Posibilitatea reintroducerii uniformelor şcolare stârneşte o polemică între cei care le resping – copiii – şi cei care le vor – părinţii şi profesorii. Deputatul PDL Cezar Preda vrea să depună mâine în Parlament un proiect care prevede obligativitatea purtării acestor haine şcolare în clasele I – VIII.

O cercetare din toamna trecută a Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie arată un procent covârşitor al celor care-şi doresc din nou uniforme obligatorii în şcoli: 84% din cei intervievaţi spuneau că sunt de acord cu reintroducerea lor. Toţi erau adulţi. De aici a pornit ideea deputatului Cezar Preda, care crede că astfel actul educaţional ar fi mai riguros, iar problemele din educaţie s-ar rezolva.

„Mă întreabă mulţi: «Dar pe copii i-aţi întrebat?» O să-i întreb, dar până la urmă decidenţi sunt oamenii majori. Mă gândesc că şi elevul are un confort, pentru că nu mai suferă de pe urma diferenţelor sociale, apoi şi profesorul are un confort, fiindcă aşază elevii la acelaşi nivel, au şanse egale. Şi părintele are confort asupra efortului bugetar”. 

În prezent, la clasele primare, uniforma este obligatorie, iar multe dintre şcoli au păstrat-o pe cea clasică, care se găseşte în magazine şi costă în jur de 50 de lei, în timp ce la gimnaziu profesorii cu greu îi conving pe elevi să vină îmbrăcaţi la fel.

Săptămâna aceasta, iniţiativa va fi dezbătută la Buzău, Brăila şi Galaţi, cu elevi, profesori şi părinţi. Mihaela Gună, care conduce Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, spune că tema a fost discutată frecvent în cadrul forului: majoritatea părinţilor sunt de acord cu uniformele obligatorii atât timp cât au un cuvânt de spus în alegerea modelului.

„Noi mizăm pe o decizie la latitudinea şcolii, pentru că parcă mergeam pe descentralizare, nu? Totuşi, nu am vrea să ajungem în comunism din nou. Avantajul ar fi că este mai uşor controlabil accesul în şcoli. În plus, nu s-ar mai face diferenţe între nivelul social al elevilor. Îi mai disciplinează un pic: dacă nu are buricul gol, poate nici nu mai are aceeaşi atitudine faţă de profesor”.

Dimitrie I., elev în clasa a V-a la o şcoală din Capitală, spune că ideea reintroducerii uniformelor nu este una bună. „Am avut în primele două clase şi erau tare incomode. Nu aveam libertate de mişcare, îmi intra colţul umărului în gură când ridicam mâna. În plus, culorile lor te adormeau”.

În schimb, mama lui, Gabriela I., este pentru: „Uniforma dă o anumită rigoare”. Însă, continuă mama, problema e cu dublu tăiş: când le iei din comerţ sunt proaste, din material supraelastic în care transpiri vara sau îngheţi iarna, iar când şcoala face comandă pentru haine, acestea ies foarte scumpe. Ultima oară, uniforma impusă de şcoală a costat-o peste 100 de lei, sumă în care au intrat o pereche de pantaloni, o cămaşă, un sacou şi o vestă.

„Şi ai nevoie de cel puţin două rânduri într-un an, iar ei cresc repede în perioada asta. În plus, în clasa a doua veneau îmbrăcaţi în uniformă doar trei zile pe săptămână. În celelalte două zile aveau sport şi veneau îmbrăcaţi aşa de acasă, pentru că nu ştiau să se îmbrace şi să se dezbrace singuri. La grădiniţă îi învaţă acum calculatoare, nu şi să-şi lege şireturile”.

Mara C. este în clasa a III-a la şcoala nr. 10 din Rm. Vâlcea, acolo unde învaţă şi fratele său, mai mare cu cinci ani decât ea. Nici ei nu îi place uniforma: „Sunt mai frumoase hainele normale. Nu îmi place uniforma fiindcă e urâtă şi pentru că toţi se îmbracă la fel. Mamei i-ar plăcea să avem, dacă ar fi frumoase. Îşi doreşte un costum business pentru fete: fustă neagră şi sacou, cămaşă albă sau roşie”.

Gabriela, mama Marei, spune că pentru uniforma fiului cel mare, de clasa a VII-a, a plătit aproximativ 130 de lei, deşi nu a fost de acord cu modelul. „Atât de mult doar pentru pantaloni şi sacou, fără cămaşă, dintr-un material foarte prost, plastifiat. Tocmai de aceea au venit îmbrăcaţi în uniformă doar în primele două săptămâni”, adaugă mama Marei.

Rozica Ştefan, directoarea Şcolii nr. 56 „Jose Marti” din Bucureşti, spune că este dificil să împaci toate părţile atunci când alegi un model de uniformă. Profesoara îşi doreşte ca uniforma să devină obligatorie şi la gimnaziu:

„Unele şcoli au adoptat ceva: un ecuson, un costum de o anumită culoare. Noi avem bluză albă şi pantalon sau fustă de culoare închisă. Se respectă, dar nu foarte strict, avem dificultăţi. Este o luptă continuă. Eu aş opta pentru ceva mai multă culoare, fiindcă sunt totuşi la gimnaziu”, recunoaşte directoarea.

Aida Ivan, psiholog, spune că uniforma „a fost interpretată ca pe ceva odios şi de către părinţi. A devenit, aşa, un moment de tristă amintire din perioada comunismului. Creativitatea îi poate fi stimulată elevului în alte 1.500 de feluri.

Este vorba şi de felul în care arată în faţa unui profesor. Eu în niciun caz nu cred că este vorba de egalizare, de uniformizare. Şi o spun ca psiholog, profesor şi mamă”.

Psihologul Simona Bumbuleţ crede că discuţia despre uniforme este o bună ocazie pentru a-i angrena pe elevi într-o dezbatere. Ea crede totuşi că „o ţinută anume ar uniformiza, iar asta este destul de greu de acceptat în societatea contemporană, care se dezvoltă în sens opus, spre diversificare”. ; Au contribuit Mariana Bechir şi Simona Popa

“Îi mai disciplinează un pic: dacă nu are buricul gol, poate nici nu mai are aceeaşi atitudine faţă de profesor.”
Mihaela Gună - preşedinte Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi
“Mă gândesc că şi elevul va avea un confort, pentru că nu mai suferă de pe urma diferenţelor sociale.”  Cezar Preda - deputat PDL

Experţii în educaţie susţin că nu există nicio legătură de cauzalitate între uniformă şi performanţa şcolară. În topul PISA (Programul de Evaluare Internaţională a Elevilor), pe primul loc se află Coreea de Sud, o ţară în care uniforma este obligatorie. Pe locul doi se situează Finlanda, unde nicio şcoală nu impune uniforma.

Turcia a renunţat de curând la obligativitatea unei ţinute şcolare speciale, dar Germania şi Italia abia au lansat subiectul reintroducerii lor. În Germania se evită termenul „uniformă”, deoarece aminteşte de perioada nazistă, aşa încât se foloseşte „haine de şcoală”.

Deocamdată au fost impuse în câteva şcoli de stat. În Italia, ministrul Educaţiei a propus în 2008 reintroducerea uniformelor, măsură ce a fost respinsă fiindcă le amintea de dictatura lui Benito Mussolini.

În Marea Britanie există o îndelungată tradiţie a portului uniformei atât în şcolile publice, cât şi în cele private. În liceele private, ele s-au transformat într-o chestiune de mândrie şi de status.

Potrivit unor experţi, uniformele au importanţă în societăţile puternic polarizate, aşa cum se întâmplă în America de Sud sau Asia, unde rolul lor este de a masca la şcoală diferenţele de clasă. De aceea, în ţările din nordul Europei (Finlanda, Danemarca), unde nu apar astfel de discrepanţe sociale, nu se pune problema unei ţinute şcolare.

În Asia, situaţia este cu totul deosebită. În mai toate ţările, uniformele sunt obligatorii, dar ele sunt purtate cu plăcere, după ce au intrat în cultura pop, graţie unor benzi desenate, aşa-zisele „manga”, şi unor seriale TV. Liceenii din Japonia poartă uniformele chiar şi în timpul liber, ele fiind considerate un „brand al tinereţii”.
uniforme-japoneze
Uniforma de tip marinar a elevelor nipone a devenit cunoscută în întreaga lume odată cu celebra serie de benzi desenate „Sailor Moon”, iar mai nou serialul „Hana yori dango” (în traducere „Băieţii, înainte de flori”) a lansat o nouă modă, a uniformei de tip britanic, întâlnită în liceele japoneze şi sud- coreene.

ADEVARUL