O companie de telefonie mobilă din Marea Britanie a creat un serviciu prin care părinţii au controlul total asupra telefoanelor copiilor. Ei le pot citi mesajele, pot verifica cu cine vorbesc şi le pot opri, oriunde s-ar afla micuţii.
De asemenea, părinţii vor putea restricţiona accesul la internet sau la anumite pagini pe care le consideră dăunătoare pentru copiii lor, informează Daily Mail. Aplicaţia este menită pentru copii cu vârste între 8 şi 16 ani.
Până acum, orice restricţie pe care părinţii o aplicau pentru copiii lor putea fi efectuată doar de la telefonul respectiv. Acum, aceştia au posibilitatea să facă acest lucru de pe o pagină de internet la care doar ei au acces. Site-ul are legătură directă cu cartela telefonului iar un copil trebuie să primească permisiunea părintelui chiar şi pentru a adăuga numărul unui alt prieten.
Toate mesajele primite sau trimise de copil pot fi vizualizate de părinţi, chiar dacă acestea au fost şterse. De asemenea, părinţii pot seta telefonul să se oprească la anumite ore pentru a nu fi folosit.
Serviciul este disponibil în Marea Britanie pentru suma de 3.65 de euro pe lună. Asociaţiile pentru controlul copiilor din Marea Britanie solicită tuturor reţelelor de telefonie mobilă să introducă acest serviciu.
MEDIAFAX