Jurnalistul spune că înainte de a se angaja în presa sportivă a lucrat pentru ITB. După 43 de ani de carieră, astăzi scrie pe blog şi ascultă muzică de operă pe iPad. Cunoscutul gazetar sportiv, Ovidiu Ioaniţoaia spune că nu avea cum să ajungă decât jurnalist  pentru că nu ştie să facă altceva.

Cum aţi ajuns jurnalist?După facultate am lucrat o perioadă la Întreprinderea de Transport Bucureşti (ITB). Încă de atunci am văzut că am unele şanse să progresez: am intrat ca taxator pe tramvaiul 6, am devenit controlor şi apoi traducător la ITB. O mătuşă cunoştea un ziarist de la „Sportul popular”, pe Cristian Mantu. Am scris nişte articole, pe care i le-am lăsat în cutia de scrisori. Primul meu articol publicat a apărut la 25 decembrie 1967, în ziua de Crăciun. Era despre Anghel Iordănescu, care pe atunci avea 17 ani. La chioşcuri, ziarul nu mai era. M-am dus la o agenţie Loto Prono, să încerc să-l iau de la colecţii. Aveam 22 de ani şi eram teribil de emoţionat. Am găsit ziarul şi-am citit articolul, o dată şi încă o dată. I-am spus vânzătoarei că e primul meu articol, despre un tânăr fotbalist care o să ajungă mare şi am rugat-o să-mi dea ziarul. „Puştiule”, mi-a zis, „dacă ţie ţi-a apărut articolul de Crăciun, şi e şi despre băiatul de care zici, o să vă ajute Dumnezeu şi amândoi o să deveniţi mari!” Iordănescu a devenit cu adevărat mare…

 

Astăzi, fiica dumneavoastră, Iulia, e şi ea jurnalist. Vă sfătuiţi profesional?

Da. Suntem prieteni. (Râde)

Ce i-aţi spus când aţi aflat că se face jurnalist?

A intrat la TVR în perioada în care eu aveam o poziţie la PRO TV. Mă aşteptam să-mi spună s-o ajut. Într-o zi mi-a zis că s-a angajat la TVR - e jurnalist generalist, nu i-a plăcut sportul. A fost un lucru care m-a mişcat, pentru că nu mi-a cerut să intervin.

Nu i-a fost greu să se impună, având un tată ca dumneavoastră, Ovidiu Ioaniţoaia?

Nu cred. E mai fată, a moştenit-o pe maică-sa, ceea ce e şi bine. Eu am fost un om foarte ambiţios, foarte muncitor, am tras mult de mine. Oricum, n-am foarte mare încredere în fetele jurnalist. Nu sunt misogin, dar cred că diagnosticul feminin asupra vieţii nu e cel mai exact - ţine de o sensibilitate exagerată.
În copilărie, vă uitaţi la meciuri?Lui tata, care trăieşte şi acum şi are 92 de ani, i-a plăcut foarte mult sportul. Deşi nu l-a practicat - a fost medic -, mă ducea la meciuri. Am fost prima oară pe stadion la cinci ani. Iar acasă, când aveam musafiri, eram atracţia: inventam transmisii de meciuri, ca la radio. Ţin minte că am fost prin ‘54 pe Stadionul „23 August”. Tata cumpărase doar un bilet. La intrare, l-au întrebat: „Bine, dar copilul câţi ani are?” Ca să pot intra şi eu, a spus că am 6 ani, or eram în clasa a doua, aveam 8. Nu ne-au lăsat. Atunci tata a făcut un gest pe care n-am să-l uit niciodată: „Nu intru eu, intră copilul”, a zis. Şi aşa m-am trezit singur şi dezorientat printre zeci de mii de oameni. Tata m-a aşteptat la ieşire şi, pe drumul înapoi spre Giurgiu, i-am povestit meciul.

 

Mama ce rol a avut în formarea dumneavoastră?

Mama este o femeie extrem de corectă, de la ea am învăţat şi eu asta. O femeie păstrătoare. Ai mei au divorţat, iar ea locuieşte la Bucureşti. Recent, am rugat-o să-mi facă un tort „Lica”. Când mi l-a dat, l-a pus într-o pungă pe care scria „Moskva ‘80″. „De unde ai punga asta?”, am întrebat. „E o pungă în care mi-ai adus dulciuri când te-ai întors de la Olimpiadă”. „Au trecut 30 de ani de atunci”, i-am zis. Şi ea: „Să ştii că păstrez toate pungile. Asta e mai frumoasă”. Dacă-i vezi cămara, ai impresia că este Biblioteca Academiei.

„Am mai <<furat>> Meserie”

Cum v-aţi descurcat după divorţul părinţilor?

Am rămas cu mama, dar eram cam de capul meu. E un merit şi acesta - dacă pot vorbi despre mine aşa - că nu mi-am pierdut echilibrul. Probabil că şi datorită genelor: am fost întotdeauna un tip ordonat, organizat. Am socotit că dacă eşti obişnuit să fii ordonat, o să fii ordonat şi în gândire. Asta m-a învăţat şi viaţa. Nu m-a ajutat nimeni. Am mai „furat” meserie, dar n-am avut un statut social privilegiat.

În tinereţe aţi fost căsătorit cu o americancă, lucru exotic la acea vreme. Aţi şi plecat în SUA. De ce n-aţi rămas?

M-am însurat cu ea în România, cu aprobarea Consiliului de Stat. O chema Florence. Eram tânăr şi credeam că o iubesc. Mi-am dat seama însă că n-o iubeam atât de mult încât să rămân în America. Acolo, tatăl socru era un om cu stare, avea 49 de magazine de confecţii. Când a văzut că lucrurile încep să scârţâie, ultima lui ofertă a fost să-mi dea un magazin. Acum, gândesc că am fost nebun să refuz oferta.

Era frumoasă?

Era frumoasă, era deşteaptă, profesoară de limbi romanice. A învăţat româneşte de o sută de ori mai repede decât am învăţat eu engleza.

V-aţi imaginat vreodată că veţi ajunge cine sunteţi acum, pe atunci vă făceaţi planuri, aveaţi vise?

Tot felul, unele bezmetice. De pildă, am visat că atunci când o să am salariul meu, să fac baie într-o cadă plină cu votcă. După ce m-am pus cât de cât pe picioare, am cumpărat 20 de sticle de votcă şi le-am turnat în cadă. Tocmai atunci m-a sunat un prieten doctor: „Eşti nebun? Nu intra în cadă, de la vaporii de alcool poţi să mori”. Seara, mi-am chemat prietenii şi le-am zis să-şi ia fiecare câte o cană, că în cadă este votcă. (Râde) A trecut o viaţă de-atunci.

“O să privesc cu duioşie şi nostalgie moartea printului de la mine de-acasă, de la marginea Lacului Morii.”

Carte de vizită

-Ovidiu Ioaniţoaia s-a născut la 1 martie 1945.
-A început să lucreze în presa sportivă în 1968.
-A lucrat de asemenea pentru „Flacăra”, într-o echipă de vârfuri jurnalistice, condusă de Adrian Păunescu.
-În 1991 a fondat şi condus ziarul „Sportul românesc”, iar în 1997 a creat cotidianul „Pro Sport”.
-A publicat şase cărţi cu interviuri şi reportaje, printre care: „Nimeni nu are nimic de ascuns”, „Bărbaţi cu obiceiuri de eroi”, „Întâmplări din realitatea imediată”.
-Din 5 martie 1995 a realizat la PRO TV „Procesul Etapei”,  care  a avut cea mai mare audienţă din România, dintre emisiunile sportive.
-În prezent, este director la „Gazeta Sporturilor” şi realizatorul emisiunii „Recursul etapei”, de la Antena 1.

ADEVARUL