Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. organizeaza in luna septembrie 2011 Campania Nationala de Popularizare a CUSTODIEI PARENTALE COMUNE POST-DIVORT, asa cum este reglementata de NOUL COD CIVIL incepand cu data de 1 octombrie 2011.
Dupa ani de eforturi sustinute, T.A.T.A. a reusit sa convinga Parlamentul Romaniei sa reglementeze asa-numita CUSTODIE COMUNA, astfel incat “după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”(art. 397 Noul Cod Civil). Regula devine asadar EXERCITAREA AUTORITATII PARENTALE IN COMUN POST-DIVORT, in timp ce CUSTODIA UNICA ramane exceptia de la noua regula. In felul acesta, tatii discriminati anterior si de lege si de justitie, care pierdeau aproape automat procesele de incredintare privind copilul, indiferent de faptul ca dovedeau calitati parentale exceptionale, vor putea dupa 1 octombrie 2011 sa fie confirmati si de justitia romana drept parinti suficienti de buni pentru a se ocupa de cresterea si de educarea minorilor si pentru a performa in plan parental in interesul superior al propriilor copii. Fenomenul discriminarii  tatalui in justitie, in scoala, in spital va fi astfel mai usor de combatut, iar societatea romaneasca va avea numai de castigat de pe urma unor legi benefice.

T.A.T.A. doreste ca in luna octombrie cel putin 10.000 de tatici sa solicite justitiei acordarea custodiei comune pentru copiii lor. T.A.T.A. estimeaza ca in cel putin o treime din procesele de divort inregistrate in aceasta toamna se va incuviinta exercitarea in comun a autoritatii parentale de catre cei doi parinti, iar medierea va fi folosita foarte des pentru solutionarea rapida si amiabila a acestor litigii.

Principalele noutati legislative consfintite de Noul Cod Civil (Legea nr. 287/2009), act normativ care va intra in vigoare de la 1 octombrie 2011 si care inlocuieste inclusiv actualul Cod al Familiei sunt urmatoarele:

Custodia comuna post-divort: autoritatea parentala se va exercita impreuna de catre cei doi parinti si dupa despartirea acestora, iar instanta va acorda custodie unica doar in cazuri exceptionale, atunci cand interesul superior al copilului va impune acest lucru. Astfel, parintii care-si iubesc copiii si care au performat in plan parental pana la divort vor imparti custodia minorilor, colaborand spre binele acestora, luand impreuna deciziile privind proprii copii si beneficiind de programe de legaturi personale cu fiii si fiicele lor consistente si relativ egale. Conform Noului Cod Civil, “după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”.

Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei. Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie. În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite. Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.

            Locuinta familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului. Nici unul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimţământul scris al celuilalt soţ de drepturile asupra locuinţei familiei.

Regimul matrimonial: Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale. Pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale se înscriu în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale. Orice persoană, fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul convenţiilor matrimoniale

           Clauza de preciput:  Prin convenţie matrimonială se poate stipula ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe din bunurile comune, deţinute în devălmăşie sau în coproprietate.

          Divortul administrativ si cel notarial: Dacă soţii sunt de acord cu divorţul, şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.

Prestatia compensatorie: In cazul in care divortul se pronunta din culpa exclusiva a sotului parat, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care sa compenseze, atat cat este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina in conditiile de viata ale celui care o solicita. Prestatia compensatorie se poate acorda numai in cazul in care casatoria a durat cel putin 20 de ani.

Reproducerea umana asistata medical cu tert donator nu determina nici o legatura de filiatie intre copil si donator.

T.A.T.A. implica reteaua Directiilor Judetene de Protectie a Copilului in actiunea de modificare si de completare a Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea  drepturilor copilului. Astfel, in perioada 1-31 septembrie, toti specialistii din domeniul protectiei copilului sunt invitati sa faca propuneri avizate si pertinente, care vor contribui decisiv la up-gradarea Legii nr. 272/2004 si adaptarea ei la exigentele Noului Cod Civil si care pot fi trimise la adresa electronica asociatiatata@gmail.com .

Initiativa legislativa a T.A.T.A. vizeaza in primul rand definirea mai clara a interesului superior al copilului, care va fi determinat in functie de urmatoarele criterii:

a) Nevoile fizice, emotionale si psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate, având în vedere vârsta si etapa de dezvoltare a minorului;

b) Identitatea culturala, lingvistica, religioasa si spirituala a copilului, inclusiv apartenenta la o etnie;

c) Opiniile si preferintele copilului în masura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil;

d) Natura, forta si stabilitatea relatiei dintre copil si fiecare dintre parintii sai;

e) Natura, forta si stabilitatea relatiei dintre copil si oricare alta persoana semnificativa în viata acestuia, fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament;

f) Capacitatea fiecarei persoane indicate la lit. d) si e) de a îngriji copilul si de a raspunde nevoilor acestuia;

g) Capacitatea fiecarei persoane indicate la lit. d) si e) de a comunica si coopera în chestiunile care privesc copilul;

h) Orice antecedente ale fiecarei persoane indicate la lit. d) si e) relevante pentru siguranta si bunastarea copilului;

i) Beneficiile pe care dezvoltarea si mentinerea de relatii semnificative cu ambii parinti le au asupra copilului si vointa fiecaruia dintre acestia de a sustine dezvoltarea si mentinerea unei relatii cu celalalt parinte;

j) Istoricul îngrijirii copilului;

k) Planul propus pentru îngrijirea si cresterea copilului de fiecare parinte sau de oricare alta persoana semnificativa in viata minorului, care solicita stabilirea unor masuri cu privire la acesta.

            Conform proiectului T.A.T.A.:

           - Unitatile scolare si cadrele medicale au obligatia de a furniza datele privind starea de sanatate si situatia scolara a copilului acelui parinte care le solicita si care nu a fost decazut din drepturile parentale.

           - In cazul deplasarii copilului in strainatate, parintele insotitor trebuie sa prezinte o declaratie notariala a celuilalt parinte, din care sa rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea calatoriei respective în statul sau în statele de destinatie, precum si cu privire la perioada acesteia sau, dupa caz, sa faca dovada decesului celuilalt parinte. In lipsa acestui acord, este obligatorie prezentarea unei hotarari judecatoresti care sa incuviinteze iesirea din tara a copilului insotit doar de unul dintre parinti si care sa indice persoana cu care calatoreste copilul in strainatate, durata, itinerariul si destinatia finala a calatoriei. Aceasta obligatie o are si parintele caruia i-a fost incredintat copilul prin hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila.       

            - Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca, solicitand emiterea unei ordonante presedintiale de plasare a copilului in regim de urgenta, atunci cand constata ca nu sunt respectate hotararile judecatoresti privind incredintarea minorului, stabilirea programelor de legaturi personale cu copilul precum si orice masura privind minorul, care este foarte importanta pentru dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala. Directia generala intocmeste in prealabil un raport de ancheta psiho-sociala din proprie initiativa sau la sesizarea oricarei persoane fizice sau juridice.

            -  Termenul “asistent maternal” se inlocuieste cu termenul “asistent parental” in actele normative.

             - Nerespectarea hotararilor judecatoresti care stabilesc masuri cu privire la copil reprezinta un abuz grav si este un motiv temeinic care sustine existenta unei situatii de pericol iminent pentru copil.
             - In toate cauzele care privesc incredintarea copilului, stabilirea unor programe de relatii personale parinte-copil, solutionarea unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca dispune efectuarea unei anchete psiho-sociale. Raportul de ancheta psiho-sociala este elaborat de catre institutia publica specializata pentru protectia copilului sau de catre un expert autorizat potrivit legii, urmarind fiecare dintre criteriile de determinare a interesului superior al copilului. Evaluarea psihologica a copilului este obligatorie in acest caz.

            - Regulamentul-cadru privind conditiile si procedura de efectuare a anchetei psiho-sociale si de intocmire a raportului referitor la copil se elaboreaza de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si se aproba prin ordin de ministru.

             - Abuzul psiho-emotional asupra copilului, inclusiv alienarea parentala, vor fi drastic sanctionate.

De altfel intregul capitol RASPUNDERI SI SANCTIUNI va fi complet  renovat, deoarece in prezent Legea nr. 272/2004 este deficitara la acest capitol.

             T.A.T.A. cere tuturor autoritatilor administratiei publice locale sa creeze STRUCTURI COMUNITARE CONSULTATIVE PRIVIND COPILUL SI FAMILIA, conform art. 103 din Legea nr. 272/2004, care a fost ignorat pana in prezent si care stipuleaza urmatoarele: “(1)Autoritatile administratiei publice locale au obligatia de a implica colectivitatea locala in procesul de identificare a nevoilor comunitatii si de solutionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii. (2) In acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzand, dar fara a se limita, oameni de afaceri locali, preoti, cadre didactice, medici, consilieri locali, politisti. Rolul acestor structuri este atat de solutionare a unor cazuri concrete, cat si de a raspunde nevoilor globale ale respectivei colectivitati. (3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileste prin acte emise de catre autoritatile administratiei publice locale. (4) Pentru a-si indeplini rolul pentru care au fost create, structurile comunitare consultative vor beneficia de programe de formare in domeniul asistentei sociale si protectiei copilului.”

T.A.T.A. solicita ministrului muncii, domnul Sebastian Lazaroiu, sa demita conducerea Directiei Generale Protectia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Actuala conducere a Directiei Generale a fost incapabila sa elaboreze in perioada 2010-2011 un proiect normativ privind modernizarea Legii nr. 272/2004, desi s-a angajat solemn in fata forului legislativ ca va face acest demers si ca va implica reteaua de directii generale judetene de protectie a copilului. Acest deziderat era impus si de intrarea in vigoare a Noului Cod Civil la data de 1 octombrie 2011. T.A.T.A. promite ministrului Lazaroiu sa-i furnizeze pana la data de 1 octombrie un proiect de act normativ, care sa poata fi promovat de Guvernul Romaniei pe calea ordonantei de urgenta, tinand cont de imperativul protejarii interesului superior al copilului.

Daca T.A.T.A. nu va convinge Cabinetul Boc sa promoveze modificarea Legii nr. 272/2004 prin ordonanta de urgenta, atunci va face apel la grupul de parlamentari pro-familie, care a sustinut permanent proiectele organizatiei si care a reusit sa catalizeze eforturile unor parlamentari care nu au tinut cont de diferentele doctrinare sau de divergentele grupurilor politice, intelegand cat de importante sunt protectia copilului si sustinerea familiei pentru societatea romaneasca. T.A.T.A. va solicita ca initiativa legislativa sa fie dezbatuta si adoptata in procedura de urgenta de catre Parlamentul Romaniei.

Informatii suplimentare se pot obtine la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, tel./fax 021.345.0123, asociatiatata@gmail.com, de pe pagina web a T.A.T.A. http://www.t-a-t-a.ro/ .

 

PRESEDINTE,

Bogdan Draghici

 

Inițiativa T.A.T.A de modificare a Legii nr. 272/2004


Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului
(numită și Legea Copilului) este legea care reglementează protecția copiilor în România. Legea este inspirată din modelul canadian, model care a fost luat în seamă și cu ocazia redactării noului Cod civil al României. [1] [2] [3]. În anul 2004, la presiunile U.E. și ale Baronesei Emma Nicholson, Guvernul României a emis aceasta lege axată îndeosebi pe problematica adopțiilor de copii [4]. Din păcate, legea neglijează aspectul divorțurilor și nici nu a fost urmată de norme de aplicare [5], lăsând totul la latitudinea oamenilor din sistem.

Legea introduce o serie de noțiuni inovatoare cu privire la drepturile copilului și relațiile dintre copii și părinți, printre care: interesul superior al copilului, programul de legături personale (care extinde noțiunea de drept de vizită, care exista în legislația anterioară) și altele. Legea definește și abuzurile asupra copiilor enumerând responsabilitățile variatelor autorități în domeniul prevenirii abuzurilor precum și în domeniul protecției copiilor abuzați.

Drepturile părinților și ale copiilor ca membrii unei familii

Probleme ale sistemului drepturilor copilului

Experiența multor părinți care trec prin drama divorțului relativ la sistemul drepturilor copilului din România este traumatizantă [6] [7] [8] [9] [10]. Deși legea 272 este în esență o lege bună, sistemul drepturilor copilului este totuși incomplet [11].

1. CARENȚE LEGISLATIVE

1.1. Legea 272/2004 a drepturilor copilului nu are norme metodologice de aplicare

În plus, Codul Familiei, în ciuda unor modificări minore, a rămas ca un cod specific spiritului vremurilor când acesta a fost adoptat, anul 1956, când divorțurile constituiau excepții și greu tolerate de către autorități. De exemplu, lipsa normelor metodologice de aplicare a legii 272/2004 creează un vid de înțelegere a responsabilităților pe care le are Autoritatea Tutelară și direcțiile pentru protecția Copiilor cu privire la protejarea copiilor față de abuz sau cu privire la asigurarea programului de legături personale dintre minori și părinții lor.

1.2. Modul de stabilire a programelor de vizitare nu e reglementat

În România, deși legea primează, stabilirea programelor de vizitare este probabil singura instituție care nu este reglementată prin lege. Prin urmare, deși în România practica instanțelor nu este izvor de drept, instanțele sunt cele care decid asupra programelor de vizitare ceea ce implică existența unor programe de legături personale minimale sau greu de pus în practică, urmare a ambiguității formulării acestora în dispozitivul hotărârilor judecătorești și a lipsei unei practici unitare [12] [13] [14].

1.3. Nerecunoașterea custodiei comune din punct de vedere legal

În România nu este recunoscută încredințarea copiilor ambilor părinți (așa-numita custodie comună). Aceasta generează inegalitate între cei doi părinți și reprezint sursă de tensiuni, ceea ce afectează minorii. [15]. Deși noul Cod Civil va introduce noțiunea de custodie comună în legislația românească începând cu Octombrie 2011, legea 272/2004 și Legea 248/2005 nu sunt modificate pentru a se adapta noii realități juridice ce implică autoritatea parentală comună asupra minorilor. De asemenea normele de aplicare nu sunt clare cu privire la modul în care se vor judeca procesele de încredințare minori care au început înainte de intrarea în vigoare a noului dar se finalizează după 1 octombrie 2011, și nici cum vor fi reglementate relațiile dintre părinții asupra cărora instanțele de judecată au pronunțat anterior datei de 1 octombrie 2011 o hotărâre definitivă de încredințare.

1.4. Ne-reprezentarea reală a intereselor copilului de către Autoritatea Tutelară

În actualul sistem din România, dreptul de vizitare al minorului nu este văzut de către instanțe și legislativ ca fiind contrapartida dreptului privind încredințarea copilului. Consecința acestui fapt: la pronunțarea divorțului, atunci când un copil este încredințat unui părinte, instanța nu se pronunța din oficiu și asupra programului de vizitare al copilului minor cu celalalt părinte. Pe de alta parte, instanța se pronunța din oficiu asupra stabilirii pensiei de întreținere pentru copil, adică a unui drept material al copilului, fără a se pronunța din oficiu și asupra dreptului copilului la legături personale cu părintele necustodian. Așa se ajunge la situația discriminatorie în care părintele căruia nu i se încredințează copilul, are doar obligații și nici un drept real și efectiv. Rolul Autorității Tutelare ar trebui să fie un rol activ, acela de verifica, de exemplu în cauzele privind încredințarea minorilor, interesele copilului și de a cere, în numele copilului, un program de legături personale minimal, chiar și dacă unul sau ambii dintre părinți, au omis să ceară acest lucru în instanță.

1.5. Ne-implicarea ANPDC pentru modificările legislative propuse de alte ministere

Deși legea 272/2004 prevede obligativitatea consultării Autorității Naționale pentru Protecția Copilului în ceea ce privește orice modificare legislativa inițiată de către alt minister, în practica ministerele nu colaborează intre ele. Consecința: legea 248/2005 privind libera circulație a cetățenilor romani în străinătate, de exemplu, a fost elaborata fără consultarea ANPDC; Legea 248/2005 este cea care a reintrodus haosul în ceea ce privește ieșirea copiilor din țară, întrucât conform dispozițiilor acestei legi (contrare Legii 272/2004), un părinte divorțat căruia i s-a încredințat copilul, nu mai are nevoie de consimțământul celuilalt părinte pentru ieșirea copilului din țară.

1.6. Inexistența normelor metodologice pentru implementarea dreptului la legături personale

Nu există la nivelul Direcțiilor pentru Protecția Copilului, norme cu privire la metodologia de implementare a dreptului de vizită sau a modului în care se preia copilul pentru punerea în aplicare a programului de găzduire a minorului de către părintele necustodian.

1.7. Neconcordanța dintre Legea 248/2005, Legea 272/2004 și prevederile noului Cod Civil

  • Neconcordanța dintre Legea 272/2004 și Legea 248/2005[16] oferă părintelui care a primit încredințarea (în formula vechiului Cod Civil ce e încă în vigoare până la 1 octombrie 2011) o breșă legală de a ieși din țară cu minorii fără a fi nevoie de acordul celuilalt părinte. La acest moment nu există informații privind planurile legislative de armonizare a acestei neconcordanțe legislative [17]

1.8. Neclaritatea Legii 272/2004 cu privire la sancțiuni și competența organelor statului ce aplică sancțiunile

  • Neclaritatea și complexitatea sancțiunilor prevăzute de legea 272/2004, fapt care face extrem de greoi mecanismul de identificare și sancționare a persoanelor abuzatoare [18]
  • Vidul legislativ cu privire la organele competente de a verifica abuzurile asupra copiilor (de exemplu îngrădirea programului de legături personale dintre minor și persoanele semnificative din viața sa). În situația actuală singurul organ abilitat este executorul judecătoresc ceea pune foarte mari bariere părinților necustodieni în a reuși să pună în aplicare prevederile programului de legături personale acordat de instanțe: (dreptul de acces la minor, dreptul de găzduire, etc.). Fiind vorba în esență de un drept fundamental al copilului, acest serviciu trebuie să fie accesibil oricărui copil și oricărui părinte, indiferent de starea financiară a aparținătorilor, și prin urmare organele publice ale statului (poliția de proximitate, echipajele 112 și direcțiile de asistență socială) ar trebui să se implice din oficiu.

1.9. Ne-ratificarea Convenției de la Lanzarote de către România

Convenția pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 11 iulie 2007, în cadrul celei de-a 1002-a reuniune a Delegațiilor Miniștrilor este de mai bine de 4 ani de zile în curs de ratificare de către România și nu se cunoaște încă o dată precisă de ratificare [19]. Textul convenției se poate regăsi aici.

1.10. Lipsa unor definiții detaliate pentru abuzurile asupra minorilor în cuprinsul Legii nr. 272/2004

Textul Legii 272/2004 este neclar când vine vorba de categorizarea abuzurilor. Pe parcursul legii sunt amintite variate forme de abuz, într-o manieră ne-clară, fără ca acestea să fie definite explicit [20]. Lipsesc pe parcursul legii referiri la abuzul de tip alienator, abuzuri foarte frecvente în cazul copiilor implicați în divorțuri. O propunere de categorizare a abuzurilor asupra minorilor se poate găsi în proiectul Wikipedia de Abuzul asupra copilului.

2. JURISPRUDENȚA DISCRIMINATORIE

2.1. Jurisprudența discriminatorie la adresa părinților de sex masculin

Discriminarea în instanță a părinților de sex masculin cu privire la încredințarea minorilor este evidentă dacă se verifică statisticile cu privire la încredințarea minorilor. Deși legea le dă acestora teoretic șanse egale de a primi încredințarea minorilor, într-o proporție covârșitoare, părinții de sex feminin primesc încredințarea minorilor.[21] datorită prezumției de încredințare a copilului către mamă[22]. Cazurile de încredințare a minorilor către tată sunt în general acelea în care mama nu este de găsit, este plecată din țară sau este decedată.

2.2. Carențe în pregătirea profesională a magistraților

  • Calitatea actului de justiție este negativ influențată de tenta sexistă[22] în care se realizează pregătirea judecătorilor la Institutul Național al Magistraturii. Există informații precum că la INM candidații care încearcă să “rezolve” la examene, spețele propuse, în sensul de a încredința minorul tatălui, sunt depunctați de către comisiile de evaluare.
  • În România un judecător are obligația de a participa la un program de formare și instruire cel puțin o datǎ la 3 ani. Mai mult, judecătorii care judecă pe cauze de minori nu au nici o obligație de a participa la cursuri specializate pe dreptul copilului, ci pot participa la orice curs doresc. Nu există cursuri de jurisprudența internațională. Consecința acestei situații: un judecător care judecă cauze de minori poate, în realitate, să nu participe niciodată la vreun curs specializat[23].

2.3. Lipsa unor șabloane general acceptate cu privire la definirea programelor de vizitare

  • Practica instanțelor de a scrie (de mână) dispozitive ale sentințelor extrem de sumare (și deci neclare sau interpretabile) cu privire la programul de vizitare. Cauza principală este legată de inexistența unor șabloane general acceptate de către judecători, care să fie particularizate (doar dacă este cazul) de către instanțe (pe baza nevoilor fiecărei spețe) [24].

3. ORGANIZAREA JUDICIARĂ DEFICITARĂ

3.1. Lipsa instanțelor specializate pe cauze de minori și familie

  • În România nu au existat decât 2 tribunale de minori și familie (la Brașov și la Iași). În acest moment mai funcționează doar instanța din Brașov, cea din Iași fiind desființată. În restul județelor aceste instanțe specializate nu au fost mai fost înființate [25]
  • Mai mult, cauzele de minori sunt formulate de regulă la judecătorii (prima instanță), nu exista secții specializate de minori, ci doar așa-numite complete specializate de minori formate deseori din judecători foarte tineri, care nu au școala și experiența vieții și care sunt puși să decidă în cauze foarte personale. Consecința acestui fapt: cauzele de minori sunt judecate de judecători fără experiență relevantă de viață, în ședințe în care sunt soluționate și alte cauze civile. [25]
  • Ne-specializarea instanțelor pe minori duce deseori la superficialitate din partea judecătorilor cu privire la investigarea cauzelor cu minori considerate ca fiind mai puțin importante decât alte cauze cu miză financiară (vezi partajuri).

3.2. Încărcarea foarte mare a judecătorilor ca număr de dosare

  • Încărcarea foarte a judecătorilor ca număr de dosare duce la superficialitate în investigarea cauzelor cu minori. Deseori martorii propuși sun respinși din lipsă de timp ori audierile martorilor se fac incomplet, de fațadă. [26] [27]
  • Încărcarea foarte mare are efecte și asupra celerității cauzelor de minori. Contrar prevederilor legale care prevăd expres principiul celerității în judecarea cauzelor cu minori, în prezent, după înregistrarea unei acțiuni de divorț sau de modificare a programelor de vizitare, instanțele de judecata fixează primele termene de judecată chiar și după 10 de luni de zile. Chiar și ulterior, termenele de judecată sunt foarte lungi, motivarea hotărârilor durează excesiv de mult, iar cauzele de divorț și de stabilire program de vizitare au prevăzute atât calea de atac a apelului, cat și cea a recursului. Astfel o cauza care implică stabilirea încredințării minorului sau a unui program de legături personale durează în prezent aproximativ 3 ani de zile pana la soluționarea irevocabilă. [27] [28]

4. LIPSA METODOLOGIILOR DE LUCRU PENTRU RELATIV LA CAZURILE DE PROBLEMATICA DIVORȚULUI

  • Ca o consecință a lipsei normelor metodologice ale Legii 272/2004, DGASPC-urile județene și autoritățile tutelare de pe lângă primării nu au norme metodologice privitoare la audierea copiilor minori de către instanță [29] și evaluarea îngrijirii lor de către autoritățile tutelare [24]. Există norme la nivelul DGASPC [30] dar acestea nu sunt obligatorii pentru Autoritatea Tutelară. Astfel că, mai ales cu privire la procesele de încredințare a minorului, există o foarte mare variație în calitatea anchetelor sociale realizate de către variatele autorități tutelare, la cererea instanțelor de judecată.
  • Nici măcar la nivelul Colegiului Psihologilor din România nu există metodologii atestate în ceea ce privește Sindromul Stockholm (un sindrom al copiilor proveniți din familii divorțate și cu stare de conflict) sau Sindromul alienării părintești (un sindrom al părintelui care încearcă să îndoctrineze un copil împotriva celuilalt părinte). [31]
  • Poliția de proximitate nu are, de asemenea, norme de intervenție în cazurile de abuz alienator (de pildă nerespectarea programelor de legături personale, a dreptului de vizită, etc.) acordate de către instanță. Deși misiunea poliției de proximitate este exact aceea de a preveni conflictele, mediindu-le cât sunt încă în stare incipientă, polițiștii de proximitate sunt reticenți în a se implica în conflictele legate de nerespectarea programelor de legături personale.

5. INEFICIENȚA SANCȚIUNILOR CU PRIVIRE LA RESPECTAREA DREPTULUI COPILULUI

  • Una din verigile cele mai slabe în tot acest sistem este cel al reacției autorităților statului atunci când masurile privitoare la încredințarea și vizitarea minorilor nu sunt respectate. În speța este vorba de parchetele de pe lângă instanțele de judecată, în prezent o plângere penala având ca și obiect nerespectarea masurilor privind minorii, fiind soluționată de către parchet în 2-3 ani de zile [32]. În plus, cel mai des procurorii vor decide începerea urmăririi penale împotriva unui părinte necustodian care nu mai plătește pensia de întreținere pentru copil [33] și vor decide ne-începerea urmăririi penale (NUP) fata de o părintele custodian care nu permite părintelui necustodian să-și viziteze copilul[34].
  • Sistemul de sancțiuni prevăzut de către Legea 272/2004 este incomplet pe de o parte și foarte stufos și greoi de aplicat pe de alta parte. Ca efect sancțiunile pentru cazurile de abuz asupra copilului sau pentru nerespectarea obligațiilor legale de prevenire și cercetare a abuzurilor sunt, în fapt, aproape niciodată aplicate.