Trăim vremuri ca niciodată în pri­vinţa “avântului” divorţurilor, de la un capăt la altul al lumii. Cazurile de di­vorţ iniţiate de femei, mai ales de cele aflate la vârsta a doua, sunt mai multe ca oricând, la fel şi cuplurile care optează pentru căsnicia “liberă”, neconsfinţită prin căsătorie. Într-un fel, divorţul este bun, vine ca un fel de eli­berare, dar numai pentru cuplurile care nu se mai înţeleg şi nu mai pot con­vieţui sub nici o formă, nu mai au sentimente de afecţiune reciproce şi nici interese comune, traiul împreu­nă făcându-le mai mult rău decât bine.
Un divorţ, dar mai ales perioada de după este trăită diferit de cei doi parteneri. Studii recente au arătat că femeile sunt, în general, cele care se grăbesc să iniţieze un divorţ şi că tot ele sunt cele care se consolează cel mai repede după despărţire. În cele mai frecvente cazuri când o femeie “bagă” divorţ mai ales de un bărbat care o iubeşte şi care nu i-a dat motive de nemulţumire, în spatele ei se află un alt bărbat lângă care ar vrea să-şi trăiască viaţa şi care pare să-i fi ofe­rit mai mult decât ce avea ea acasă. Rareori femeia – instinctiv dornică de siguranţă, de afecţiune şi de a avea lângă ea un bărbat puternic, “stâlpul casei”, alături de care să nu aibă grija zilei de mâine – va da divorţ fără să nu îşi fi găsit înainte un alt “cuib” care o tentează mai mult. Aşa se poate explica şi faptul că, în general, tot femeia este cea care “se reface” mai uşor decât bărbatul după despărţire. Femeile par să se descurce mai bine din punct devedere emoţional după divorţ. Ele au mai mulţi prieteni, le vine mai uşor să se confeseze, să recunoască dacă şi cât suferă din cauza despărţirii. Pe unele femei care nu stau prea bine din punct de vedere financiar şi profesional, divorţul le ambiţionează şi poate fi pentru ele o adevărată rampă de lansare spre o nouă carieră.

Bărbaţii în schimb sunt mai afectaţi de divorţ decât femeile, atât din punct de vedere emoţional, cât şi financiar. Pentru bărbat, primul an de după divorţ este critic. Se simte abandonat, “foarte singur”, nu-l mai preocupă cum arată şi nici ce mănâncă. Îi vine greu să le mărturisească până şi celor mai apropiaţi prieteni prin ce trece, se desprinde greu de trecut şi se înfurie deseori în sinea lui pe cea care l-a părăsit. Bărbatul divorţat se confruntă de cele mai multe ori cu experienţa autogospodăririi. Cu alte cuvinte, trebuie să fie propria lui “fată-n casă”: spală rufe, vase, face cumpărături, găteşte, face curăţenie… În afară de singurătate şi autogospodărire, bărbatul se confruntă şi cu transferul într-o altă locuinţă, pentru că, de obicei, casa de familie îi revine soţiei după divorţ, mai ales că şi copiii cuplului rămân tot la ea, sau se vinde, iar soţii îşi împart banii.

Astfel bărbatul are şi grija mutării şi amenajării unei noi locuinţe, iar dacă îşi găseşte o parteneră, grijile şi cheltuielile lui sunt mai mari, mai ales dacă femeia vine şi cu copilul sau copiii ei.

Copiii au nevoie de familie
Divorţul este mai dificil pentru cuplurile care au copii. Ei sunt cei care suferă cel mai mult, divorţul părinţilor provocându-le multe frustrări şi punându-şi amprenta asupra întregii lor evoluţii. Toţi copiii îşi doresc o familie unită, stabilă, pu­ternică şi părinţi care să le acorde atenţie şi să fie cât mai mult timp alături de ei. În asemenea familii copiii cresc fericiţi, sănătoşi, puternici, echilibraţi, având sentimentul siguranţei. Din păcate, familia modernă acordă din ce în ce mai puţin timp creşterii şi educării urmaşilor. Socie­tatea de consum, explozia publicitară, orele suplimentare pe care trebuie să le petreacă părinţii la serviciu au stricat bunele şi sănătoasele obiceiuri de familie, îndepărtându-i pe copii de părinţii lor şi chiar însingurându-i. Iar  tot mai mulţi părinţi care se simt vinovaţi că nu petrec suficient de mult timp cu copiii lor caută să se revanşeze cu cât mai multe jucării, haine de firmă, podoabe, electronice de tot felul, de la jucării şi telefoane mobile, până la console cu jocuri sau  televizor “proprietate personală”. Dar toate acestea nu reuşesc să îi facă fericiţi cu adevărat, aşa cum îi face timpul petrecut părinţii lor. Iar copiii au nevoie de familie ca de aer.

JURNALUL NATIONAL