Abia a invatat sa faca primii pasi si micutul tau este interesat de bani? Nu-i de mirare. Copilul devine curios in privinta finantelor inca de mic si nu va trece mult timp pana cand va descoperi ca in schimbul acestor hartii isi poate lua dulciuri si jucarii. Iata cati bani de buzunar este bine sa-i dai copilului!

Stabileste impreuna cu el suma zilnica

Micutul tau este un membru al familiei, cu drepturi si responsabilitati. Asa cum tu esti zilnic la serviciu, el merge la scoala sau la gradinita. Invata de mic ca este o fiinta sociala si ca are indatoriri in aceasta lume. Daca are peste cinci ani, are dreptul la o suma modica pe zi. Acesti bani trebuie sa-i ramana doar lui si poate sa si-i administreze singur. Din aceasta suma poate economisi pentru a-si cumpara un lucru pe care il doreste sau poate sa plateasca pagube pe care le face si pentru care este responsabil, astfel incat sa invete sa isi asume consecintele faptelor sale. Suma o stabiliti impreuna cu el.

Ajuta-l sa inteleaga valoarea banilor

Ca sa decizi ce suma ii aloci zilnic trebuie mai intai sa-l faci sa inteleaga valoarea banilor si a lucrurilor. “Chiar daca este mic, poate fi implicat in discutiile de buget ale familiei, cu dragoste si diplomatie, pentru ca el sa se simta apreciat ca membru al familiei”, spune psihoterapeutul Lena Rusti. Explica-i cat mai simplu si mai clar cateva elemente de baza legate de monezile de metal sau bancnotele de hartie recunoscute ca mijloc de schimb si de plata. Ca sa nu exista confuzii sau nelamuriri din partea lui, transforma totul intr-un joc de copii.

Imparte cu el o “ciocolata” din bani de jucarie

Poti incepe prin a-i spune cum iti cheltuiesti tu banii jucandu-te cu el si aratandu-i cum ii repartizezi dintr-o gramajoara de bani de jucarie. De exemplu, aduna banii in forma unei “ciocolate” si incepe sa rupi patratele din ea. Apoi explica-i pe fiecare cub in parte care sunt banii pentru mancare, facturi si alte cheltuieli de baza. Pastreaza un patratel pentru mici economii si una pentru achizitii care au loc cu prilejul unui eveniment. Abia apoi spune-i ca banii care v-au mai ramas sunt destinati familiei si de aici ii poti aloca si lui o suma in schimbul indatoririlor pe care le are.

Spune-i care este situatia voastra materiala

Pe masura ce copilul creste este tot mai interesat de situatia materiala si financiara a parintilor. Chiar si la o varsta frageda, el afla de la prietenii de joaca, de la colegii de gradinita sau de scoala ca unii parintii sunt bogati sau altii sunt saraci. De aceea, nu ar fi rau sa-i explici inca de pe acum care este pozitia voastra sociala. Spune-i ca voi sunteti niste norocosi, ca aveti o casa frumoasa, ingrijita si mobilata cu toate cele necesare, mancare si hainute indeajuns, in timp ce in lumea asta exista o multime de copii care nu au absolut nimic.

Da-i o suma modica indiferent de venituri

Este bine sa-i dai bani de buzunar. Acest lucru il va ajuta sa aprecieze singur valoarea lucrurilor, sa se simta independent si in acelasi timp responsabil cu agoniseala lui. Dar suma trebuie sa fie una simbolica, suficienta pentru ca el sa aiba constiinta economiilor personale. Daca ii lasi bani multi pe mana va interpreta gresit valoarea lor. Acest lucru este valabil indiferent de veniturile pe care le ai. “Banii nu sunt dati doar cand copilul face ce vrei, pentru ca el nu este un catelus pe care vrei sa il dresezi, ci o fiinta umana pe care o tratezi cu respect si iubire”, mai spune psihoterapeutul Lena Rusti.

Ceva in plus…

In cazul in care prichindelul tau isi mai doreste si altceva, ideal ar fi sa-i spui ca suporti tu jumatate din costuri, iar restul sa achite el din economiile pe care le-a facut. Sau, daca este scolar, din alocatiile pe ultimele doua-trei luni.

Discutii despre finante in functie de varsta lui

Ce-i spui micutului sub sase ani?

Ajuta-l sa inteleaga cum se pot transforma banii in lucruri.

Intre sapte si zece ani?

Sugereaza-i sa nu-si cheltuiasca toti banii odata. Invata-l sa stranga lunar o anumita suma pe care sa o pastreze in trei pusculite separate. In prima pusculita sa tina banii pentru ceea ce intentioneaza sa-si cumpere in mod obisnuit, in cea de-a doua sa-si pastreze banii pentru un lucru important, dar scump, pe care si-l doreste mult, iar in a treia pusculita sa-si mentina economiile pe termen lung, de exemplu, pentru continuarea studiilor dupa terminarea liceului.

Peste 11 ani?

Ia-l cu tine la banca si deschide-i un cont numai al lui. Lasa-l pe el sa completeze formularele si spune-i ca banca ii da lunar o dobanda la banii pe care ii depune in acel cont. Oricat ar fi de mica suma pe care o depune in fiecare luna, copilul este fascinat de faptul ca banii fac bani. In acest fel va fi determinat sa stranga bani pentru un viitor frumos. Daca ii dai copilului bani multi si doar atunci cand hotarasti tu, risti ca el sa inteleaga gresit regulile. Va crede ca, cu cat obtine mai mult, cu atat este mai grozav. In acest fel va incepe sa dezvolte atitudini si comportamente manipulative pentru a obtine bani, gandindu-se doar la binele personal.”
Lena Rusti, psihoterapeut

CANCAN