Petru Mircea a dezvăluit cum îşi petrece timpul jucându-se şi cântând alături de fiul său şi al Mădălinei Manole, Petru jr. Peste câteva săptămâni se împlinesc doi ani de la tragica moarte a Mădălinei Manole. În timpul scurs de atunci, Petru Mircea, soţul artistei a avut grijă ca Petru jr., fiul lor, să crească departe de scandalul interminabil pe care îl are cu părinţii cântăreţei, Ion şi Eugenia Manole.
“Petru e bine,
se joacă toată ziua şi pare foarte atras de tot ce înseamnă tehnică. Acum e pasionat de jocurile pe consolă, îmi cere toată ziua să ne distrăm împreună. Când nu ne jucăm, cântăm. Şi adeseori vrea să-i pun CD-ul cu muzica mamei lui, pare să-l liniştească foarte mult”, spune, cu ochii în lacrimi, Petru Mircea.
Din toamnă, Petru jr., care a împlinit recent trei anişori, va merge la grădiniţă, una particulară. Până atunci însă, tatăl lui trăieşte sub spectrul groazei că bunicii copilului din partea mamei vor veni să-l ia.

“Până acum, socrul meu, Ion Manole a venit să ia copilul doar însoţit de presă, niciodată singur. Abia acum pare să fie o perioadă de linişte, la aproape doi ani de la moartea Magdei. Aş fi fost cel mai fericit om din lume dacă ei erau doi bunici normali, doi bunici care să nu ameninţe cu mascaţii, care să nu spună că tatăl nepotului lor e criminal. Dar în asemenea condiţii, ce părinte din lumea asta ar accepta să-şi lase copilul cu asemenea oameni?”, se întreabă Petru Mircea.
Petru Mircea recunoaşte că i-ar fi foarte greu să aibă grijă singur de copilul lui şi al “Fetei cu părul de foc”, mai ales că, acum, a pus bazele unei noi formaţii - Recover -, alături de care cântă la diverse petreceri.
“Mama mă ajută enorm. Ea are grijă de Petru jr. când nu sunt acasă, îi găteşte, îi spală, se joacă cu el. Nu aş fi putut îngădui o bonă şi ar fi fost extrem de greu să mă descurc singur. Dacă nu ar fi fost părinţii mei, aş fi închis socotelile cu România, l-aş fi luat pe copilul meu şi am fi plecat undeva, departe de scandalul pe care l-am trăit, zi de zi, în ultimii doi ani”, ne-a mai declarat Petru Mircea.
tata-petru-mircea
“Până acum, socrul meu, Ion Manole, a venit să ia copilul doar însoţit de presă, niciodată singur.”
PETRU MIRCEA, fostul soţ al Mădălinei Manole
EVZ.ro