Este bine ca fiecare copil să crească împreună cu ambii părinţi, spun psihologii. Însă, din diverse motive, acest lucru nu este mereu posibil, copilul rămânând în grija unui singur părinte, mai ales a mamei.

Familia tradiţională presupune prezenţa ambilor părinţi în viaţa copilului, lucru care îl ajută pe cel mic să îşi formeze modele şi care îi asigură un echilibru emoţional. Totuşi, din cauza pierderii partenerului de viaţă, a divorţului sau din alte motive, copilul ajunge să fie crescut de un singur părinte. Acest lucru îl poate afecta, dându-i un sentiment de nesiguranţă.

Însă familia monoparentală poate fi cea mai bună soluţie în cazul în care copilul creşte într-un mediu plin de certuri şi de tensiuni între părinţi. Părintele unic trebuie să facă tot posibilul pentru a crea un cadru familial în care copilul să se simtă ocrotit, iubit şi înţeles.
Astfel, copilul va fi îndrumat să facă alegeri bune, evitând comportamentele deviante prezente în „familia dezorganizată”, aşa cum este etichetat de multe ori căminul cu un singur părinte.

Mai multe responsabilităţi

Statutul de părinte singur poate deveni copleşitor. Astfel, părintele este nevoit să îşi asume un rol dublu, încercând să facă lucruri pe care celălalt părinte ar trebui să le facă. Aceste greutăţi nu trebuie să ducă însă la neglijarea copilului, sub pretextul că părintele „nu îşi mai vede capul de treburi”. Dimpotrivă, el trebuie să fie atent la nevoile copilului şi să îşi facă timp pentru cât mai multe activităţi în familie. De exemplu, rezer­-vă-ţi de duminică, de pildă, pentru diverse activităţi distractive. Faceţi o rutină din a lua masa împreună, obicei care vă îmbunătăţeşte comunicarea. Un studiu american a arătat că acei copii care iau masa cu părinţii (cu ambii sau cu unul dintre ei) vor avea mai puţine probleme comportamentale.

Separaţi, dar împreună pentru copil

Dacă divorţul se produce în timpul în care copilul este destul de mare pentru a înţelege implicaţiile lui, este posibil ca el să îşi asume mai multă libertate ca de obicei sau să adopte o atitudine rebelă. De aceea, este bine să fie stabilite unele limite şi reguli. De multe ori, copiii, mai ales dacă sunt mici, se simt vinovaţi de separarea părinţilor lor. De aceea, este în beneficiul copilului ca, în cazul unui divorţ, părinţii să menţină o legătură, să se implice cât mai mult în creşterea şi în educaţia acestuia şi să îl asigure de afecţiunea lor. Copiii proveniţi din familii monoparentale, care îşi petrec o parte a timpului şi cu celălalt părinte se adaptează mai uşor şi interacţionează mai bine cu cei din jur decât cei care stau numai cu unul dintre părinţi. De asemenea, în cazul în care ambii părinţi se implică în creşterea copilului, chiar dacă sunt separaţi, acesta va avea mai multă stimă de sine şi va obţine rezultate mai bune la şcoală decât cei lăsaţi în grija unui singur părinte.

Sfaturi pentru părintele unic

- Nu îl vorbi niciodată de rău pe celălalt părinte.
- Cere ajutorul rudelor sau al prie­tenilor atunci când te simţi copleşit de responsabilităţi.
- Nu adopta atitudini extreme, precum răsfăţul sau autoritatea excesivă.
- Întăreşte comunicarea cu copilul prin „joaca de-a reporterul”: tu îi iei un „interviu” despre ceea ce a făcut în ziua respectivă, după care rolurile vor fi inversate.
- Validează-i copilului sentimentele. Chiar dacă eşti prea ocupat, acordă-i atenţie; unele situaţii care par banale pot fi adevărate tragedii pentru copil, mai ales pentru cei mici.
- Cere-i copilului opinia vizavi de lucrurile care se întâmplă în căminul vostru.

Părinţii trebuie să se implice în creşterea copilului, chiar dacă sunt separaţi.

Copiii cu un singur părinte pot avea complexe de inferioritate faţă de cei care au aproape ambii părinţi, atrag atenţia psihologii.

Realitate: La nivel mondial, cei mai mulţi părinţi singuri sunt femei.

Specialistul nostru

Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Într-o lume ideală, copilul creşte alături de o mamă şi de un tată care au o relaţie perfectă şi astfel îi oferă copilului un model masculin şi unul feminin echilibrate, care să îi servească în poziţionarea sa ulterioară ca adult în societate. În realitate însă, acest lucru este posibil de puţine ori. Copilul e împovărat de mic cu problemele şi cu conflictele dintre adulţi. Pentru un părinte singur, sarcina principală este de a nu folosi copilul pentru a-şi rezolva frustrările şi neîmplinirile. Un adult singur care îşi contruieşte o relaţie egală şi bazată pe respect şi pe încredere cu copilul său are mari şanse să devină părintele unui adult minunat. Cu cât suntem mai echilibraţi în interior şi mai pregătiţi să facem faţă încercărilor vieţii ca părinţi singuri, cu atât şi copilul va avea mai multe şanse să devină un adult responsabil.

ADEVARUL