Nu doar în ţări de mâna a treia, ci şi în România, copiii mor pe capete din cauza sărăciei şi a sistemului medical defect. După marele exod, sunt spitale care funcţionează cu un singur pediatru.

În faţa Institutului de Ocrotire a Mamei şi Copilului, sunt parcate maşini cu numere din toată ţara. Situaţia e trasă la indigo la mai toate unităţile: mulţi părinţi îşi aduc în Capitală copiii după ce trec prin experienţe cutremurătoare în spitalele din provincie.
Daniela este de 10 zile internată cu cei doi copii, de 3 şi 5 ani, şi răsuflă uşurată că a scăpat de calvarul trăit la spitalul din Buzău. “Acolo doctorii nici măcar nu lasă mama să rămână cu copilul dacă nu alăptează. Îl laşi în spital şi Dumnezeu cu mila. Şi condiţiile sunt de groază: igrasie în saloane, WC-uri înfundate. Aici (la IOMC- n.r.), se schimbă lenjeria după fiecare pacient, acolo n-am văzut aşa ceva. Lumea se străduieşte şi nu se ia şpagă”, spune femeia, care se miră “cum a fost posibil ca fetiţa aceea să moară”.
Cazul la care face referire, cel al Nicoletei Şerban, fetiţa de 4 ani care a fost plimbată între spitale, dovedeşte încă o dată că sistemul medical e defect.

Copila a ajuns la spital cu roşu în gât, dar a murit din vina asistentei care a făcut greşeală după greşeală. Nicoleta este unul dintre cei peste 3.000 de copii care mor anual în România.

Cât despre cauze, există un întreg cerc vicios, începând cu sărăcia, lipsa de instruire a mamei şi continuând cu nepăsarea doctorilor şi aşa împuţinaţi şi lipsa protocoalelor de tratament.

Pe primul loc la mortalitate infantilă
PREMATURITATEA.
În România, rata mortalităţii infantile (decesul copiilor în primul an de viaţă) este de 9,8 decese la 1.000 de nou-născuţi, o cifră aproape dublă faţă de media Uniunii Europene (4,9 la mia de nou-născuţi). Comparativ cu anul 1990, când rata mortalităţii se situa la 2 6 ,9/mie , trendul este descrescător, dar situaţia e în continuare îngrijorătoare, arată statisticile Unicef.

Mai mult de jumătate dintre aceste decese au loc în prima lună de viaţă, principala cauză fiind prematuritatea (naştere înainte de termen).

“Toate aceste lucruri se întâmplă nu din lipsa dotărilor, pentru că echipamente am mai reuşit să strângem, ci din lipsa medicilor neonatologi şi asistentelor, care au plecat. În al doilea rând, este vorba de o gravă lipsă de instruire a gravidelor, care nu merg la control şi muncesc la fel de mult. Cele de la oraş stau 12 ore la serviciu, iar cele de la ţară muncesc la câmp. Şi aşa ajung să nască prematuri care au nevoie de îngrijiri speciale”, atrage atenţia Silvia Stoicescu, medic neonatolog la Maternitatea Polizu.

LIPSA SPECIALIŞTILOR. În ultimii ani, mulţi pediatri tineri au plecat în străinătate sau în privat.

“În specialităţile pediatrice, deficitul de medici e de 35%, o cifră enormă. Mai grav e că din ce în ce mai puţini medici aleg aceste specialităţi, pentru că este o muncă grea, destul de prost plătită, iar riscul de a fi acuzat de malpraxis e mare. Există în ţară spitale cu unul-doi pediatri pe secţie, nevoiţi să facă gărzi şi la alte specialităţi”, semnalează Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.

Deficit mare există şi la asistente, “sufletul” unei secţii. “De exemplu, la Spitalul Marie Curie este un deficit de 100 de asistente. Numărul lor a continuat să se diminueze în ultimii cinci ani. Când nu mai există asistente, spitalul e programat să moară. Eu am la terapie intensivă o asistentă la şase paturi, ceea ce e enorm pentru acestă secţie”, atrage atenţia dr. Cătălin Cârstoveanu, neonatolog la “M. Curie”.

Lipsa personalului se resimte mai ales la camerele de gardă, unde părinţii sunt nevoiţi să aştepte şi ore în şir cu copiii în braţe.

NERESPECTAREA PROCEDURILOR. O altă problemă a sistemului medical românesc estetratamentul făcut după ureche. Regulile sunt călcate în picioare în multe spitale din ţară.

“Asociaţia de Neonatologie a lansat protocoale de tratament foarte bune, însă ele sunt în curs de implementare. Situaţia diferă de la spital la spital, însă ele ar trebui mai intens utilizate”, îndeamnă neonatologul Silvia Stoicescu.

INFECŢIILE RESPIRATORII, SUBEVALUATE DE MEDICI. O altă cauză de deces în rândul copiilor sunt infecţiile respiratorii netratate corespunzător

“Aceste boli sunt tratabile, însă, de cele mai multe ori, părinţii nu-şi duc la timp copiii la spital. Ce-i drept, nici nu sunt instruiţi în acest sens. În comunism, existau asistente comunitare care aveau sarcina să supravegheze copiii, să facă prevenţia bolii la domiciliu. De câţiva ani, au reapărut asistentele de ocrotire, mai mult în mediul rural, însă aceste servicii sunt insuficiente, nu toţi primarii au înţeles utitatea lor”, spune Alin Stănescu, medic pediatru la IOMC “A. Rusescu”.

Cea mai mare “bubă” e lipsa de medici şi asistente în pediatrie. Deficitul de personal este enorm- 35%

Aparatură de milioane de euro, caut asistente ca să salvăm vieţi

Anual, 1.500 de copii se nasc cu malformaţii cardiace, iar peste jumătate mor pentru că nu avem centre specializate. Cel mai mare este cel de la Târgu- Mureş, unde se fac 300 de intervenţii pe an şi unde listele de aşteptare sunt lungi.

În Bucureşti, la Fundeni, astfel de intervenţii se fac doar copiilor peste 7 ani. În tot acest timp, la Centrul de Chirurgie Cardiacă de la “Marie Curie, se pune praful pe aparatura de 3,5 milioane de euro. ” Infrastructura e de elită, asistentele lipsesc. Deşi au fost deblocate posturi, e o lipsă totală de interes. Au fost angajate trei asistente, dar ar mai trebui 40-50. Am angajat trei cardiologi şi un chirurg cardiac, dar ei n-au ce să facă singuri. De trei ani mă chinui să pun pe picioare acest proiect şi fac lobby”, spune Cătălin Cârstoveanu, medic neonatolog la “Marie Curie”.

O altă problemă este faptul că din ce în ce mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu cancer, iar şansele de supravieţuire în ţara noastră sunt printre cele mai mici din Europa.

Goana după citostatice în străinătate

Şi mai grav este faptul că paşii făcuţi în tratarea acestor copii sunt extrem de mici: cancerul este diagnosticat târziu, pentru că nu există programe şi centre de screening avansat, iar medicii specialişti sunt din ce în ce mai puţini. O altă problemă este lipsa tratamentului, spun reprezentanţii Asociaţiei PAVEL, care se ocupă de tinerii cu cancer.

“Multe medicamente din protocolul de tratament nu se mai găsesc în ţară, iar părinţii fac eforturi să le cumpere din străinătate, la preţuri foarte mari, în special din Ungaria, Austria sau alte ţări din UE”, atrage atenţia Olga Cridland, preşedintele asociaţiei.

Peste 10.000 de copii sunt internaţi în secţiile de oncologie, iar an de an sunt depistate 500 de cazuri noi. Cancerul este cea de-a doua cauză de deces la copiii cu vârste între 4 şi 15 ani.

“De trei ani ne chinuim să deschidem secţia de chirurgie cardiacă. Nu avem însă asistente. Au fost angajate doar trei, dar trebui 40. Avem şi un chirurg, dar ce să facă singur?”

CĂTĂLIN CÂRSTOVEANU, neonatolog la Spitalul Marie Curie

Obstetricienii, cei mai reclamaţi

Centrele de recuperare sunt pline de copii care au rămas cu sechele neurologice de la naştere, adesea din vina doctorilor. Acest lucru este confirmat şi de statistici care arată că medicii obstetricieni- ginecologi sunt cei mai reclamaţi. Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din România are pe rol 47 de cazuri de medici reclamaţi de pacienţi, de rudele acestora sau chiar de colegi. Cele mai multe reclamaţii (13) vizeză medici din specialităţile Obstetrică-Ginecologie. În urma lor se plasează medicii chirurgi şi anestezeşti (câte şase reclamaţii fiecare).

EVENIMENTUL ZILEI

REVOLTĂTOR: Doctorul-șpăgar Dobrescu a lăsat un copil de 5 ani să zacă trei zile cu mâna ruptă. Citiți un caz halucinant

Copilul avea brațul fracturat în mai multe locuri. Medicul a condiționat operația de primirea sumei de 600 de lei. DNA l-a prins azi în flagrant, după ce bunica bietului copil l-a denunțat. Ioan Dobrescu a recidivat, pentru că în ianuarie 2009 a mai fost prins o dată în flagrant după ce-a cerut 100 de lire sterline ca să opereze o fetiță. Dar s-a întors întors în sistem, fiind iertat de Justiție.

Doctorul șpăgar Ioan Dobrescu a fost prins a doua oară în flagrant în timp ce condiționa efectuarea unei operații la un copil de cinci ani.

Chirurgul Ioan Dobrescu de la Spitalul de Copii din Cluj Napoca a fost prins în flagrant de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în timp ce primea suma de 600 de lei, pentru a opera un copil de cinci ani care s-a accidentat la joacă.

Ioan Dobrescu a fost de gardă

Bunica puștiului, care a reclamat la autorități abuzul doctorului Dobrescu, a povestit că nepotul ei a fost lăsat să zacă, timp de trei zile, pe un pat de spital fără că niciun doctor de la Spitalul de copii să se intereseze de caz.

De cazul copilului de cinci ani s-a ocupat medicul Dobrescu, pentru simplul fapt că el a fost de gardă în ziua de duminică, când copilului a fost adus de urgență cu fracturi multiple la o mână. Timp de trei zile, niciun alt medic nu s-a interesat de cazul copilului.

După trei zile în care copilul zăcea, medicul le-a spus: „300 de lei e puțin”

Femeia a declarat sub protecția anonimatului că Ioan Dobrescu i-a cerut bani și că a vrut să îi dea doctorului 300 de lei, dar acesta a refuzat.

„Am venit la urgență și de gardă era domnul Dobrescu. Am fost la UPU și i-au acordat copilului primul ajutor. Când am ajuns la chirurgie, după o jumătate de oră, a venit și domnul Dobrescu, care a zis că trebuie operat de urgență. În seara acea nu l-a operat, a două zi nu l-a operat, a treia zi, marți, nu l-a operat. Marți după amiază m-am dus la el cu trei milioane și mi le-a dat înapoi și mi-a zis să le dau după operație și că este o operație dificilă și costă mult. A lăsat să se înțeleagă că cere mită. Marți, copilul a fost operat și fiică-mea i-a dat cinci milioane, dar doctorul i-a zis că nu se încadrează la suma asta și că doar cotul costă 6 milioane de lei, fără să mai țină cont și de palmă”, a povestit bunica.

Pentru că a fost nemulțumită de situație, bunica a reclamat cazul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în cursul zilei de azi medicul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de bani solicitate, marcată cu “MITĂ”.

Copilașul a suferit un accident în timp ce juca într-un parc de joacă pentru copii.

Doctorul Dobrescu, un șpăgar notoriu

În cursul anului 2009, pe 25 februarie, același doctor Dobrescu a fost prins din nou în flagrant în timp ce condiționa efectuarea unei operații, în schimbul primirii sumei de 100 de lire sterline. În acest caz, fetița trebuia operată pentru extirparea unui chist din zona gâtului.
Și în cazul doctorului Dobrescu, justiția s-a dovedit a fi din nou foarte permisivă. Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au decis să îl achite pe medic de sub acuzația de luare de mită și să îi aplice acestuia o amendă administrativă de 1.000 de lei, ca și când ar fi trecut strada pe culoarea roșie a semaforului.
În baza acestei sentințe, medicul Ioan Dobrescu s-a întors la serviciu și a putut să își facă din nou de cap.

EVENIMENTUL ZILEI