jur. Mai simplu spus: cu cât cunoaşteţi mai multe persoane divorţate, cu atât mariajul se fragilizează mai mult. Contrar a ceea ce ne-am fi aşteptat, existenţa unui copil nu modifică riscurile de divorţ în aceste cazuri.
Efectul de “divorţ aglomerat” se verifică în multe cazuri. Dar celebru este cel al familiei Gore, care a surprins opinia publică prin recentul anunţ de separare. Mai întâi fostul vicepreşedinte Al Gore şi soţia sa au anunţat că divorţează după 40 de ani de căsnicie. Pentru ca, la scurt timp, fiica lui Al Gore să facă un anunţ similar după un mariaj care a durat 13 ani.






12 July 2010, 2:17 pm
americani spun multe,cele mai multe jafuri si crime sunt la ei iar droguri la fel iar noi ne luam dupa ei.nu vedeti ca america tot timpul e in razboaie dar vorbesc de pace acum ne-au mai pacalit pe noi europenii sa ii ajutam cu trupe ca ei nu mai prea au,nu va mai luati dupa ce spun ei nu vedeti ca vor sa intoarca lumea pe dos,dau legi incredibile vor sa faca din tintar,armasar dar nu se va putea,sunt in cadere.normal ca divortul e molipsitor si asta din cauza legilor prostesti americane care le implementeaza si la noi.e un haos total in tarile controlate de ei,nu se mai stie cine trebuie sa ingrijeasca un copil,cine trebuie sa lucreze, in ziua de azi o duce mai bine cel care nu munceste,primeste fel si fel de ajutoare mai ales cei care cunosc bine legile si ajung sa puna mina pe subventii,pai e corect,cotizam tot timpul pt.a traii trintorii si excroacele bine bine.trebuie refacute relatiile cu rusia si tarile arabe,ele sunt aproape pe cind america e departe,te imprumuta cu bani exact ca si camatarii dupa care trebuie sa dai inapoi inzecit,nu degeaba ne-au bagat in NATO si in UE,ne-am vindut sufletul la diavol pt.a o duce bine 2-3 ani iar acum?nu mai ascultati ce zic americani promovati ideile voastre,da nu o fi americanul mai destept ca rominul?ce naiba va credeti inferiori.rominul poate mult daca e unit si isi pune mintea la contributie.