Anul şcolar începe cu o serie de întâlniri din care părinţii află mai ales ce cheltuieli îi aşteaptă în următoarele săptămâni. De la caiete speciale, cărţi şi uniforme, până la chestiuni administrative, totul se stabileşte în aceste zile.

Începutul anului şcolar aduce prima întâlnire importantă între părinţii elevilor şi profesorii acestora. Pentru părinţii de „boboci” e vorba despre familiarizarea cu ce presupune noul statut de şcolar al celor mici. La clasele mai mari se vorbeşte şi despre nivelul copiilor după vacanţa de vară, în vederea testelor de evaluare. Este OK ca profesorul să spună de ce are nevoie copilul ca să nu aibă probleme în timpul şcolii. Nu este OK ca profesorul să încerce să-i convingă pe părinţi să cheltuiască mai mulţi bani decât ar fi necesar. cheltuieli neprevăzute Max tocmai a început clasa I la o şcoală din sectorul 1, Bucureşti. La prima şedinţă, părinţii lui au aflat că trebuie să scoată din buzunar 350 de lei.
educatie
„S-a discutat despre ce cărţi au nevoie, ce caiete, ce program vor avea, că prima săptămână e mai mult de acomodare”, povesteşte tatăl băiatului. „S-a discutat şi despre bani. Trebuie să dăm 200 de lei pentru laptop şi videoproiector şi încă 150 pentru manuale şi caiete tip. Ideea e că şcoala nu are bani şi toate cheltuielile pentru consumabile sunt acoperite de părinţi. Inclusiv femeile de serviciu sunt plătite din aceşti bani.” Uniforma a mai costat şi ea 125 de lei şi e alcătuită din pantaloni, vestă şi cravată.

Situaţia aceasta nu e singulară. Descentralizarea înseamnă, printre altele, şi că şcolile nu primesc bani de la autorităţile locale nici măcar pentru cretă. Aşadar, părinţii cumpără tot. „Şcoala nu pune la dispoziţie consumabile pentru copii. Noi plătim câte 50 de lei pe semestru. E la minima subzistenţă. N-ai cum altfel”, spune un părinte cu doi copii.Tot la capitolul cheltuieli, intră şi materialele didactice suplimentare, absolut necesare, în ciuda faptului că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a cerut ca din acest an şcolar să înceteze situaţiile în care elevii erau obligaţi să le cumpere.

„Am transmis inspectorilor şcolari generali mai multe sarcini. Una dintre ele este evitarea unor situaţii în care se impun părinţilor materiale auxiliare: caiete de exerciţii, culegeri şi alte elemente neobligatorii. Şcoala nu este un târg. Să nu se facă presiuni pentru cumpărarea acestor cărţi cu autori inspectori şcolari”, spunea Funeriu duminica trecută într‑o conferinţă.

Culegeri obligatoriiViorica Stan, mamă a două fete - una în clasa a III-a şi una în primul an de liceu - spune că, de fapt, nu te obligă nimeni să cumperi aceste materiale suplimentare, dar că fără ele nu se poate. „Învăţătoarea cere o culegere la matematică şi una la română. Sunt cu titlu de recomandare, dar n-ai încotro, trebuie să le iei, altfel copilul nu are după ce lucra. Şi nu consider că e rău.” Stan povesteşte că şi la liceu profesorul de matematică le-a cerut copiilor să cumpere o culegere, explicându-le că manualul e depăşit. „Anul trecut, fata cea mare a lucrat pentru admiterea la liceu după două culegeri. Altfel ar fi avut probleme.”

 

Părinţii lui Tudor, elev în clasa a IV-a la o şcoală din sectorul 4, plătesc anual între 50 şi 150 de lei pe materialele didactice auxiliare. Anul acesta nu face excepţie. „Te adaptezi: daca eşti la o şcoală centrală, pretenţiile sunt mai mari şi nu se pune problema bugetelor. Se face un necesar, semnează cine vrea, se face colecta şi se achiziţionează”, spune Ciprian B., tatăl băiatului. Uniforma a costat şi ea 200 de lei. Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Arad spune că e normal ca părinţii să cumpere unele materiale. „Privit la rece, raţional, e vorba de o investiţie în educaţie. Însă e de nepermis ca profesorii să condiţioneze notele copiilor de achiziţionarea acestor materiale auxiliare.

Atunci am fi în afara umanului, nu doar în afara bunului-simţ”, explică Dolha. „Şi declaraţia domnului Funeriu o iau tot în sensul că e nepermis ca profesorii să facă presiuni şi comerţ, pentru propriul lor profit. Dar aceste materiale au un rost, sunt folosite peste tot, sunt avizate de Minister şi sunt cât se poate de necesare. Dar niciun elev nu trebuie stigmatizat în caz că nu şi le permite. Sunt comunităţi întregi care nu-şi permit materiale suplimentare, însă peste tot dascălii găsesc soluţii”, adaugă Dolha.

“S-a discutat şi despre bani. Trebuie să dăm 200 de lei pentru laptop şi videoproiector şi încă 150 pentru manuale şi caiete tip.”
Valentin tatăl lui Max

“Privit la rece, e vorba de o investiţie în educaţie. Însă e de nepermis ca profesorii să condiţioneze notele copiilor de achiziţionarea acestor materiale.”
Viorel Dolha Asociaţia Învăţătorilor

ADEVARUL