“Omule de stat! Nu stânjeni magistratura taţilor; E mai sacră decât a ta.” - (Pitagora – Legile morale şi politice)

Dan Cruceru este considerat unul dintre cei mai cool tătici din media românească şi din această postură consideră că răbdarea, joaca şi armonia sunt câteva dintre ingredientele unei relaţii frumoase între părinţi şi copii. Este important, crede prezentatorul TV, să fii văzut de cei mici ca un prieten şi nu ca un adult autoritar de care să se teamă şi nici ca un străin pe care îl văd rar şi căruia evita să-i povestească amănunte din viaţa lor.

„Nu cred că există soluţii magice. Ce i potriveşte copilului meu s-ar putea să nu i se potrivească şi altuia. Dar există câteva sfaturi care ţin mai ales de activitatea bărbaţilor. În primul rând, să redescopere răbdarea. Nu vei reuşi să fii un tată bun fără Citeste tot articolul »

Dan Cruceru, prezentatorul “Povestirilor adevarate”, emisiune difuzata de ACASA, de luni pana sambata, de la 16.30, si-a strans, in aceasta dimineata, pentru prima data, fiica in brate.

Sophia Maria Cruceru s-a nascut la ora 09.00, a avut 3,80 kilograme si 79.5 centimetri si a plans din prima secunda de viata. Cu o astfel de atitudine nu putea sa ia decat nota 10. “Am asistat la nastere, totul a decurs foarte repede, chiar neasteptat de repede, am avut emotii mari, dar fetita a inceput sa planga din prima clipa si am realizat ca totul e in regula. Profesorul Doru Herghelegiu, medicul de la Clinica Sanador care a asistat-o la nastere pe Cristina mi-a demonstrat inca o data ca este un Citeste tot articolul »

Copii si parinti