Fostul fotbalist Gică Popescu speră ca viitoarea reformă să ţină cont şi de educaţia fizică, pentru ca elevii să crească sănătos. Unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi români, Popescu spune că „nu este «OK» ce se întâmplă cu sportul în şcoală şi îi condamnă pe părinţii care obţin scutiri pentru copiii lor“. 

Legea Educaţiei se întoarce în dezbaterea Parlamentului, după ce a fost respinsă de Curtea Constituţională. În forma pe care Guvernul şi-o asumase, era prevăzută însă o singură oră de sport obligatorie pe săptămână. În plus, Guvernul a dat aviz negativ iniţiativei legislative adoptată de Senat, privind introducerea a minimum trei ore obligatorii de sport pe săptămână. Este această atitudine - satisfăcătoare, din punctul dumneavoastră de vedere?

Eu ştiu ce întâmplă în ţară, cu tinerii care fac tot mai puţin sport. Şi mi se pare că este extrem, extrem de grav. Pentru că foarte mulţi elevi refuză să se prezinte la orele de sport şi prezintă în acest sens scutiri medicale. De ce mi se pare extrem de grav acest lucru? Pentru riscăm să devenim o ţară de handicapaţi, care în loc să construiască baze sportive va fi nevoită să construiască tot mai multe spitale. Tinerii trebuie să înţeleagă că sportul înseamnă în ziua de azi sănătate, iar dacă nu vor face sport, poporul român va deveni un popor bolnav. Şi nu mă refer la performanţa sportivă, ci la sportul pentru toţi, care nu înseamnă decât o viaţă sănătoasă. Toată lumea trebuie să înţeleagă că sportul face bine organismului, iar politicienii care nu sunt de acord cu mai multe ore de sport în şcoală comit o mare eroare.

Câte ore de sport aţi recomanda?

Aş pune în orar cât mai multe ore de sport. Cât de multe ar permite organigrama, programa şcolară.

În străinătate cât sport fac copiii?

Diferenţa cea mai importantă este reprezentată, din punctul meu de vedere, de infrastructură. Baza materială este în vest cu totul şi cu totul alta. Oamenii puteau să meargă să facă sport după şcoală, după servici… Noi suferim şi la capitolul infrastructură pentru sportul de performanţă. Ce să mai vorbim de locuri în care oamenii ar putea să alerge, să joace tenis, fotbal sau alte sporturi… Cert este că avem o mare problemă cu infrastructura. Iar fără aceste lucruri este foarte greu să ieşi din casă pentru a face sport, chiar dacă îţi doreşti acest lucru, pentru că pur şi simplu nu ai unde.

Vă întreb ca pe un specialist: de ce este important să îi obişnuim pe copii cu mişcarea, şi încă de la vârste cât mai mici?

Pot să vă vorbesc mai ales prin prisma experienţei de părinte a doi copii mici: prefer oricând să ştiu că ei petrec două ore pe terenul de sport, de orice sport, decât să rămână în timpul acesta în faţa calculatorului. Sigur că şi computerul are rolul lui, dar sportul înseamnă în primul rând sănătate. Eu încerc să-mi îndrum copiii şi către sport de performanţă. Asta înseamnă mai ales o disciplină incredibilă, o disciplină la care, noi - ca popor, avem mari lacune.

Cât contează sportul care se face în şcoală pentru crearea unui bazin de talente din care să apară şi performanţele?

Sportul de masă, cred eu, trebuie să se desfăşoare mai ales în şcoli. Iar aici este nevoie să apară competiţii, o bază materială bună, pentru că altfel, chiar nu au de unde să apară foarte multe talente. Mie mi-e teamă că sportul de masă de fapt a dispărut în ultima vreme. Iar situaţia se agravează atâta timp cât, aşa cum vă spuneam şi mai devreme, mulţi copii aduc scutiri medicale la şcoală pentru a scăpa de ceea ce ei consideră a fi „povara” orelor de sport.

Părinţii care îşi permit trimit copiii la antrenamente în diverse săli private, la tot felul de sporturi. Este o soluţie suficientă din punctul dvs. de vedere?

În niciun caz, pentru că foarte puţini părinţi îşi permit să plătească pentru a-şi trimite copiii să facă sport. Tocmai de aceea este nevoie sa facem baze sportive, terenuri de sport, terenuri în aer liber, la care orice copil să poată merge să facă sport, fără să fie nevoie neapărat să plătească. Ştim cu toţii care este situaţia de la noi: lumea e săracă, nimeni nu-şi permite aproape să plătească pentru ca cei mici să facă sport. Altfel, mi-e teamă că într-un timp nu foarte îndelungat vom deveni un popor bolnav.

“Riscăm să devenim o ţară de handicapaţi, care, în loc să construiască baze sportive, va fi nevoită să construiască tot mai multe spitale.”
Gică Popescu sportiv

“Sportul de masă, cred eu, trebuie să se desfăşoare mai ales în şcoli, unde trebuie să apară competiţii, o bază materială bună.”
Gică Popescu sportiv

tata-gica-popescu

Alţi mari campioni pledează şi ei pentru cât mai mult sport în şcoli. Marea atletă Gabriela Szabo, cea care reuşise să impună, în urmă cu câţiva ani, aducerea profesorilor de sport la clasele I-IV, deplânge situaţia actuală.

„Miniştrii se schimbă, se face tot timpul reformă în învăţământ şi nu ştiu unde vom ajunge, în viitorul nu foarte îndepărtat. Educaţia fizică ar trebui să fie prioritară pentru o naţiune. Dacă vrem să avem o ţară dezvoltată, avem nevoie de copii bine pregătiţi în toate domeniile. În Statele Unite şi nu doar acolo, părinţii se luptă pentru ca cei mici să facă sport. Din păcate, în România nimeni nu pare să înţeleagă acest lucru.”

Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, pledează la rândul său pentru sport de masă, de la vârste cât mai mici. Performerul dă ca exemplu modul în care era văzută educaţia, inclusiv cea fizică, în Italia, acum trei decenii. „Copiii aveau obligatoriu o oră pe zi de sport. În plus, botanica nu se făcea în clasă, aşa cum am învăţat-o şi eu şi cum cred că învaţă şi acum copiii de la noi, ci se făcea în parcuri şi în grădina botanică. Copiii aveau ocazia să pună mâna pe o lalea şi ştiau aşa ce e laleaua. Iar geografia se învăţa la pas, în excursii prin care copiii aflau cu piciorul ce este munte, deal, şes”.

Gaţu este de părere că numai sportul îi poate pregăti pe copii pentru o viaţă adultă în care obezitatea să nu le facă probleme. „Unii părinţi nu ştiu cum să facă la începutul anului şcolar să ia mai repede scutiri pentru copiii lor. Lucru care mă îngrijorează, pentru că aceşti părinţi nu înţeleg, pur şi simplu, că mai mult sport pentru copiii lor înseamnă, pe viitor, mai multe paturi libere în spitale.”

Mulţi copii şi părinţi văd orele de sport ca pe un calvar şi obţin scutiri medicale pentru a scăpa Foto: Gheorghe Florin

Unii dintre părinţii elevilor de astăzi îşi mai amintesc, cu plăcere, cum pierdeau după-amiezele bătând mingea în curtea şcolii, ori uriaşele rivalităţi între fetiţe la săritul corzii. Copiii de astăzi riscă să nu aibă astfel de amintiri, dar mai grav, să nu se poată bucura de o viaţă sănătoasă mai târziu, dintr-o cauză care ar putea fi evitată: lipsa mişcării.

Părinţii, ca şi profesorii români, găsesc deseori că orele de sport sunt timp pierdut, iar copiii ar face mai bine exerciţii la matematică sau la română. Puţini sunt cei care sacrifică bani şi timpul liber al copiilor pentru a-i duce la o sală de antrenament.

Cu toate acestea, tocmai sportul este cel care stimulează performanţele cognitive, spune Daniela Gheorghe, specialist în psihologia copilului. “Lipsa activităţilor fizice explică de ce copiii sunt tot mai agresivi, au tot mai devreme probleme cu alcoolul, cu drogurile”.

Franţa şi Marea Britanie, obiective ambiţioase

România refuză deocamdată modelul occidental. În Franţa, orele de educaţie fizică sunt obligatorii din grădiniţă. Din clasa I, copiii fac câte un sport pe semestru: înot, fotbal, rugby, baschet. În general, cei mai mici dintre şcolarii francezi fac înot, după ce Guvernul de la Paris a constatat în urmă cu câţiva ani că prea puţini copii de 10 ani ştiau să înoate. În şcoala generală există trei ore pe săptămână, iar la liceu pot fi şi mai multe, dacă elevii aleg tot sportul ca opţional.

Şi guvernul britanic are obiective ambiţioase: în 2012, când Olimpiada va avea loc la Londra, mai mult de jumătate din elevi ar urma să fie implicaţi în competiţii sportive. Ministerul britanic al Educaţiei se declară nemulţumit de progresul înregistrat în această direcţie: 39% dintre copii, în 2010, faţă de 28% - anul trecut. Şcolile britanice sunt alese de părinţi şi în funcţie de sporturile pe care le oferă, diferenţiate pe grupa de vârstă şi sex: fotbal, tenis, orientare geografică şi ciclism sunt preferate de băieţi; dansul, gimnastica şi yoga - de fete, dar, în mod cert, fiecare elev practică mai multe sporturi de-a lungul anilor de şcoală.

ADEVARUL