Theodor Paleologu are două preocupări majore: fiul său, Mihail, de 18 ani, şi politica. Are o iubită căreia îi plac lalelele, dar în privinţa căreia vrea să păstreze discreţia deocamdată. În iulie împlineşte 39 de ani şi nu se vede îmbătrânind singur.

Reporter: V-a influenţat faptul că familia dvs. este originară din insula Lesbos şi are descendenţa din familia Brâncoveanu?
Theodor Paleologu: Da, evident, cu atât mai mult cu cât sunt foarte ataşat de familie şi trecut. “Filiera lesbiană” conduce la Bizanţ. Cu Petre Guran, prietenul meu din copilărie, mă jucam de-a împăraţii bizantini. Nu-i cedam niciodată rolul lui Mihail al VIII-lea Paleologu şi el făcea pe patriarhul Constantinopolului şi avea astfel satisfacţia de a-mi aşeza coroana pe cap. A devenit un eminent bizantinolog. Când eram ministru, în 2009, l-am luat cu mine la întâlnirea cu omologul turc la Istanbul şi am vizitat împreună spaţiul imaginar al jocurilor noastre din copilărie. Mai aproape de noi, însă, a contat foarte mult pentru mine figura bunicului, erou din Primul Război Mondial şi mare avocat, cea a străbunicului, prieten cu Eminescu şi înalt magistrat, cea a unchiului tatălui meu, ministrul liberal George Mârzescu. Eram încântat să-l aud pe tata povestind despre aceşti oameni extraordinari.

Rep.: Ce sunteţi: filosof, diplomat, politician?
Th. P: Toate trei. Sunt, cum ar spune chinezii, un mandarin. Ca diplomat eram 100% excelent. Ca politician n-aş spune acelaşi lucru, pentru că sunt “din alt film”, iar mediul politic de la noi e mai constrângător, adesea frustrant şi cam toxic. Dar am mari satisfacţii şi ca politician: ca ministru chiar poţi face lucruri şi am cunoscut mulţi oameni minunaţi pe care nu i-aş fi putut cunoaşte în afara politicii. Meseria mea de bază e însă profesoratul şi ador să predau.

Rep.: Proveniţi dintr-o familie de mare încărcătură intelectuală, mama dvs. este istoric de artă, tatăl a fost scriitor, eseist, critic literar, diplomat, om politic. A fost asta o povară?
Th.P.: Nu, câtuşi de puţin. E un mare noroc pentru care sunt recunoscător Cerului.

Rep.: Când v-aţi născut tatăl dvs. avea 54 de ani. Când aveaţi 10 ani, el avea 64, era la vârsta înţelepciunii. Cât de mult a contat acest fapt în formarea dvs.?
Th. P.: Foarte mult. Tata nu se mai aştepta să aibă un copil şi a considerat şi el venirea mea pe lume ca pe un mare noroc pentru care era recunoscător Cerului. De unde şi numele de Theodor, darul lui Dumnezeu. A fost un tată minunat.

Rep.: Aţi declarat că sunteţi norocos pentru că v-aţi născut într-o familie în care părinţii se iubeau foarte mult, iar însuşirile genetice vă determină o anumită cumpătare şi uşurinţă în muncă. Cu ce credeţi că aţi contribuit la dezvoltarea norocului?
Th. P.: Când ai avut atâta noroc din start, totul e să încerci să fii demn de el. Tocmai conştiinţa că ai avut noroc trebuie să te îndemne să fii modest şi să-ţi vezi lungul nasului. În rest, muncă şi efort fără oprire: nu există altă formulă. Şi nici să nu se vadă!

theodorpaleologuoctavganea_thumb

Rep.: Familia dvs. nu era înstărită, dar sigur averea consta în conţinutul bibliotecii. Vă amintiţi care au fost primele cărţi pe care le-ţi citit? La ce vârstă aţi început să citiţi?
Th. P.: Primele cărţi au fost Iliada şi Odiseea lui Homer, pe care mi le citea mama într-o variantă scurtată. Eroul şi modelul meu era Ulise. Adoram o carte cu poze despre istoria Statelor Unite. Îmi plăceau sudiştii. Ulterior, pe la 7-8 ani, am dezvoltat o mare pasiune pentru Caragiale, care nu m-a părăsit nici acum. Pe la 12 ani am început să citesc filozofie, Platon, Diogene Laertios şi Schopenhauer. Eram pasionat de istorie, în special de istorie romană. La 14 ani l-am descoperit pe Dostoievski: a fost o revelaţie.

Rep.: Aveaţi prieteni de joacă în copilărie sau eraţi adeptul singurătăţii?
Th. P.: Şi, şi. Băteam şi eu mingea în faţa blocului, jucam leapşa, de-a v-aţi ascunselea, raţele şi vânătorii şi câte şi mai câte. Dar aveam şi jocurile mele solitare: de-a chimistul, de-a Richard al III-lea, de-a şoferul de troleibuz, de-a împăratul bizantin.

Rep.: Cum erau vacanţele copilului Theodor Paleologu? Unde le petreceaţi?
Th. P.: La 2 Mai, cu părinţii, şi singur, la Iaşi, la bunica mea. Era adorabilă. Îmi spunea poveşti, mă răsfăţa, îmi căuta în coarne, aşa cum doar moldovencele ştiu s-o facă.

Rep.: La un moment dat spuneaţi că “detestam sistemul în care creşteam”. La ce vă refereaţi, concret?
Th. P.: La ceauşism. Eram foarte conştient, de mic, de toată minciuna sistemului. Copiii refuză, mai mult decât adulţii, acomodarea cu minciuna.

Rep.: E adevărat că un elev la École Normale Supérieure avea o bursă mai mare decât salariul unui deputat din Parlamentul României?
Th. P.: Da. Intrarea la École Normale Supérieure, în urma unui concurs “sângeros”, este cea mai mare realizare a mea. E un concurs de o duritate şi o competitivitate duse la extrem.

Rep.: Aţi încercat să vă lăsaţi inspirat de mama dvs. şi să vă lăsaţi sedus de artele plastice?
Th. P.: Nu. Am desenat, fireşte, ca orice copil. Dar modelul patern (nu doar tata, ci şi bunicul, străbunicii etc.) era clar dominant în mintea mea. Mă bucur că, după mulţi ani, mama s-a reapucat de pictat. A deschis zilele trecute o expoziţie plină de graţie la Mogoşoaia.

Rep.: Spre deosebire de tatăl dvs., v-aţi căsătorit foarte repede. Soţia dvs., Sarah, a fost prima iubire? A fost o iubire fulgerătoare?
Th. P.: Da. Prima iubire “efectivă” şi a fost, într-adevăr, un coup de foudre. E frumos şi romantic, dar recomand celor tineri mai multă prudenţă. Mai îndrăgisem platonic o colegă din şcoală, pe care am regăsit-o peste ani. Revista dvs. ne-a şi pozat împreună.

Rep.: Eraţi încă student în Franţa. Cine pe cine a cucerit?
Th. P.: A fost o dorinţă reciprocă. “Cucerirea” a fost un “blitzkrieg”. Nu-mi place să fac curte.

Rep.: Vă e dor de Franţa sau de SUA? Nu vă tentează liniştea catedrei sau cea a diplomaţiei?
Th. P.: Ba da, dar nu e linişte deloc. Profesoratul şi diplomaţia sunt activităţi extrem de absorbante. În comparaţie, deputăţia nu e suficient de motivantă. Mie îmi place munca pe brânci, cu finalitate clară şi putere executivă.

Rep.: E adevărat că divorţul s-a produs tocmai pentru că soţia dvs., Sarah, mezzosoprana de origine libanezo-franceză, a vrut să vă urmeze în România?
Th. P.: Nu. Revista dvs a dat-o, dar nu e exactă: se săturase de mine, nu de România. Oricum, învăţase foarte bine româneşte.

Rep.: Vă e dor de ea, ţineţi legătura? Fiul dvs., Mihail, a acceptat uşor situaţia?
Th. P.: Nu, nu mi-e dor şi prefer să nu vorbesc despre acest subiect. Orice divorţ e dureros pentru copii. Cine spune altceva, vinde braşoave.

Rep.: Puteţi compara relaţia cu fiul dvs. cu aceea pe care aţi avut-o cu tatăl dvs.? Îi lăsaţi aceeaşi libertate de care aţi avut parte şi dvs.?
Th. P.: Taţii tineri sunt mai exigenţi şi mai preocupaţi de ei înşişi şi de cariera lor. Dar deschiderea şi complicitatea sunt prezente între noi. Am mare încredere în el.

Rep.: A fost dificil pentru el să se adapteze în România?
Th. P.: Nu, deloc. De când s-a născut a venit mereu în România. Noi ne-am mai mutat de colo colo, ba la Paris, ba la Boston, ba la South Bend, ba la Berlin sau Copenhaga. Casa din Bucureşti a fost reperul constant, ancora unei existenţe nomade.

Rep.: După divorţ a rămas cu dvs. şi vă ocupaţi de el, dar mama lui cum îşi alină dorul de copil?
Th. P.: Nu sunt deloc de acord cu ideea comun acceptată că o mamă s-ar ocupa neapărat mai bine de copii.

Rep.: Ce carieră credeţi că va urma Mihail? În ce limbă studiază? În ce limbă vorbiţi acasă cu el?
Th.P.: Cu fiul meu vorbesc în română şi franceză. Uneori mai trecem şi pe engleză. Acum e în ultima clasă la liceul francez din Bucureşti, acum câteva zile a împlinit 18 ani şi va studia business administration, cel mai probabil în Franţa. Sper ca el să restabilească finanţele, cam delabrate, ale familiei.

Rep.: Puteţi să ne spuneţi ce flori preferă prietena dvs. actuală?
Th. P.: Lalelele. Dar mie îmi plac trandafirii mici.

Rep.: Vă gândiţi la o altă căsătorie sau vă vedeţi un om care să îmbătrânească singur?
Th. P.: Cine s-a fript aşa cum m-am fript eu suflă şi în iaurt. Dar aveţi dreptate, nu sunt genul de om care să stea singur. Cred că figura mea le inspiră pe femei să mă răsfeţe.

Rep.: Vă mai simţiţi un rebel, aşa cum spuneaţi că eraţi în perioada anilor de studiu?
Th. P.: Am rămas neschimbat. Sunt deopotrivă rebel şi tradiţionalist. Mai mult, tradiţionalismul meu e o formă de rebeliune.

Rep.: În afară de politică, ce vis speraţi să devină realitate, ce vă doriţi să vi se împlinească?
Th. P.: Să ies din politică şi să-l văd pe fiul meu prim-ministru (în sfârşit, un economist!).

Rep.: Aţi înregistrat cuvântul “pleaşcă” la OSIM?
Th. P.: Aveţi dreptate, trebuie să mă grăbesc. Toată lumea mă citează şi nu primesc niciun ban pentru drepturi de autor: nu e corect!

Rep.: E posibil că persoanele care v-au jignit în partid atât de grosolan doreau de fapt să spună “băga-mi-aş speranţele în intelectuali”?
Th. P.: Nu m-am simţit deloc jignit. Am răbufnit pentru că se votase excluderea lui Cristi Preda. Sper să vină alături de mine în campania de la sectorul 1. E un spadasin neîntrecut.

Secretele lui Theodor Paleologu

1. Proiect. “Vacanţă la propriu nu am mai avut de circa 20 de ani, de când am fost la École Normale Supérieure. A urmat doctoratul şi pe urmă am fost invitat să predau la şcolile de vară. Deci nu am avut timp de vacanţe. Cu fiul meu aş merge undeva, oriunde, şi m-aş rupe de lume o perioadă”.

2. Matinal. “Sunt foarte matinal, mă trezesc în fiecare dimineaţă pe la 06.30 - 07.00″. Acest obicei îi oboseşte organismul şi în zilele de Paşte a recuperat dormind. “Poate din cauza aceasta m-am şi îngrăşat”.

3. Cură. “Am început o cură de slăbire bazată pe cinci mese pe zi, fără alcool, doar cu anumite fructe şi legume, fără dulciuri, lucru nu tocmai plăcut. E foarte trist, dar de Paşte am mâncat o pască genială, de genul cheescake”.

4. Fumuri. Deşi acum este adeptul pipei, în tinereţe a mai fumat din când în când Gitanes brunes, care au o “anumită savoare”. Pentru pipă foloseşte un tutun danez, King Frederik IX. Dacă s-ar retrage din politică, glumeşte spunând că şi-ar deschide un magazin de pipe.

5. Ţinute. În ultimii ani hainele şi le cumpără numai din Copenhaga, inclusiv costumul pe care l-a purtat la învestirea în funcţia de ministru. “Recent un prieten mi-a recomandat o fabrică de haine de la Botoşani, de unde mi-am luat un costum şi sunt mulţumit”

CANCAN