A fost un puşti sărac. A rămas fără tată la 13 ani. A renunţat la fotbal. Un antrenor de juniori l-a salvat din cartierele rău famate ale Piteştiului.
Mihăiţă Ianovschi a fost chemat de tatăl lui Stancu, care era pe patul spitalului, şi i-a ascultat ultima dorinţă: “Fă-mi copilul mare fotbalist, să poată salva financiar familia!”
bogdan-stancu
Bogdan Stancu iese de la vestiar zîmbind. E seara lui. A marcat două goluri cu Pandurii, a mai salvat-o pe Steaua încă o dată în acest sezon. Zîmbeşte, dar o face discret. E îmbrăcat în pas cu moda, cu un tricou roşu cu desene animate imprimat pe el. Se opreşte la interviuri şi, spre deosebire de alţii, nu face dezacorduri şi chiar spune şi lucruri interesante. Pleacă apoi, avînd acelaşi zîmbet de puştan, zîmbet care i-a lipsit însă în copilărie.

Descoperit la a doua tentativă
Povestea lui e dură. Provine dintr-o familie cu o situaţie financiară dezastruoasă. Mama lui lucra, la finalul anilor ‘90, într-o fabrică ce producea cauciucuri. Muncea în 3 schimburi, în timp ce tatăl său se lupta cu o boală de inimă care l-a doborît la pat şi l-a obligat să se interneze.

Primul contact al lui Stancu cu fotbalul a avut loc în 1997. Mihăiţă Ianovschi făcea selecţii la diferite şcoli din Piteşti şi cînd a ajuns la şcoala unde era Bogdan, acesta nu venise la cursuri. “Am mai dat o raită după vreo două luni şi l-am găsit, l-am văzut şi l-am luat la centru”, şi-a adus aminte Ianovschi junior. Banii au continuat să fie însă o problemă. Stancu nu avea cu ce să-şi cumpere nici echipament, şi nici haine pentru şcoală.

“Vorbele tatălui său m-au răvăşit”
Cea mai grea lovitură a primit-o în urmă cu aproape 10 ani. Tatăl său a decedat. Nu înainte de a-l chema pe antrenorul fiului său la spitalul unde era internat. “Se ştia că va muri pentru că doctorii nu-i mai dăduseră nici o şansă. M-a luat de mînă şi mi-a zis: <Mihăiţă, te rog ceva. Fă tot ce poţi, ai grijă de Bogdan, fă-l fotbalist mare, să cîştige bani buni, că numai aşa poate salva familia! E ultima mea dorinţă>. Vorbele acestea m-au răvăşit pur şi simplu. După numai o săptămînă am aflat că a murit”, a povestit Ianovschi.
Găsit la tenis cu piciorul
A fost momentul în care Bogdan a cedat. A renunţat să se mai ducă la antrenamente. “I-am spus să vină doar cînd vrea, m-am gîndit că poate va avea o cădere psihică. Trecuseră 3 săptămîni şi nu apăruse la teren”, rememorează antrenorul piteştean. Pe Stancu îl “înghiţise” anturajul băieţilor răi din cartierele rău famate din Trivale. “M-am dus să-l caut prin oraş şi l-am găsit tot prin intermediul fotbalului. Participa la un concurs de tenis cu piciorul. L-am luat pe sus şi l-am dus la teren”.

Dezvăluirea şocantă
În urmă cu cîteva luni, actualul stelist i-a dezvăluit celui care s-a luptat pentru ca “fotbalistul Stancu” să nu moară: “Atunci renunţasem definitiv la fotbal. Dacă nu m-ai fi căutat, nu aş mai fi venit niciodată”. Mihăiţă Ianovschi avea însă de îndeplinit o promisiune.

Chiar dacă jucătorul are doar 23 de ani, deci tot viitorul în faţă, Ianovschi s-a ţinut de promisiune, pentru că Bogdan e golgeterul la zi al Ligii 1, e considerat cel mai bun din România şi cîştigă suficient pentru ca el şi familia să uite de perioada unei copilării prea triste şi mult prea întunecate.

“A fost de la început un copil cu care se comunica greu. Era distant, stătea în colţul lui, nu vorbea cu nimeni, nu scotea două vorbe”
Mihăiţă Ianovschi
“Era atît de interiorizat, încît i-am zis <Motanul>, pentru că nu scotea nici un sunet. Era greu de lucrat cu el. Orice vorbă îl putea afecta, pentru că era extrem de sensibil”
Mihăiţă Ianovschi
GAZETA SPORTURILOR