“Omule de stat! Nu stânjeni magistratura taţilor; E mai sacră decât a ta.” - (Pitagora – Legile morale şi politice)

Dincolo de problemele Stelei, preşedintele din Ghencea are mari bătăi de cap. Helmut Duckadam trebuie să ia o decizie foarte importantă: să-i aleagă fiicei sale, Julianne, care va împlini în toamnă trei ani, grădiniţa potrivită.
Când lumea fotbalului stă ca pe jar pentru ultimele zile de transferuri, cantonamente şi amicale dinaintea returului, preşedintele echipei din Ghencea mai are o grijă în plus. Nu pe plan sportiv, ci personal, pentru că trebuie să se decidă asupra grădiniţei pe care o va alege pentru Citeste tot articolul »

Acest lucru i se pare justificat inspectorului şcolar Gheorghe Borovină. Prefectul de Prahova, Adrian Dobre, vrea în schimb să aplice sancţiuni în acest caz. Conducerea Grădiniţei Sf. Mina interzice înscrierea copiilor ai căror părinţi nu au serviciu sau sunt în concediu de creştere a copilului.

Incident fără precedent: directorul Grădiniţei cu program prelungit „Sfântul Mucenic Mina”, Jana Popa, a postat pe uşa de la intrarea un afiş prin care anunţă că nu sunt admise la înscrieri dosarele copiilor ai căror părinţi sunt în şomaj, în concediu de creştere a copilului sau sunt nesalariaţi. Pentru ca preşcolarul să fie admis, potrivit anunţului, ambii părinţi trebuie să Citeste tot articolul »

Eşti şomer? Nu-ţi primim copilul la grădiniţă. Aşa le-a spus directoarea unei grădiniţe de stat din Ploieşti părinţilor fără slujbe, care au venit să-şi înscrie copiii. Oamenii au fost puşi pe liste de aşteptare la care nu se va apela probabil niciodată. Cererea de locuri a depăşit deja cu mult capacitatea unităţii.

Pe uşa unei grădiniţe din Ploieşti a stat zile la rând un afiş care-i obliga pe şomeri să facă cale întoarsă. Asta chiar dacă Citeste tot articolul »

Timp de rulare: 92 min.

TO: Daddy Day Care (comedie, SUA, 2003) (AP)
R: Steve Carr. Cu: Eddie Murphy, Jeff Garlin, Steve Zahn, Regina King, Kevin Nealon.
daddy-day

Dacă plânge mai mult de o săptămână, copilul are o problemă de adaptare şi de socializare, susţin specialiştii în psihologia copilului

Plânsul este o reacţie normală a copilului atunci când este dus pentru prima dată la grădiniţă, afirmă specialiştii în psihologia copilului. “Este forma de protest aleasă de un copil în faţa deciziei părinţilor. Copilul protestează că este lăsat de părinţi într-un mediu nou. O altă problemă des întâlnită în rândul copiilor este faptul că până să fie duşi într-un colectiv toată atenţia adulţilor era îndreptată înspre ei. La grădiniţă, cadrele didactice trebuie să aibă grijă nu de unul, ci de mai mulţi copii”, spune psihologul Daniela Gheorghe.

Dacă plânge mai mult de o săptămână, copilul are o problemă de adaptare şi de Citeste tot articolul »

Dacă plânge mai mult de o săptămână, copilul are o problemă de adaptare şi de socializare, susţin specialiştii în psihologia copilului

Plânsul este o reacţie normală a copilului atunci când este dus pentru prima dată la grădiniţă, afirmă specialiştii în psihologia copilului. “Este forma de protest aleasă de un copil în faţa deciziei părinţilor. Copilul protestează că este lăsat de părinţi într-un mediu nou. O altă problemă des întâlnită în rândul copiilor este faptul că până să fie duşi într-un colectiv toată atenţia adulţilor era îndreptată înspre ei. La grădiniţă, cadrele didactice trebuie să aibă grijă nu de unul, ci de mai mulţi copii”, spune psihologul Daniela Gheorghe.

Dacă plânge mai mult de o săptămână, copilul are o Citeste tot articolul »

Fobia copiilor de colectivitate poate fi tratată dacă se descoperă cauza care o generează: colegii răutăcioşi sau mamele posesive sunt motive posibile pentru care micuţii au astfel de tulburări.
Mersul la şcoală sau la grădiniţă este interesant şi distractiv, însă nu pentru toţi copiii: unul din patru refuză din când în când să treacă pragul acestor instituţii, iar problema e serioasă în cel mult cinci la sută din cazuri.
Această tulburare poate să debuteze la începutul vieţii de preşcolar sau şcolar, dar poate să apară şi pe parcurs.
Teama de a fi separat de părinţi, frica de educatori şi profesori ori de socializare pot avea repercusiuni pe termen lung asupra performanţelor micuţilor de comunicare.
Psihologii explică cum pot fi ajutaţi micuţii să treacă peste tulburările specifice mai ales în Citeste tot articolul »

Doi parinti divortati au facut un circ de pomina la o gradinita din Craiova, fiecare tragand de cate o mana copilul pe care si-l disputa.

Marian si Mihaela Dulgheru s-au casatorit din iubire, iar din aceasta relatie s-a nascut baietelul lor, Sebastian Dulgheru. Cu toate acestea, dupa cinci ani, cei doi nu s-au mai inteles si au decis sa puna capat relatiei. Dupa divort, fostii soti si-a disputat copilul, fiecare vrand sa-l aiba. Tatal a obtinut custodia prin hotarare judecatoreasca si a venit joi la gradinita dupa copil. Citeste tot articolul »

tata_simion_neatza

Vedeta Antenei 1 va avea parte de un concediu atipic, petrecut in intregime in Capitala, alaturi de familie. Impreuna cu sotia lui, Razvan Simion a decis sa sara in acest an peste portia de schi din Austria, in favoarea petrecerii timpului liber impreuna cu Tudor Stefan, bebelusul lor in varsta de doua luni.
De teama ca micutul sa nu se pricopseasca cu vreo raceala, cuplul si-a amanat chiar si deplasarile pe Valea Prahovei. In ciuda precautiilor de care au dat dovada parintii lui, piticul tot nu a scapat de probleme, fiind nevoit sa urmeze un tratament pe baza de antibiotice pentru a scapa de bronsita. Citeste tot articolul »

Comunicat de presa

Campania nationala de combatere a violentei in familie

Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A. considera ca violenta domestica este un fenomen cu efecte distructive asupra societatii, care nu se opreste in spatele usilor inchise, ci se propaga si se insinueaza afectand intreaga societate, pe fiecare dintre noi, chiar daca alegem sa inchidem ochii si sa ne acoperim urechile.

Asociatia T.A.T.A. deruleaza permanent Campania nationala de combatere a violentei in familie, alaturandu-se organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale care lupta impotriva acestui flagel.

Asociatia va sustine eforturile si programele Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei (http://www.anpf.ro ), subliniind ca de regula ambii parinti se fac vinovati de acte de violenta domestica (verbala sau fizica), atat taticii cat si mamicile fiind implicati in asemenea cazuri grave, cu repercusiuni teribile asupra dezvoltarii psiho-emotionale a copilului. Citeste tot articolul »

Copii si parinti