“Omule de stat! Nu stânjeni magistratura taţilor; E mai sacră decât a ta.” - (Pitagora – Legile morale şi politice)

În timp ce instanţa i-a încredinţat Mihaelei Rădulescu minorul pe perioada procesului, omul de afaceri spune că nu va exista o nouă înfăţişare şi că a vrut doar să tragă un semnal de alarmă prin această acţiune în justiţie.

Scandalul Mihaela Rădulescu – Elan Schwartzenberg, latent în urmă cu şase luni, când cei doi divorţau ţinându-se de mână, dar trecut, între timp, prin filtrul

presei şi al opiniei publice, se reglează astăzi şi în faţa judecătorilor.

Oamenii legii trebuie să tranşeze “divergenţele de opinie” dintre cei doi foşti soţi cu privire la cea mai bună strategie de creştere a lui Ayan, în vârstă de patru ani şi jumătate. Băiatul locuieşte acum într-un hotel, victimă a unui ”milionar lipsit de scrupule” – aşa cum crede Mihaela, a ”unei femei care a avut o cădere nervoasă” – aşa cum spune Schwartzenberg, sau a unui derapaj casnic alimentat de doi oameni cu orgolii, aşa cum par să admită amândoi.

Pentru Schwartzenberg lucrurile par să se fi limpezit cu ceva vreme în urmă, când a decis, spune el, că un război între părinţi nu este benefic în niciun fel copilului. Era decis să facă ”acest circ să înceteze” încă de la prima înfăţişare, programată cu o săptămână în urmă, şi tot atunci a vorbit despre asta într-un interviu acordat în exclusivitate EVZ.

Nu a vrut să renunţe, însă, fără a-şi atinge obiectivul: acela de a o atenţiona pe Mihaela Rădulescu, prin intermediul unei autorităţi pe care să o recunoască şi în care să creadă amândoi, că greşeşte.
EVZ: Ce se va întâmpla acum? Citeste tot articolul »

bd-pro-elan

Elan Schwartzenberg, fostul soţ al vedetei tv Mihaela Rădulescu, a depus, ieri, prin avocat, o cerere la Judecătoria sectorului 1 din Capitală pentru a-i fi incredinţat copilul, procesul urmand să inceapă in 24 martie.

Schwartzenberg a depus o cerere denumită “de reîncredinţare minor”, printr-o procedură care se judecă de urgenţă. Fostul soţ al Mihaelei Rădulescu vrea să-şi ia copilul acasă deoarece “s-au schimbat lucrurile de la momentul pronunţării divorţului”. “Mihaela Rădulescu este dezinteresată în creşterea lui Ayan, l-a expus şi i-a prezentat imaginea în public”.

În cererea sa, Elan a depus copii după sms-uri de şantaj, primite de la fosta soţie care îi cere o locuinţă pentru a-l lăsa să-şi vadă copilul. “În seara asta (n.r. – Ayan, copilul celor doi) se mută cu mine la hotel şi-l vezi doar când îmi vei găsi o casă în care să ne mutăm”, spune ameninţător Mihaela Rădulescu într-unul din aceste mesaje. Citeste tot articolul »

Copii si parinti