În ultima vreme, numărul persoanelor care ajung la Camera de Gardă cu muşcături de căpuşe s-a triplat faţă de aceeaşi perioadă a anilor trecuţi. Totuşi, medicii ne liniştesc spunând că aceste insecte transmit boli grave doar în puţine cazuri, când ele, la rândul lor, sunt infectate.
La momentul întâlnirii, Daniela Nae (42 de ani) din Budeşti, judeţul Călăraşi, era internată de două zile la Clinica de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti. În urmă cu două săptămâni, fusese muşcată de o căpuşă care, probabil, i s-a prins în păr şi s-a infiltrat în pielea cefei.
„În ziua respectivă am cosit şi am adunat iarba dintr-un şanţ pe care îl avem la poartă. Seara, când mi-am trecut mâna prin păr, am dat peste căpuşă. S-a uitat şi mama şi a văzut că era înfiptă în ceafă”, îşi începe povestea Daniela.
Ea a avut ghinionul să fie înţepată de una dintre căpuşele purtătoare de germenul Borrelia burgdorferi, responsabil de borelioză (cunoscută şi sub denumirea de boala Lyme), principalul motiv pentru care toată lumea se teme de aceste insecte.

familie-la-picnic

Pentru a preveni infectarea, căpuşa ar trebui îndepărtată în primele 24 de ore de la producerea muşcăturii.
„După 24 de ore, bacteria Borrelia poate fi inoculată de către căpuşă şi apare infecţia. De aceea, după o astfel de muşcătură, atitudinea corectă este de a solicita un consult medical. De preferat într-o clinică de boli infecţioase sau la o cameră de gardă. Aici se va extrage căpuşa, dacă aceasta este încă ataşată, şi se va administra profilaxie ori tratament corect antibiotic”, explică medicul primar boli infecţioase Simin-Aysel Florescu de la „Victor Babeş”.

Ghenadie G. (34 de ani) din Bălţi, Republica Moldova, a mers la Urgenţă la circa şase ore după ce a fost muşcat de căpuşă. „Eram la pădure cu băieţelul meu şi ne jucam cu mingea în iarbă.

După circa jumătate de oră, m-am aşezat pe pătură şi am observat mai multe gângănii. Imediat mi s-a dus gândul la căpuşe. Am dat cu mâna pe picioare şi, printre firele de păr, am observat că am două căpuşe înfipte în piciorul drept. M-am spălat pe mâini şi am încercat să le scot singur.

Numai uneia i-am venit de hac. Cu cealaltă m-am dus la Urgenţă”, îşi aminteşte Ghenadie. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care el nu a contractat boala Lyme.

Petele roşiatice, semn de boală

În cazul în care căpuşa nu este observată şi îndepărtată la timp, ba, mai mult, dacă aceasta este purtătoarea germenului Borrelia, pe locul muşcăturii va apărea o leziune roşiatică acoperită de o crustă, care, de obicei, este nedureroasă. Potrivit medicului Simin Florescu, este vorba despre un eritem migrator, recunoscut drept primul stadiu de boală.

Din păcate, există persoane care nu iau măsuri atunci când observă aceste prime semne de boală. Daniela, fiindcă mama ei a reuşit să-i scoată căpuşa, nu s-a dus imediat la medic, ci după două săptămâni. Motivul principal a fost că, pe lângă roşeaţa specifică infectării cu Borrelia, la nivelul gâtului îi mai apăruseră nişte umflături (sub forma unor noduli).

Nici Liliana (46 de ani) din Lupeni, care este diagnosticată cu boala Lyme de trei ani, nu s-a dus la medic imediat. Ea a fost muşcată de mai multe ori de căpuşe, prima dată în anul 2002.

„Ţin minte că prima dată am scos singură căpuşa, iar locul se înroşise. Abia după câteva zile, am început să mă simt rău, mai exact, mă durea tot corpul, aveam ameţeli şi vărsam. Medicul care m-a examinat nu mi-a pus diagnosticul de boala Lyme. Ba, mai mult, spunea că totul este în închipuirea mea”, mărturiseşte Liliana.

Problema cea mai mare este că, în lipsa unui tratament corespunzător, instituit încă din stadiul primar, boala evoluează rapid.

Astfel se ajunge la stadiul al II-lea de boală, care se caracterizează prin apariţia unor pete roşiatice şi în alte zone ale corpului, stări de rău şi, în plus, persoana în cauză este supusă riscului de a face encefalită (inflamaţie la nivelul creierului) ori miocardită (inflamaţie a muşchiului inimii).

Chiar şi în acest stadiu însă, boala se poate trata cu succes. Trebuie însă specificat faptul că, după primul stadiu de boală, diagnosticarea se face cu dificultate, deoarece borelioza se manifestă prin simptome comune, ce pot anunţa şi alte boli.

Astfel, ea poate fi confundată cu scleroza multiplă, cu diferite boli autoimune şi cu aşa-numitele boli demielinizante (care afectează teaca de mielină a neuronilor).

În absenţa unui tratament corespunzător, în timp (pot fi chiar ani), borelioza evoluează către stadiul al III-lea şi ultimul, care înglobează o serie de probleme de sănătate grave: tulburări neurologice, deficit de atenţie, tulburări de memorie, paralizie la nivelul feţei, modificări dermatologice (acrodermatita), artrite.

Cum se stabileşte diagnosticul

În cele mai multe cazuri, doar prezenţa eritemului îi convinge pe medici că este vorba despre borelioză. Daniela a fost diagnosticată cu boala Lyme pe baza examenului clinic, dar era în aşteptarea rezultatelor testelor serologice pentru confirmarea diagnosticului.

Însă există situaţii când acest eritem poate fi absent (foarte rar, însă) şi orice muşcătură de căpuşă trebuie examinată de un medic, de preferat de un infecţionist. Pentru confirmarea diagnosticului, în stadiile secundare şi terţiare de boală, se utilizează două tipuri de teste.

„Pe de o parte, se realizează teste serologice, care au rolul de a depista anticorpii anti-Borrelia atât în sânge, cât şi în lichidul cefalorahidian. Acestea reprezintă metodele cele mai importante de diagnostic. Pe de altă parte, se va realiza amplificarea genomică, tehnica de biologie moleculară (PCR) care determină prezenţa genomului de Borrelia în lichidul articular, în lichidul cefalorahidian sau în sânge. Alte tipuri de teste (n.r. - examenul în câmp întunecat) nu sunt recomandate de ghidurile internaţionale, europene sau americane”, explică medicul infecţionist Simin-Aysel Florescu.

Ea mai spune că la fel de important este şi diagnosticul diferenţial, cel prin care borelioza este deosebită de bolile neurologice (de exemplu, scleroza multiplă) ori de cele autoimune (de exemplu, poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic).

Explicaţia este că, în cazul boreliozei, supradiagnosticarea poate face ca bolile reale pe care le are persoana în cauză să fie ignorate, iar în lipsa unui tratament adecvat, evoluţia lor să fie nefavorabilă.

Penseta şi acetona, ajutoare casnice

Ideal ar fi ca medicul să extragă căpuşa din piele, pentru că astfel se pot evita eventualele neplăceri. Mai exact, există posibilitatea ca o căpuşă să se rupă în două, iar o parte să rămână în continuare în piele.

Însă, dacă totuşi vrei să o extragi de unul singur, ai la îndemână mai multe opţiuni. De exemplu, poţi folosi o pensetă (mai întâi, se dezinfectează cu spirt).

Întrucât cele mai multe căpuşe se înfig adânc în piele, medicul de familie Călin Ciubotaru din Bucureşti recomandă să o apuci ferm cu penseta cât mai aproape de piele şi să tragi uşor de ea, până ce se desprinde complet.

De asemenea, de ajutor poate fi şi acetona. Un tampon de vată se înmoaie în acetonă şi se şterge locul muşcăturii de câteva ori. Teoretic, căpuşa ar trebui să se desprindă de corp în scurt timp. Rezultate se pot obţine şi prin spălarea locului muşcăturii cu apă fierbinte (în limita suportabilului) la duş.

În sezonul cald, Valentina (51 de ani) din Ocniţa, Republica Moldova, se confruntă frecvent cu muşcături de căpuşă, deoarece stă la curte şi munceşte zilnic în grădină. Ea ne-a mărturisit că, de fiecare dată când a observat o căpuşă pe corp, a extras-o fără ajutorul medicului, chiar dacă era ascunsă şi prin locuri mai dureroase, cum este zona inghinală.

Norocul a făcut ca, în toate cazurile, căpuşele să nu fie infectate cu una dintre bacteriile pe care le transmit omului (pe lângă Borrelia, căpuşa mai poate transmite şi Rickettsia conorii, o bacterie responsabilă de febra butonoasă).

“După o muşcătură de căpuşă, atitudinea corectă este de a solicita un consult medical. De preferat într-o clinică de boli infecţioase sau la o cameră de gardă.”

Simin-Aysel Florescu medic infecţionist

“Se realizează teste serologice, care au rolul de a depista anticorpii anti-Borrelia atât în sânge, cât şi în lichidul cefalorahidian.”

Simin-Aysel Florescu medic infecţionist

Vinovaţi: încălzirea globală şi câinii

În ceea ce priveşte înmulţirea exagerată a căpuşelor, medicii vin cu o explicaţie. „Căpuşele există de când lumea, însă creşterea necontrolată a numărului lor în ultimii ani se pare că are două cauze: încălzirea globală si înmulţirea exagerată a câinilor comunitari (aceste căpuşe trăiesc pe o gazdă animală - câini, oi, vaci, capre etc.)”, conchide medicul Simin-Aysel Florescu (foto).

Prin urmare, persoanele care vin frecvent în contact cu animalele şi, îndeosebi, cele care au câini, ar trebui să fie precaute de fiecare dată când se întorc de la plimbare (mai ales prin parc) cu animalul.

Căpuşa poate transmite animalului-gazdă (mai rar la om) o bacterie periculoasă numită Babesia, care dă boala numită babesioză. Medicii veterinari spun chiar că, în ultima perioadă, s-a triplat numărul animalelor diagnosticate cu această boală.
Alina Badiu (32 de ani) din Bucureşti are un bichon care, din fericire, nu i-a transmis nicio căpuşă până acum. Căţeluşul însă a fost mai puţin norocos, întrucât una dintre cele două căpuşe cu care s-a pricopsit în cei aproape trei ani de viaţă l-a infectat cu bacteria Babesia.

„Îmi aduc aminte că a început să verse, nu suporta lumina şi era plăpând. M-am dus cu el la medicul veterinar care i-a pus diagnosticul de babesioză. Medicul ne-a dat un medicament (injecţii), administrat în mai multe doze, iar după câteva zile şi-a revenit complet”, povesteşte Alina.

Pentru a preveni babesioza şi, totodată, pericolul ca animalul de companie să devină victima căpuşelor, se recomandă deparazitarea externă regulată a animalului cu produse speciale recomandate de medicul veterinar. De asemenea, examinează-ţi cu atenţie companionul de fiecare dată când vă întoarceţi de la plimbare.

Pantalonii lungi şi soluţiile antiinsecte

Deoarece în prezent numărul căpuşelor este mult mai mare decât în anii trecuţi, şi măsurile de protecţie trebuie să fie mai stricte. „Dacă mergem la iarbă verde, ar fi bine să ne îmbrăcăm cu pantaloni lungi, iar în picioare să avem încălţări închise, de tipul adidaşilor. În plus, este necesar să purtăm şosete”, precizează medicul de familie Călin Ciubotaru.

Căpuşele pot fi ţinute la distanţă şi cu ajutorul unor soluţii antiinsecte, care oferă protecţie câteva ore. De asemenea, este recomandat ca atunci când te întorci de la iarbă verde, să-ţi examinezi corpul cu atenţie (foloseşte o oglindă pentru locurile greu accesibile), deoarece muşcătura de căpuşă nu doare.

Examinează cu atenţie picioarele, mâinile, axilele, zona inghinală şi părul, deoarece sunt zonele preferate de căpuşe.
ADEVARUL