“Omule de stat! Nu stânjeni magistratura taţilor; E mai sacră decât a ta.” - (Pitagora – Legile morale şi politice)

Cât de important e pentru un copil din ziua de azi să ştie limbi străine?
Foarte important, dar nu numai din această cauză am vrut să mă mut în America. A fost de fapt o chestiune mai complicată: am vrut să ne mutăm în America de mai mult timp. Apoi, în urmă cu doi ani ne-am gândit să venim în România, dar mi-a fost teamă că [..citeste tot]

Anul şcolar începe cu o serie de întâlniri din care părinţii află mai ales ce cheltuieli îi aşteaptă în următoarele săptămâni. De la caiete speciale, cărţi şi uniforme, până la chestiuni administrative, totul se stabileşte în aceste zile.

Începutul anului şcolar aduce prima întâlnire importantă între părinţii elevilor şi profesorii acestora. Pentru părinţii de „boboci” e vorba despre familiarizarea cu ce presupune noul statut de şcolar al celor mici. La clasele mai mari se vorbeşte şi despre nivelul copiilor după vacanţa de vară, în vederea testelor de evaluare. Este OK ca profesorul să spună de ce are nevoie copilul ca să nu aibă probleme în timpul şcolii. Nu este OK ca profesorul să încerce să-i convingă pe părinţi să [..citeste tot]

Dirijorul şi pianistul în vârstă de 69 de ani, al cărui singur profesor a fost tatăl său, a povestit într-o conferinţă de presă din cadrul Festivalului „George Enescu“, că era un copil „neastâmpărat“. Într-un sacou albastru închis, Daniel Barenboim, de origine israeliano-argentiniană, care este directorul muzical al orchestrei Staatskapelle Berlin, a vorbit ieri despre importanţa muzicii în şcoli.

Daniel Barenboim a dat şi o cheie a stilului său şi a vorbit despre relaţia cu tatăl lui, de origine evreiască, cu care a început să studieze pianul la vârsta de 5 ani. Tatăl i-a fost singurul profesor. „A fost o relaţie dificilă pentru el”, zâmbeşte muzicianul. „Eram un copil tare neastâmpărat. Erau elevi care repetau, şi repetau, şi repetau. Dar tata mi-a spus: [..citeste tot]

Trăim vremuri ca niciodată în pri­vinţa “avântului” divorţurilor, de la un capăt la altul al lumii. Cazurile de di­vorţ iniţiate de femei, mai ales de cele aflate la vârsta a doua, sunt mai multe ca oricând, la fel şi cuplurile care optează pentru căsnicia “liberă”, neconsfinţită prin căsătorie. Într-un fel, divorţul este bun, vine ca un fel de eli­berare, dar numai pentru cuplurile care nu se mai înţeleg şi nu mai pot con­vieţui sub nici o formă, nu mai au sentimente de afecţiune reciproce şi nici interese comune, traiul împreu­nă făcându-le mai mult rău decât bine.
Un divorţ, dar mai ales perioada de după este trăită diferit de cei doi parteneri. Studii recente au arătat că femeile sunt, în general, cele care se grăbesc să iniţieze un divorţ şi că tot ele sunt cele care se consolează cel mai repede după despărţire. În cele mai frecvente cazuri când o femeie “bagă” divorţ mai ales de un bărbat care o iubeşte şi care nu i-a dat motive de nemulţumire, în spatele ei se află un alt bărbat lângă care ar vrea să-şi trăiască viaţa şi care pare să-i fi ofe­rit mai mult decât ce avea ea acasă. Rareori femeia – instinctiv dornică de siguranţă, de afecţiune şi de a avea lângă ea un bărbat puternic, “stâlpul casei”, alături de care să nu aibă grija zilei de mâine – va da divorţ fără să [..citeste tot]

Un britanic bolnav de cancer in stadiu terminal s-a luptat sa traiasca suficient cat sa-si vada fetita cea mica incepand scoala.
Poveste dramatica in Hampshire, Marea Britanie, unde un barbat s-a stins din viata la doar cateva ore dupa ce i s-a implinit ultima dorinta. Andy Combs, de 36 de ani, care avea o tumoare pe creier, si-a dorit cu disperare sa apuce sa-si vada fetita cea mica incepand scoala. Cand micuta Helena a venit acasa si s-a strecurat in pat, langa tatal sau, pentru a-i povesti cum a fost prima ei zi de [..citeste tot]

Festivalul George Enescu i-a adus, după multă vreme, împreună pe Horia Brenciu, fratele acestuia şi tatăl celor doi. Fratele cântăreţului, Marius, este un tenor renumit şi a fost invitat special la [..citeste tot]

De la an la an, numărul centrelor after school creşte, pe fondul solicitărilor din ce în ce mai multe venite de la părinţi. Sistemul avantajează întreaga familie: timpul copiilor este mai bine organizat, părinţii scapă de grija lecţiilor cu cei mici, bunicii nu mai sunt nici ei stresaţi de teme.
Cele mai ieftine programe de acest tip sunt cele ce aparţin de şcolile de stat, şi unde părinţii plătesc doar masa, 10-12 lei/zi. Dezavantajele sunt numărul mare de elevi care fac lecţiile cu un singur învăţător şi un număr redus de activităţi extra-şcolare.

Altfel stau lucrurile în centrele private, unde grupele sunt formate din puţini elevi şi se oferă o [..citeste tot]

Un muzician ca el ar fi facut furori in Statele Unite, unde ar fi fost venerat ca o adevarata legenda si ar fi avut probabil o avere colosala. Numai ca Johnny a ales sa traiasca si sa moara in Romania, dupa ce i-a promis acest lucru tatalui sau. “Optiunea mea a fost sa [..citeste tot]

Violenţa fizică nu este singurul tip de agresiune la care un copil poate fi supus la şcoală. Injuriile, poreclele sau refuzul altor elevi de a comunica sau a se juca cu el pot avea efecte la fel de grave.

Micile răutăţi dintre copii sunt adesea ignorate de părinţi. În realitate, micuţii sunt expuşi fenomenului de bullying (comportament de hărţuire cronică). În cazul băieţilor apar acte de violenţă fizică, porecle, deposedare de bunuri, distrugerea proprietăţii victimei sau îmbrâncirea. Între fete, agresiunile constau în porecle, izolare socială a victimei, bârfe şi împrăştierea de [..citeste tot]

“Nu doar vânătăile te transformă într-o victimă. Verificarea telefonului mobil este tot o formă de violenţă în familie”. Este mesajul unui campanii care rulează la televiziuni, de ceva vreme. Spotul se bazează pe prevederile noului Cod Civil, care este mai explicit la capitolul “Drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor”, stipulând că: “Un soţ nu are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale sau [..citeste tot]

Copii si parinti