Legea îţi dă dreptul să obligi instituţiile publice la transparenţă. Dacă nu-ţi răspund, le poţi da în judecată. Instanţele însă te fac să te laşi păgubaş.
Sunt 10 ani de când presa, ONG-urile şi simplii cetăţeni au un instrument de luptă cu opacitatea şi secretomania instituţiilor birocratice. Arma, ce s-a dorit a fi redutabilă, poartă numele: “Le­gea privind liberul acces la informaţiile de interes public”. În timp, au devenit notorii imperfecţiunile ei, însă Legiuitorul nu s-a grăbit să le re­pare. La rândul lor, numeroşi ju­de­cători se uită în legea asta ca mâţa-n calendar şi pricep cam tot atâta. Un stu­diu de caz, ai cărui protagonişti sun­tem noi înşine, vă arată cât de ca­ra­ghios – şi de trist totodată – poate fi traseul în justiţie al unui demers în be­ne­ficiul opiniei publice. O poveste din care se vede că reforma justiţiei e departe de a se fi terminat.

Legea 544/2001 este o lege făcută pe genunchi. Onor parlamentarii noştri au aprobat o lege care nu pre­ve­de nici o sancţiune clară pentru cel care refuză să ofere informaţiile pu­blice, contrar definiţiei normei ju­ridice. Un lucru bun, totuşi. În această le­ge se prevede faptul că dacă o per­soa­nă nu primeşte informaţiile de in­teres public solicitate poate să se adre­seze ins­tan­ţei, procesul ju­de­cându-se în regim de ur­ge­n­ţă. Ei bine, în cazul pe care-l voi pre­zen­ta, re­gi­mul de urgenţă a du­rat aproape patru ani. Mai mult, ju­de­că­torii au refuzat cu obs­ti­na­ţie să în­ţeleagă faptul că legea a fost modificată în 2006, iar ve­chi­le prevederi evident nu mai erau în vigoare.

La ju­mă­ta­tea lunii ianua­rie 2007 am fă­cut mai multe so­li­ci-tări conform Legii 544/2001 către toate re­giile au­to­no­me şi so­ci­e­tăţi comerciale care erau operatori de tram­­­vaie şi tro­leibuze, pen­tru a vedea de unde achi­ziţionează şi la ce preţ energia electrică pentru func­ţi­o­na­rea acestora. Toate aces­te entităţi au răs­puns so­li­citărilor, cu ex­­cepţia: Regiei Au­to­no­­me de Transport Pu­blic Iaşi, Re­g­iei Au­to­nome de Transport RA Bra­şov şi SC Tro­lei­buzul SA Dumbrava Ro­şie din Piatra Neamţ. Solicitările au fost adresate directorilor gene­rali ai acestor regii sau societăţi co­merciale. RATP Iaşi, prin directorul său ge­ne­ral a trimis ur­mă­to­rul răspuns: “nu în­ţe­le­gem să furnizăm aceste informaţii”. De-a lun­gul procesului, s-a do­vedit că nici el, nici ju­ristul re­giei nu în­ţe­leg nimic din tre­bile ju­ri­­­dice. Ul­ti­me­le două au oferit toate in­for­ma­ţiile so­li­ci­tate, cu ex­cepţia pre­­ţului contractului, motivând că di­vul­garea costurilor ar aduce prejudicii firmelor cu care au încheiat contractele. Adre­sele prin care am pri­mit aceste răspunsuri au fost semnate de înşişi directorii generali ai celor două regii Braşov şi Troleibuzul SA. Răs­pun­sul nu putea fi mulţumitor, întrucât preţul este o componentă importantă a unui contract public de achiziţie

JURNALUL NATIONAL