Starea de sănătate a deputatului PDL Monica Iacob-Ridzi rămane, spun medicii, staţionară. Potrivit unor apropiaţi, agravarea bolii de care suferă s-a datorat şi faptului că şi-a dorit foarte mult să aibă un copil.

Doctorul Bogdan Popescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar Bucureşti, a anunţat că starea de sănătate a Monicăi Iacob-Ridzi e staţionară. Medicul a precizat că, deocamdată, nu se pune problema unui transplant, deoarece, momentan, se fac eforturi pentru a îndepărta infecţia care îi atacă măduva osoasă. Potrivit unor apropiaţi ai familiei, Monica suferă de sindromul mielodisplazic (o tulburare preleucemică) de câţiva ani.

A stat cu perfuzii, după naştere

Cu toate acestea, ea şi-a dorit foarte mult să aibă un copil, aşa că a trecut peste orice fel de riscuri. Aceleaşi surse spun că, după naşterea micuţului Andrei Carol, sistemul imunitar al Monicăi a slăbit şi a apărut această infecţie la măduva osoasă. Despre problemele de sănătate ale deputatei PDL a vorbit şi soţul acesteia, Tiberiu, într-un interviu acordat în aprilie, anul acesta, pentru Libertatea. “Soţia mea a avut o sarcină cu probleme. Ştiam că pot apărea complicaţii în timpul naşterii, pe fondul unor probleme pe care Monica le are de mai mult timp”, a spus el atunci.

Andrei Carol, salvarea deputatei?

Sindromul mielodisplazic este necruţător, iar transplantul de măduvă este singurul tratament care îi asigură pacientului o şansă reală de vindecare, de peste 60%. “Bolnavii au nevoie de investigaţii complete şi, ulterior, de găsirea unui donator compatibil. Cel mai frecvent, acesta poate fi o rudă apropiată, precum un frate, o soră sau chiar copilul”, ne-a explicat Anka Mateescu, de la Asociaţia Română Împotriva Leucemiei.

LIBERTATEA