Chiar daca a fost ucisa de o alergie la un medicament, micuta Ioana este de fapt in aceeasi masura victima unei probleme genetice si a unor greseli de sistem. Drumul de la medicul ei de familie pana la ingrijirea de catre o asistenta, iesita la pensie, este presarat cu incalcari de proceduri.

Este de necontestat faptul ca asistenta care i-a facut tratamentul copilei a fost depasita de situatie. In Romania, legea spune ca o asistenta ar trebui sa raspunde numai de 20 de copii bolnavi. Dar nu este asa. Asistenta implicata in acest caz, pensionata de cativa ani, demonstreaza ca norma e prea mare si ca oameni de varsta ei nu mai au ce cauta in sistem.

Si mai grav este ca protocoalele nu obliga asistentele de la pediatrie sa stie sa faca resuscitare. Iarasi se dovedeste a fi o norma gresita. Este inadmisbil ca parintele sa ajunga in situatia acestei mame disperate, care si-a luat copilul aflat in soc anafilactic si a alergat cu el pe scari 3 etaje pentru a-i fi acordat primul ajutor.

Intrebarea de baza ramine insa cea legata de injectia cu perfalgan. De ce a primit Nicoleta medicamentul? Doctorul care a fost de garda sustine ca i l-a administrat pentru ca antitermicele sirop nu mai aveau efect si exista risc de convulsii. Si, la prima vedere, fetita nu parea sa prezinte un risc. Si atunci ramine in discutie problema dozei.

Standardul maxim, prevede intr-adevar la varsta fetitei, 15 miligrame. Si totusi, copila a fost cuprinsa de frisoane si a intrat in soc, fara sa-l aiba pe doctor alaturi. De ce?

Ironia face ca Agentia Nationala a Medicamentului a primit, la inceput de aprilie, de la reprezentantul producatorului de Perfalgan, aceasta comunicare destinata, in final, medicilor, cu modificari privind “riscul de supradozare accidentala cu medicamentul Perfalgan“. Abia pe 7 mai articolul a fost postat pe site, desi trebuia doar confirmata traducerea. Va ajunge la medici pana pe 31 mai.

Exista totusi o stare de vigilenta in privinta medicamentului, chiar in spital. E confirmat faptul ca pe etajul unde s-a intamplat totul era expus la vedere un document de uz intern. Care indemna la precautie in administrarea la copii sub 10 kg. Mama Nicoletei spune insa ca, dupa ce s-a confirmat decesul, a vazut o persoana in halat alb care desprindea hartia scoasa la imprimanta si lipita cu scoci.

Rectificarile se adreseaza, ce-i drept, doar sugarilor, asa ca nu ar fi schimbat jocul tragic al sortii.

PRO TV