Sunt tot mai dese situaţiile în care banii noştri se termină înainte de sfârşitul lunii. Dacă acest lucru ţi se întâmplă şi ţie, e cazul să-ţi realizezi un buget realist. Iată câteva sfaturi de ajutor, oferite de www.bugetulfamiliei.ro.

 Realizarea unui buget îţi oferă o imagine exactă a veniturilor şi cheltuielilor tale săptămânale sau lunare şi te poate ajuta să-ţi planifici activităţile viitoare
Calculează-ţi banii săptămânal!

Doar câteva minute pe săptămână - atât îţi ia să-ţi analizezi situaţia financiară! Folosirea unui calculator pentru buget te va ajuta să calculezi veniturile şi cheltuielile dintr-o săptămână sau dintr-o lună. Încearcă să rămâi pe o singură variantă de calcul a bugetului: fie săptămânal fie lunar. O combinaţie a celor două nu este recomandată.

Adună toate sursele de venit

Enumeră toate sursele de venit: de exemplu, salariul, alocaţiile, dobânzile din depozite bancare, dividendele etc.

Află dacă te încadrezi pentru un anume tip de ajutor financiar din partea statului, cum ar fi:

 Alocaţia de stat pentru copii.

Alocaţia pentru copiii nou-născuţi.

 Alocaţia complementară.

Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală.

Drepturi financiare pentru nevăzători.

Asistenţă socială a persoanelor vârstnice.

Foloseşte-ţi banii eficient!

Indiferent de unde îţi faci cumpărăturile, din magazine sau de pe internet, urmăreşte promoţiile şi reducerile.

Ar fi însă bine să eviţi să cumperi produse doar pentru că sunt la reducere. S-ar putea ca tu şi familia ta să nu aveţi nevoie de ele acum şi astfel, devin inutile. De cele mai multe ori, produsele reduse au un preţ ascuns, iar termenul de valabilitate nu prezintă o garanţie a calităţii.

Ai mai multe variante în care poţi face acest lucru. Poţi începe prin căutarea şi achiziţionarea unor produse mai avantajoase ca preţ şi calitate.

Compară ofertele

Pentru a avea cel mai bun preţ de pe piaţă pentru carburant, electricitate, internet sau telefon, trebuie să compari în permanenţă preţurile diverşilor furnizori.

Pentru aproape orice produs sau serviciu există mai multe oferte cu preţuri diferite. Însă, ai grijă să nu plăteşti penalităţi atunci când schimbi furnizorul.

Fă economii din transport

Felul în care conduci autoturismul personal sau de serviciu determină consumul de carburant şi, astfel, suma de bani pe care o cheltuieşti lunar în acest scop. Atenţie la calitatea carburantului - şi acesta contribuie la reglarea consumului.

Cheltuielile tale

Cel mai important lucru e să ai o imagine de ansamblu a veniturilor tale. Fii realist! Dacă doreşti să ştii de fapt cât cheltuieşti într-o săptămână, încearcă să ţii un jurnal în care să notezi zilnic pe ce se duc banii.

Cum discuţi cu familia despre banii casei

 Alocaţi un timp bine delimitat pentru a discuta problemele legate de gestionarea banilor.

Dacă un membru al familiei şi-a schimbat locul de muncă, sau în situaţia lui financiară au apărut modificări importante, asiguraţi-vă că alocaţi mai mult timp pentru a discuta separat aceste chestiuni.

Încurajaţi-vă reciproc să discutaţi deschis orice problemă financiară credeţi că ar fi necesar, ca de exemplu necesitatea de a cere un împrumut.

 Atunci când discutaţi despre bani, asiguraţi-vă că aţi eliminat orice factor care v-ar putea distrage atenţia (de exemplu, televizorul sau telefonul).

 Ţineţi-vă reciproc la curent cu privire la veniturile şi cheltuielile individuale, precum şi la modificările care au survenit, pentru a evita surprizele.

5 etape pentru un buget

Specialistul Click!, Alexandra Popa, ne explică azi de ce este important să avem un buget al familiei şi care sunt priorităţile dacă ai rămas fără loc de muncă.

Bugetul personal sau familial poate fi un instrument foarte util, un pas important în crearea unui sistem eficient care să te ajute să scapi de datorii. Pentru mulţi oameni, alcătuirea lui poate fi o sarcină dificilă, însă nu e complicat deloc.

Crearea unui buget

 Stabilirea obiectivelor financiare.

Calcularea venitului lunar: salarii, venituri din dobânzi etc.

 Calcularea cheltuielilor lunare fixe şi variabile.

Compararea bugetului disponibil cu cheltuielile reale.

Urmărirea evoluţiei situaţiei financiare şi revizuirea bugetului dacă este cazul.

Atenţie la rate, dacă ai rămas fără serviciu!

În momentul în care clienţii constată că nu îşi mai pot plăti ratele la creditele contractate, primul lucru pe care trebuie să îl facă este să ia legătura cu banca. Pe lângă o solicitare în agenţia de la care s-a contractat împrumutul, ei pot adresa o cerere scrisă şi către centrala băncii, la departamentul de retail, în care trebuie specificat: 

*  motivele pentru care rata lunară nu mai poate fi acoperită: majorarea dobânzii, a cursului de schimb, diminuarea veniturilor, şomaj etc.

* care este suma ce poate fi plătită lunar către bancă; în acest fel clienţii demonstrează că sunt de bună credinţă.  

Chiar dacă răspunsul de la bancă întârzie, nu vă opriţi din plată, chiar dacă achitaţi parţial ratele.

În cazul în care datoria este vândută către o firmă de recuperat creanţe, luaţi legătura cu această firmă. Încercaţi să puneţi la punct împreună un plan de rambursare a datoriei.